Cota unică de impozitare în Rusia - caracteristici și impact

Capitolul I

Cota unică de impozitare. Introducere și context

Cota unică este o propunere înaintată de către doi economişti americani, Hall și Rabushka, la începutul anilor ’80, dezvoltînd o idee lansată iniţial de către Milton Friedman. Este important de remarcat faptul că propunerea lor (lucrarea lor fundamentala a fost publicată intr-o ediţie revizuită in 2007) s-a justificat, in opinia lor, printr-o trăsătură particulară a sistemului de taxe american existent: “( ) faptul şocant că mai mult de jumătate din veniturile din afaceri nu sunt declarate” Din acest motiv ei susţineau faptul că această cotă unică nu va fi mai nedreaptă decît sistemul actual de taxe – din cauza evaziunii fiscale de amploare. Binenteles, evaziunea fiscală este o realitate in toată lumea; cu toate acestea, Hall și Rabushka nu au venit cu probe concludente în susţinerea afirmaţiei lor.

Ei doreau să înlocuiască sistemul fiscal progresiv, care suferă de scăpări și deduceri, cu o singură cotă uniformă pentru toate veniturile, aplicată o singură dată - cota unică. Cu toate acestea, cota unică “( ) este progresivă acolo unde contează mai mult: pentru saraci” , in sensul că este însoţită de o scutire (exceptare) pentru veniturile mai mici de un anumit prag. De fapt, aceasta înseamnă că sunt două feluri de taxe: 0, pentru toate veniturile până la un prag , și o altă rată pentru toate celelalte venituri. Exceptarea populaţiei cele mai sărace de la impozitare este probabil un compromis pentru a se accepta ceea ce autorii recunosc că reprezintă “( ) un avantaj extraordinar pentru elita economica”

Într-un scenariu neutru privind impactul asupra veniturilor bugetare, există învingători și învinşi în urma introducerii cotei unice; daca cei mai săraci sunt exceptaţi, iar cei mai bogaţi sunt cu siguranţă avantajaţi, povara fiscală se mută asupra clasei de mijloc. Conform calculelor autorilor, povara fiscală va fi mai mare pentru persoanele cu un venit plasat intre 30 000 USD și 90 000 USD anual. Totuşi, ei nu au încercat să calculeze nici un indicator de inegalitate.

Cota unică este considerată a fi o taxă pe consum pentru că investiţiile noi sunt exceptate din baza de impozitare - cel puțin în propunerea lui Hall si Rabushka. Din această perspectivă, o taxă pe consum ar trebui să conducă la un consum mai scăzut, creînd aşadar “stimulente pentru a economisi și a investi” Cota unică, asa cum a fost propusă iniţial, trebuia să stimuleze economia pe partea de ofertă.

Rezultatele obţinute arată faptul că in țările unde a fost introdusă cota unică această condiţie nu s-a îndeplinit, iar investiţiile noi nu au fost exceptate de la impozitare.

Cota unică nu a fost introdusă in Statele Unite- excepţie fac un număr de şase state federale, dar a devenit din ce in ce mai atractivă in Europa de Est. Estonia a fost primul stat care a introdus această cotă unică in 1994, fiind urmată de celelalte două state baltice, după care Rusia în 2001, Serbia in 2003, Republica Slovaca și Ucraina in 2004, România si Georgia in 2005. O parte dintre state au menţinut impozite diferite pe venit și pe profit, in acest mod cota unică referindu-se in cele mai multe cazuri doar la impozitul pe venit; acesta variază intre 12% in Ucraina, 33% in Lituania și chiar 37,5% in Islanda. Cu excepţia Georgiei și Letoniei introducerea cotei unice a fost asociată cu o creştere a deducerilor personale. In 2007 mai multe state au hotărît introducerea cotei unice, intre care: Macedonia, Muntenegru, Mongolia, Kyrgystan, Kazakhstan, urmate in 2008 de Albania și Bulgaria (cu o rată de 10%) și de asemenea de Republica Ceha.

La nivelul anului 2008, 24 de state au cota unică , dintre care și Irak - un exemplu de cum a fost exportată ideea cotei unice înainte de a fi fost testată.

Este demn de atenţie faptul că in propunerea lui Hall și a lui Rabushka nu există nimic care să exceadă sistemul fiscal american. De fapt, sistemele de cotă unică introduse in Europa de Est au puţine in comun cu ideea iniţială, întrucît nici unul dintre ele nu îndeplineşte toate cerinţele pentru o cotă unică pură (din punctul de vedere al lui Hall și Rabushka), si anume: nici o taxă pe economii (nici pe pensii), nici o taxa pe cîştigurile din străinătate, nici o taxa pe cîştigurile de capital, nici o taxa pe moşteniri, nici o taxa pe donaţii, nici o scutire sau deducere, iar afacerile să fie impozitate pe cash-flow, și nu pe profit (Murphy, 2006). Nivelul de conformitate cu cota unică originală variază de la o țară la alta; Republica Slovaca se apropie cel mai mult deoarece a introdus cota unică pe muncă, venit si consum (TVA) Din moment ce cotele unice introduse in Europa de Est nu au multe in comun cu cota unică “ortodoxă”, este discutabil dacă argumentele originale in favoarea cotei unice (așa controversate cum sunt) se mai pot aplica in aceste cazuri.