Credibilitatea băncii centrale și importanța acesteia

Capitolul I. CREDIBILITATEA BĂNCII CENTRALE

1.1 Importanţa şi obstacolele credibilităţii

Credibilitatea poate fi definită ca fiind coerenţa observabilă între programul anunţat de responsabilii politicii economice şi aplicarea întrecut şi în prezent a politicii respective. În particular, politica monetară este credibilă, dacă nivelul ratei inflaţiei corespunzătoare politicii respective este folosită de agenţii economici ca bază pentru anticipaţiile lor. Credibilitatea politicii monetare este deci, o trăsătură a modului în care se formează acele anticipaţii ale agenţilor economici în care intervine rata inflaţiei este considerat plauzibil de agenţii economici şi, de aceea este luat în considerare de aceştia ca reper pentru propriile lor predicţii privind evoluţiile economice viitoare, constituie un important capital social pentru banca centrală, în sensul că reflectă capacitatea acesteia de a coopera cu societatea, în scopul comun al stopării inflaţiei. În această calitate de “capital de imagine”, credibilitatea uşurează lupta băncii centrale împotriva inflaţiei .

Importanţa practică a problemei credibilităţii depinde de natura schimbării pe care autorităţile o preconizează în politica lor monetară. Astfel, în cazul în care guvernul intenţionează să ducă o politică de dezinflaţie, el este interesat ca noua sa orientare să fie credibilă, căci, dacă agenţii economici au încredere în politica respectivă, ei anticipează că în viitor rata inflaţiei va fi mai mică decât în prezent, ceea ce uşurează sarcina guvernului.

Importanţa credibilităţii este chiar foarte mare în cazul în care - din cauza rigidităţilor structurale ale economiei sau din alte motive - nu este posibilă o terapie de şoc a inflaţiei, iar ca urmare politica de dezinflaţie trebuie să fie una graduală. În acest caz, reducerea consecventă a inflaţiei confirmă fermitatea angajamentului autorităţilor în lupta anti-inflaţionistă, alimentând anticipaţii optimiste, susceptibile, prin ele însele, să sporească şansele de succes ale politicii respective.

Dimpotrivă, în cazul în care guvernul devine – din diverse motive – mai sensibil ca în trecut la presiunile pentru satisfacerea înclinaţiei spre inflaţie (inflation bias) a societăţii, el are tot interesul ca noile sale intenţii să fie înţelese de public cât mai tîrziu cu putinţă. Căci, atâta timp cât agenţii economici încă nu-şi dau seama că guvernul şi-a schimbat orientarea, anticipaţiile acestora rămân optimiste, iar rata inflaţiei realmente observată se situează la un nivel mai redus decât cel care ar corespunde adevăratei politici a guvernului.

Principala problemă în privinţa credibilităţii este caracterul său asimetric, în sensul că se cîştigă foarte greu şi se pierde foarte uşor. Dobândirea credibilităţii este un proces lung şi anevoios din cauza numeroaselor obstacole tehnice, administrative şi structurale cu care se confruntă.

Obstacolele tehnice provin din starea tehnologică a economiei; de exemplu, acestea sunt constituite de înzestrarea cu echipament informatic, de calitatea datelor statistice de care dispun autorităţile, de pertinenţa modelelor econometrice utilizate etc.

Obstacolele administrative sunt generate de împrejurările care limitează capacitatea autorităţilor de a aplica diverse reglementări şi hotărâri în contextul social-economic existent; de exemplu, această capacitate este diminuată de corupţie, de slaba pregătire a personalului, de lipsa de cooperare între autoritatea monetară şi autoritatea fiscală etc. Obstacolele structurale ţin de ceea ce se numeşte „inconsistenţa temporală” - concept care desemnează faptul că deciziile conducătorilor interacţionează cu anticipaţiile agenţilor economici, făcând ca obiectivul urmărit de autorităţi să nu poată fi atins. Ca urmare a acestui fenomen, o măsură eficace, chiar optimă, luată de autorităţi la un moment dat, nu mai este în mod necesar aşa ulterior, când agenţii economici îşi adaptează comportamentul la acţiunea autorităţilor. Conceptul de „iconsistenţă temporală” reflectă, aşadar, faptul că deciziile de politică economică nu sunt exogene sistemului economic, ci constituie un element intrinsec al acestuia: reacţiile agenţilor economici depind de modul în care aceştia înţeleg motivele şi consecinţele previzibile ale deciziilor autorităţilor.

Obstacolele de genul celor menţionate fac ca dobândirea credibilităţii să necesite timp îndelungat şi numeroase eforturi şi să nu existe nici o garanţie că strategiile aplicate de autorităţi în scopul redobândirii credibilităţii vor fi încununate de succes. Se poate totuşi spune că, de regulă, eforturile necesare în faza de reabilitare sunt cu atât mai mari, cu cât, în trecut, practicile inflaţioniste au fost mai îndelungate şi mai frecvente.

Pierderea credibilităţii este, în schimb foarte rapidă, producându-se chiar şi atunci când autorităţile se abat doar temporar de la linia de conduită anti-inflaţionistă pe care s-au angajat să o adopte.