Creditele Neperformante

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 17 în total
Cuvinte : 5344
Mărime: 82.65KB (arhivat)
Publicat de: Iulia Tănasă
Puncte necesare: 7
Universitatea Ștefan cel Mare Facultatea Științe Economice și Administrație Publică Program de studii: Finanțe și Bănci Departamentul ZI

Cuprins

  1. 1. Aspecte generale privind creditul
  2. 1.1. Definiția creditului
  3. 1.2. Elementele și trăsăturile creditului
  4. 2. Studiu privind creditele neperformante
  5. 2.1. Definiții ale creditelor neperformante
  6. 2.2.Obiectivele principale în activitatea de recuperare a creditelor neperformante
  7. 2.3. Principalii factori care influențează apariția creditelor neperformante
  8. 2.4. Modalități de recuperare a creditelor neperformante
  9. 2.5. Evoluția structurii creditelor neperformante în România
  10. SUDIU DE CAZ :
  11. Abordarea creditelor neperformante în cadrul BRD 2009-2011
  12. Concluzii
  13. Bibliografie

Extras din proiect

1. Aspecte generale privind creditul

1.1. Definiția creditului

Creditul este operațiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător.

Operațiunea privește două părți. O parte acordă creditul. Cealaltă parte îl primește, sau altfel spus se îndatorează.

Fiind una dintre cele mai complexe categorii valorice, creditul nu poate fi definit prin prisma unei singure concepții. Astfel, sistematizând numeroase opinii exprimate, fundamentele definirii creditului sunt structurate astfel:

a) creditul ca încredere;

b) creditul ca relație de schimb;

c) creditul ca relație de distribuire.

Creditul ca încredere – este o concepție care plasează la baza relațiilor de credit ideea de încredere, de unde rezultă caracterul subiectiv al acestora. Considerarea creditului ca încredere se fundamentează pe definițiile date acestui concept, pe etimologia acestui termen. În practică, această încredere se concretizează în relațiile dintre creditor și debitor, în sensul că cel din urmă trebuie să prezinte o anumită bonitate, astfel încât să genereze încredere din partea creditorului.

Creditul ca relație de schimb – conform unui dicționar american de termeni bancari, reprezintă ,,un acord prin care forme ale valorii – bunuri, servicii sau monedă – sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare”.

Unei asemenea abordări a creditului, îi sunt aduse contraargumente dintre care cel mai puternic este acela potrivit căruia creditul nu este o formă a schimbului, nici din punct de vedere al scopului și nici al conținutului material al valorii. Totuși, fără să fie o formă a schimbului, creditul este legat de schimb, întrucât împrumuturile sunt de regulă contractate cu scopul de a face plăți pentru livrări de mărfuri făcute către furnizori.

Creditul ca relație de distribuire – reprezintă o abordare care pornește de la conținutul economic specific al creditului, respectiv transferul unei părți din produsul social de la unii din participanți la circuitul economic către alți participanți la acest circuit. Spre deosebire de alte forme ale relațiilor de redistribuire a veniturilor, ca de exemplu impozitele și taxele, care au un caracter definitiv, creditul este o formă particulară a acestor relații, prin caracterul temporar al transferului din economie.

1.2. Elementele și trăsăturile creditului

Elementele incluse în relațiile de credit sunt:

• participanții la raportul de credit;

• promisiunea de rambursare;

• scadența;

• dobânda (prețul creditului).

Participanții la raportul de credit, creditorul și debitorul sunt denumiți în literatura de specialitate cu termenul ,,subiecte ale raportului de credit.”

Analiza participanților la raportul de credite evidențiază marea diversitate a acestora și dimensiunile ample ale creditării. Dacă se procedează la gruparea în trei mari categorii principale a creditorilor și debitorilor, se disting: populația, statul, agenții economici (întreprinderile).

Agenții economici dețin o importantă poziție în rândul creditorilor, atunci când obțin rezultate financiare pozitive, pentru care caută cele mai eficiente modalități de plasare pe piața monetară sau de capital. Disponibilitățile monetare degajate de întreprinderi se cosntituie în resurse de creditare a activităților unităților deficitare, fie în mod direct, fie prin intermediul băncilor și al altor instituții financiare.

Populația participă la procesul de creditare în dublă calitate, de creditor și debitor, remarcându-se prin rolul important în asigurarea resurselor de creditare.

Participarea statului în calitate de creditor nu poate fi analizată decât în situația înregistrării de excedente bugetare și a disponibilizării în economie a unor importante sume, dirijate către sistemul asigurărilor și protecției sociale ori către alte destinații. În schimb, calitatea de debitor a statului este bine definită în toate economiile contemporane, ca urmare a înregistrării de deficite bugetare.

Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa, la scadență, valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda, ca preț al creditului.

Datorită unei conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla în incapacitate de plată, sau poate întârzia plata sumelor ajunse la scadență. Din acest motiv, este necesar, ca la nivelul creditorului să se adopte măsurile necesare pentru prevenirea și eliminarea riscului de nerambursare, printr-o analiză temeinică a solicitantului de credite, din mai multe puncte de vedere: poziția pe piața internă și în cadrul ramurii, situația financiară, gradul de îndaotare, forma juridică și raportul cu ceilalți participanți pe piață.

Scadența sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit în funcție de particularitățile sectorului de activitate și de nivelul eficienței activității beneficiarilor de credite.

Astfel, există o diversitate a termenelor scadente, de la 24 ore (în cazul pieței interbancare) până la durate medii și lungi în cazul împrumuturilor obligatare.

Între scadență și modul de rambursare al creditului se poate stabili o corelație, astfel: creditele pe termen scurt sunt rambursabile integral la scadență, în timp ce creditele pe termen mijlociu și lung implică rambursarea eșalonată.

Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului și constituie, după cum se desprinde din literatura de specialitate, prețul capitalului utilizat, sau ,,chiria”, pe care o plătește debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat. În general, nivelul dobânzii se corelează cu rata profitului obținută de întreprinzător. Cuantificare dobânzii se realizează prin utilizarea ratei dobânzii, care se cosntituie într-un instrument de influențare a cererii și ofertei de credite. Fiind considerată componenta de bază a veniturilor realizate din creditare și poate fi, după caz, dobândă curentă, dobândă restantă și dobândă penalizatoare.

Un nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce determină efecte favorabile asupra producției și economiei, după cum un cost ridicat al creditelor, repsectiv o rată a dobânzii ridicată, generează diminuarea cererii de credite. Luarea în considerare a ratei inflației, comparativ cu rata dobânzii utilizată în contractul de credit, conduce la constatarea faptului, că în perioadele cu inflație sporită, creditele constituie pentru debitori o modalitate perfectă de finanțare.

2. Studiu privind creditele neperformante

2.1. Definiții ale creditelor neperformante

În practica internațională întâlnim următoarele definiții ale creditelor neperformante:

Thomas Fitch

"Creditul este considerat a fi neperformant iar debitorul în incapacitate de plată atunci când plata principalului și dobânzi este restantă mai mult de 90 de zile"

Moody's

"Creditul este considerat a fi neperformant în următoarele situații:

• pentru creditele acordate populației (consumer) dacă înregistrează restanțe la principal și dobândă cel puțin 60 de zile;

• pentru creditele comerciale și leasing dacă înregistrează restanțe la principal și dobândă de cel puțin 90 de zile;

• orice credit pentru care există indicii clare de neperformanță.

Preview document

Creditele Neperformante - Pagina 1
Creditele Neperformante - Pagina 2
Creditele Neperformante - Pagina 3
Creditele Neperformante - Pagina 4
Creditele Neperformante - Pagina 5
Creditele Neperformante - Pagina 6
Creditele Neperformante - Pagina 7
Creditele Neperformante - Pagina 8
Creditele Neperformante - Pagina 9
Creditele Neperformante - Pagina 10
Creditele Neperformante - Pagina 11
Creditele Neperformante - Pagina 12
Creditele Neperformante - Pagina 13
Creditele Neperformante - Pagina 14
Creditele Neperformante - Pagina 15
Creditele Neperformante - Pagina 16
Creditele Neperformante - Pagina 17

Conținut arhivă zip

  • Creditele Neperformante.doc

Alții au mai descărcat și

Creditul Bancar sau Leasingul

Introducere „Creditul reprezinta relatia baneasca intre o persoana fizica sau juridica, numita creditor, care acorda unei alte persoane, numita...

Politici și Practici Fiscale

I. Utilizarea impozitului ca instrument Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea...

Analiza Impozitului pe Profit

Propuneri privind cotele de impozit pe profit Nu se pot încheia aceste scurte consideratii asupra cotei de impunere, fara a fi exprimata opinia...

Moneda în România

Infiintarea bancii nationale a romaniei (1880) Banca Nationala a Romaniei este prima institutie de emisiune a statului roman independent....

Te-ar putea interesa și

Factori determinanți ai probabilității de nerambursare a creditelor acordate persoanelor fizice - Studiu de caz

Introducere Lucrarea de disertație prezintă creditele neperformante acordate persoanelor fizice precum și modalități de prevenire și recuperare....

Gestiunea Riscului de Credit în Activitatea Bancară pe Exemplul Unicredit Țiriac Bank Bacau

INTRODUCERE În ultimele două decenii, inovaţiile rapide de pe pieţele financiare şi internaţionalizarea fluxurilor financiare au modificat...

Analiza Creditării pe Termen Scurt

CAPITOLUL 1 CREDITUL BANCAR ÎN ROMÂNIA 1.1. Evoluţia creditului de-a lungul anilor Cu 20 de secole î.e.n., în Codul regelui Hmurabbi din regatul...

Studiu monografic realizat la Banca Română pentru Dezvoltare

6.1. Politica de marketing la nivel de produs: Produsele si fenomenele bancare au cunoscut în ultimul timp o mare expansiune. Aparitia unor noi...

Studiu monografic la disciplina Tehnica Operațiunilor Bancare - Banca Română pentru Dezvoltare

Denumirea si sigla: Forma juridica: societate pe actiuni, persoana juridica româna Adresa – Centrala Turn BRD – B-dul. Ion Mihalache nr. 1-7,...

Monografie BRD

BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE.PREZENTARE GENERAL Forma juridică: societate pe acţiuni, persoană juridică română Număr de acţiuni 348.450.670...

Credite neperformante - modalități de recuperare și reflectarea lor în contabilitate

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DE CREDITARE 1.1. Banca concept şi funcţiile băncii în economie În esenţă, o bancă poate fi definită ca o...

Produse bancare de corporate

Capitolul I Produse de tip credit corporate. Corporate banking este o activitate de bază pentru instituțiile bancare și joacă un rol esențial...

Ai nevoie de altceva?