Creditele pe Termen Scurt

Categoria creditelor pe termen scurt :

- efectuarea aprovizionarilor necesare realizaii productiei destinate a fi livrate la intern sau export;

- reîntregirea fondurilor incorporate în produse livrate, lucrari executate si servicii prestate aflate în curs de încasare;

- efectuarea celorlalte cheltuieli de productie si întretinere;

- cheltuieli pentru productia anului viitor;

- animale si pasari, tinere si adulte;

- efectuare de cheltuieli pentru prestare de servicii pentru terti;

- activitati de comercializarea, aprovizionarea cantinelor, turism si alte activitati rentabile.

Riscul individual al crediteleor pe termen scurt.

Orice credit reprezinta o anticipare a unor încasari viitoare. Din aceasta perspectiva, ( a fluxului de încasari), orice credit comporta riscul ca aceste încasari sa nu se realizeze deloc sau partial. Acest risc mai este numit si risc de insolvabilitate a debitorului; el este esential în activitatea bancara deoarece principala functie a unei banci o reprezinta acordarea de credite. Aprecierea justa a riscului de credit este,deci, de o importanta majora pentru banca. Pentru minimizarea expunerii la risc, cea mai importanta etapa a procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare.

În aceasta faza comportamentul unei banci poate fi astfel prezentat: un credit nu se acorda decât daca se poate estima daca probabilitatea de rambursare o depaseste pe cea a nerambursarii. Aprecierea acestei capacitati de rambursare se poate face, dar are la baza proceduri diferite, în functie de debitor: agent economic, persoana privata, stat.

Elementele determinante ale gestiunii riscului individual de creditare sunt:capacitatea de plata, caracterul debitorului-dorinta sa de a face plata, capitalul-averea debitorului, garantia (reala sau personala), conditiile de mediu. Dintre acesti cinci factori primul este cel mai important.

Se apreciaza ca principalele slabiciuni în gestiunea riscului de creditare sunt unele de ordin intern: selectia defectuasa a dosarelor si supravegherea interna improprie a evolutiei (practic a involutiei) calitatii debitorilor. Riscul de selectie improprie a dosarelor poate fi minimizat prin: rigoare în continutul dosarelor, aprecierea interna a calitatii clientilor pe baze unitare, prin punctaj, dubla avizare a deciziei de creditare si stabilirea unei marje corespunzatoare a dobânzii percepute.

În functie de destinatia lor, creditele particulare pe termen scurt sunt credite de consum si credite personale.

Creditele de consum sunt acordate pentru cumparari de marfuri cu plata în rate, marfuri care constituie, de regula, si garantia creditului. Pe piata acestor credite bancile sunt puternic concurate de societati de credit de consum si de cooperativele de credit.

Creditele personale sunt, de regula plafonate absolut – indiferent de veniturile clientului si destinatia creditului, pentru ca aceste informatii nici nu sunt solicitate de banca. Ea împrumuta o anumita suma de bani (oferta limitata, de regula, la de doua –trei ori valoarea veniturilor medii lunare) cu o scadenta precisa si cu o rata a dobânzii relativ mare;clientul poate folosi banii dupa bunul sau plac, cu conditia sa ramburseze la scadenta; este o piata în dezvoltare, pe care bancile concureaza agresiv.

Aprecierea calitatii debitorului se face în functie de venituri: regula este ca valoarea creditului acordat sa nu depaseasca veniturile încasate pe o perioada de doua luni.

Identificarea si evaluarea cauzelor insolvabilitatii se face pe doua grupe distincte :cauzele obiective, legate de mediul de activitate si cele subiective, care tin mai ales de caracterul clientului. În functie de natura veniturilor (salariale sau nu), de marimea si periodicitatea acestora, de existenta altor angajamente de onorat si de caracterul clientului, banca poate stabili daca probabilitatea de rambursare este suficient de ridicata pentru acordarea creditului.

Limitarea riscurilor are caracter normativ si autonormativ. Fiecare banca, în functie de calitatea mediului economic si de evolutia parametrilor sai proprii, asigura limitaea riscurilor în doua feluri: global si analitic, astfel:

-fixînd o limita proprie, interna, angajamentul sau global în operatii riscante, (dar rentabile). Se stabileste o limita maxima (de ex. 75%) pentru ponderea activitatilor (plasamentelor) riscante în total active sau relativ la capitalul bancar.