Datoria externă a statului român

INTRODUCERE

O caracteristică a bugetelor publice actuale din multe ţări ale lumii, care s-a repetat, o constituie întocmirea şi încheierea acestora cu deficite. Cauzele şi nivelul deficitului cunosc diferenţieri importante, datorită gradului diferit de dezvoltare economică, astfel întâlnim: ţări dezvoltate, ţări aflate în tranziţie sau ţări aflate în curs de dezvoltare. Nu mi-am propus să analizez aceste cauze şi nici aspectele legate de nivelul deficitului bugetar, vreau doar să accentuez efectul deficitului bugetar şi anume, datoria publică. Existenţa deficitului bugetar determină contractarea de împrumuturi de stat pentru acoperirea acestuia, iar o consecinţă a acestora este datoria publică.

Având în vedere devansarea ritmului de creştere a veniturilor publice de către ritmul de creştere a nevoilor sociale se impune eficienţa utilizării banului public precum şi identificarea de noi resurse care să fie alocate eficient şi prompt nevoilor sociale în permanenţă ascensiune. Nevoia de credite publice, interne sau extene este o realitate întalnită în tot mai multe ţări, datoria conducerii politice la nivel central este de a folosi aceste împrumuturi în mod special pentru creşterea capitalului productiv, din profitul căruia să se restituie atât împrumutul, cât şi dobânzile aferente.

Utilizarea unui studiu tehnico-economic şi juridic care să justifice instrumentul oportun în alegerea deciziei de acoperire a nevoilor sociale, reprezintă un demers naţional şi acceptabil pentru întreaga societate.

Opţiunea pentru un credit public intern sau extern reprezintă şi un act de decizie politică care influenţează balanţa de plăţi externe, inclusiv datoria publică internă sau externă. În timp ce creditul extern evidenţiază nivelul static, la un moment dat al unei datorii asumate de un debitor precizat, datoria externă subliniază nivelul şi structura tuturor împrumuturilor unei ţări în dinamică (cumulat), inclusiv fluxurile aferente de intrări şi ieşiri de valută. Totodată prin indicatorul “serviciul datoriei publice externe” se fac precizări legate de ratele de restituit la diferite scadenţe, inclusiv plata dobânzilor aferente. Datorită imposibilităţii de rambursare a fondurilor externe împrumutate apare aşa numita criză a datoriilor externe.

Criza datoriilor externe înregistrată în tot mai multe ţări ale lumii, îndeosebi a ţărilor în curs de dezvoltare şi cu un nivel mediu, dovedeşte necesitatea restructurării majore a relaţiilor internaţionale. Acest aspect se conjugă şi cu alte crize care se manifestă în economia mondială: crize de materii prime, criza petrolieră, criza ecologică, criza alimentară, deteriorând climatul general al relaţiilor dintre state cu puteri diferite şi inegale din punct de vedere tehnologic, militar, financiar, demografic. Datoria publică internă şi internaţională reprezintă expresia influenţei factorilor interni şi externi, a deciziilor politico-strategice luate de conducerea superioară publică de-a lungul unei perioade de timp relativ îndelungată.

Dacă sporirea cheltuielilor publice nu este însoţită de creşterea concomitentă a veniturilor, statul recurge la împrumuturi, generând datorie publică. Atunci când datoria publică creşte, deficitul bugetar sporeşte, impozitele cresc, cheltuielile publice pentru bunuri şi servicii scad (dacă veniturile fiscale nete rămân constante) iar serviciul datoriei se majorează corespunzător.