Definirea și Cuantificarea Riscului de Credit - Studiu de Caz

1. Definirea şi gestiunea riscului de credit

Riscul de credit (denumit şi risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de nerambursare) exprimă probabilitatea neîncasării efective, la scadenţă, a fluxului de numerar anticipat, determinat de creditare. El este asumat de toate băncile ăi poate genera probleme serioase atât băncii în cauză, cât şi întregului sistem bancar, daca expunerea la risc este substanţială. De aceea, strategia fiecărei bănci trebuie sa includă programe şi proceduri de gestionare a riscurilor bancare, în general, şi a celor de creditare, în special. Minimizarea expunerii la risc, alături de maximizarea rentabilităţii, respectarea reglementarilor bancare si a celor generale constituie obiective principale ale managementului bancar .

Riscul de credit se defineşte ca probabilitatea înregistrării unei pierderi cauzată de neîndeplinirea de către o contraparte sau un debitor a obligaţiilor prevăzute în contractul de credit. Riscul de credit apare în aproape toate activităţile financiare şi, din acest motiv, este important să fie măsurat şi acoperit corespunzător. Mult timp managementul acestui risc s-a realizat prin selecţia şi monitorizarea creditelor şi prin crearea unui portofoliu diversificat de credite. În ultimul deceniu instrumentele financiare şi pieţele de transfer al riscului au evoluat, iar băncile şi firmele de consultanţă specializate au dezvoltat modele sofisticate de măsurare a riscului de credit .

Riscul de credit – numit şi risc de contrapartidă sau risc de insolvabilitate a clientului este cel mai important risc cu care se confruntă instituţiile bancare. El constă în probabilitatea de a pierde, prin nerespectarea de către clientul debitor a clauzelor contractuale. Pierderea poate sa fie totală sau parţială. Acest risc creste odată cu numărul de clienţi, cu volumul creditului acordat si cu nivelul ratei dobânzii. În gestiunea acestui risc, băncile urmăresc întocmirea şi analizarea unui dosar de creditare, stabilesc reguli de diviziune a riscului şi caută să-şi diversifice portofoliul de credite.

Riscul de credit înglobează atât riscul în activitatea de creditare propriu-zisă cât şi în alte tranzacţii iniţiate pentru clienţii băncii, cum sunt: emiterea de scrisori de garanţie, deschiderea/confirmarea de acreditive, scontarea unor efecte de comerţ prezentate de clienţi, investiţii în acţiuni şi alte valori mobiliare, alte facilităţi acordate clienţilor.

În ultimii 10 ani, mai multe organizaţii bancare au investit mulţi bani în modelarea riscului de creditare apărut din operaţiuni importante. Asemenea modele au fost create în scopul de a ajuta băncile în ceea ce priveşte cuantificarea, uniformizarea şi managementul riscului de creditare. Analiza creditului reprezintă procesul de evaluare a riscului de creditare. Riscul de creditare trebuie apreciat în funcţie de ceea ce banca se aşteaptă să realizeze de pe urma creditării. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române prin noţiunea de risc se înţelege pericol, inconvenient posibil, probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe nedorite pentru subiect.

Riscul de credit este primul dintre riscurile bancare cu care se confruntă o instituţie financiară. Riscul de credit exprimă posibilitatea ca împrumutaţii să nu-şi onoreze obligaţiile la scadenţă. Pentru împrumutat, riscul de credit exprimă într-o formă mai largă, degradarea situaţiei financiare a acestuia.

1.1. Modele de cuantificare a Riscului de Credit

Mult timp managementul riscului de credit s-a realizat prin selecţia şi monitorizarea creditelor şi prin crearea unui portofoliu diversificat de credite, metodele de cuantificare ale acestuia fiind foarte importante pentru atingerea obiectivelor de limitare a expunerii la risc în acest sens. Iniţial, tehnicile de evaluare a riscului presupuneau abordarea acestuia din punctual de vedere al riscului individual de creditare, fiind cunoscut în acest sens metoda “Credit Scoring”. În ultimul deceniu instrumentele financiare şi pieţele de transfer al riscului au evoluat, iar băncile şi firmele de consultanţă specializate au dezvoltat modele sofisticate de măsurare a riscului de credit: Credit Metrics, Credit Metrics+, Modelul KMV.

1.1.1. Metoda „Credit scoring”

Metoda “Credit scoring” este o tehnică din domeniul statisticii, care oferă o imagine sintetică a bonităţii unui client la momentul când acesta solicită un credit .

“Credit scoring”- ul foloseşte datele unui client în scopul de a calcula probabilitatea unui rezultat pozitiv, pentru un anumit risc financiar, ca de exemplu, dacă un client poate într-adevăr să-şi achite împrumutul sau dacă va avea întârzieri frecvente în rambursare. Rezultatul vine în sprijinul deciziei de creditare atunci când se pune problema acceptării sau respingerii unei cereri de credit.