Definirea și Cuantificarea Riscului Valutar

1. Riscul valutar – definire și aspecte generale

Riscul valutar s-a manifestat pregnant după 1973, când a avut loc introducerea regimului cursurilor flotante în Sistemul Monetar Internațional. S-a amplificat concomitent cu dezvoltarea schimburilor economice internaționale și cu liberalizarea piețelor financiare, în contextul dereglementării, al reducerii costurilor comunicațiilor și al diminuării costurilor de transport.

Riscul valutar exprimă o probabilite de a înregistra pierderi din contractele comerciale internaționale sau din alte raporturi economice, din cauza modificării cursului de schimb al valutei în perioada dintre încheierea contractului și scadența acestuia.

După unii autori, Rudolph B., Schafer K., riscurile valutare rezultă din nesiguranța cu privire la modificarea (în ce direcție și în ce măsură) raportului de schimb dintre monede, respectiv în ce condiții apar obstacole în transferul internațional de valute și de capital. Prin aceasta, riscul valutar depinde atât de mărimea expunerilor sale, cât și de amplitudinea scăderilor neprevăzute ale cursului de schimb.

Ratele de schimb volatile pot amplifica riscul valutar, dar în același timp creează oportunități de a realiza profit pentru investitori și firme în condițiile unei înțelegeri profunde a managementului riscului valutar. Sarcina managerului financiar este să măsoare expunerea la riscul valutar și să o gestioneze în așa fel încât să maximizeze profitul, cash-flow-ul și valoarea de piață a firmei.

Cei care sunt supuși riscului valutar sunt exportatorii. Această probabilitate apare atunci când în momentul încasării contravalorii mărfurilor, valuta de contract se depreciază față de momentul încheierii contractului comercial internațional. Pe de altă parte, importatorii suportă la rândul lor efectele riscului valutar în eventualitatea în care valuta de contract se apreciază în perioada dintre încheierea contractului și scadența acestuia. Efectele nedorite ale riscului valutar pot fi contracarate sau, cel puțin, atenuate prin aplicarea unor măsuri contractale precum alegerea valutei de contract. O alta metoda prin care se pot evita astfel de efecte este reprezentata de înscrierea în contract a unei clauze valutare sau a unei clauze de revizuire a prețurilor. Aplicarea diferitelor măsuri extracontractuale pot scuti exportatorii și importatorii de prezența efectelor negative. Aceste măsuri constau în contractarea unor credite paralele, recurgerea la operațiuni termen, hedging valutar și operații de acoperire pe piețele derivate.

În gestiunea riscului valutar sunt fundamentale trei tipuri de expunere și cu aceasta trebuie diferențiate trei tipuri de riscuri valutare :

- expunerea de tranzacție;

- expunerea de translație (sau contabilă);

- expunerea economică (sau expunerea operațională).

1. Expunerea la tranzacție rezultă din contracte de import/export de bunuri și servicii și/sau finanțări pe o perioadă definită, denominate în monedă străină și aflate în plin process de derulare sau care au fost deja încheiate. Această expunere mai este cunoscută ca expunerea pe termen scurt, deoarece contractele comerciale sau financiare au o scadență mai mică de un an. Riscul are în vedere modificări ale cash-flow-urilor care rezultă din obligații financiare care au fost contractate înainte de modificarea ratei de schimb.

Cauzele materializării acestui tip de expunere valutară ar putea fi:

- cumpărarea sau vânzarea de bunuri sau servicii pe credit, ale căror prețuri sunt exprimate în valute străine;

- acordarea sau primirea de credite care vor fi rambursate în altă valută;

- dobândirea de active sau contractarea de obligații în monedă străină prin alte căi;

- cumpărarea/vânzarea în cont deschis.

2. Expunerea de translație provine din investițiile străine directe și apare atunci când este nevoie de a converti rapoartele și documentele financiare ale filialelor exprimate în diferite valute într-o singură valută. (de regulă valuta țării în care își are sediul compania mama) pentru a întocmi rapoartele și documentele financiare consolidate la nivel de corporație transnațională. Riscul de translație cuantifică expunerea bilanțului consolidat al unei companii multinaționale la modificările cursurilor de schimb în care sunt denominate activele și pasivele filialelor acestor companii.

Mărimea acestui risc depinde de o serie de factori, precum:

- gradul de implicare al companiei mamă pe diferite piețe străine;

- localizarea acestor filiale;

- maniera contabilă de înregistrare a activității acestora.

3. Expunerea economică sau riscul economic reprezintă expunerea fundamentală cu care se confruntă companiile și constă în impactul modificării cursurilor de schimb asupra fluxurilor de trezorerie incerte denominate în monede străine, reflectat, în cele din urmă, în impactul asupra valorii de piață a firmei și a poziției competitive a companiei. Ea se definește ca variația procentuală a valorii economice a firmei ce rezultă din modificarea cu 1% a raportului de schimb între monede. Este mai dificil de evaluat și analizat deoarece această componentă a riscului valutar are în vedere un orizont de timp mai îndelungat decât celelalte componente.