Dezvoltarea antreprenorială la SC Fly Creations SRL

CAPITOLUL 1.

NOŢIUNEA DE SOCIETATE COMERCIALĂ, CARACTERISTICILE GENERALE ALE SOCIETĂŢILOR COMERCIALE CU PERSONALITATE JURIDICĂ, TRĂSĂTURILE DISTINCTE ALE FORMELOR SOCIETARE

1.1. Noţiunea de societate comercială

Se afirmă adesea că societatea comercială este o formă de organizare a întreprinderii – această prezentare sumară, cu accent pe latura economică, trebuie întregită; completările se impun deoarece noţiunea de societate comercială a suferit, în paralel cu prefacerile regimului juridic, transformări care i-au îmbogăţit şi reconfigurat înţelesul.

În lumea contemporană convieţuiesc toate tipurile de societăţi; în ţările industrializate frecvenţa maximă o deţin societăţile pe acţiuni şi cele cu răspundere limitată; astfel, în 1965 în Franţa au fost înregistrate 5.386 noi societăţi/acţiuni şi 11.849 societăţi cu răspundere limitată, în 1989 erau înregistrate 144.000 de societăţi/acţiuni şi 508. societăţi cu răspundere limitată.

Confirmând datele statice confirmate, s-a scris că „astăzi în Germania societatea cu răspundere limitată este forma tipică pentru întreprinderile mici şi mijlocii”. În România post decembristă aveam opţiuni în declin accentuat al societăţilor în comandită, în 31 decembrie 1989 erau înregistrate în toată ţara 499.288 societăţi comerciale adică 31.123 în nume colectiv; 1.483 în comandită simplă; 450.028 societăţi cu răspundere limitată; 16.652 societăţi pe acţiuni şi 2 societăţi în comandită pe acţiuni.

Fluctuaţiile menţionate îşi au explicaţii de ordin economic întemeiate pe funcţionalitatea diferitelor specii de asociaţii; cele cu răspundere limitată au luat locul societăţilor în nume colectiv; societăţile pe acţiuni a proliferat în dauna societăţilor în comandită pe acţiuni.

Semnificaţia contractuală a societăţilor

Accepţiunea clasică izvorăşte din art. 1491 C. civ. Care prevede că: „societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane, se învoiesc să pună ceva în comun, în scopul de a împărţi foloasele ce ar putea deriva”.

Definiţia citată enunţă 3 componente principale, care trebuie să fie reunite cumulativ pentru existenţa valabilă a unei entităţi:

- încheierea unui contract (pact societar),

- constituirea fondului comun, alcătuit din aporturile membrilor,

- scopul de a realiza câştiguri şi de a le împărţi între ei;

În completarea definiţiei din art 1491 C. civ., societatea comercială cu personalitate juridică se identifică în mod uzual, atât prin natura ei instituţională cât şi prin trăsăturile care o deosebesc de societatea civilă.

a. Legiuitorul comercial înţelege să asigure instituţionalizarea anumitor tipuri de societăţi comerciale, atribuindu-le explicit, în condiţii determinate – personalitate juridică.

Această calitate le fusese recunoscută expres de art. 77 alin. Ultim. C. com.; art. 1. alin 2. din legea nr. 31/1990; literatura de specialitate subliniază această trăsătură fundamentală: „Societatea comercială, considerată ca organism propriu, este o fiinţă juridică abstractă, rezultând dintr-un contract de societate, înzestrată cu personalitate juridică de la lege” Iniţiată printr-un act juridic societatea comercială devine, în cadrul legii nr. 31/1990 un subiect cu drepturi şi obligaţii, acţionând în circuitul civil independent de membrii componenţi; ea reprezintă, cu alte cuvinte, o dublă natură juridică îmbinând indisolubil atât o latură voliţională (a asociaţilor), cât şi o alta instituţională (ca efect al legii).

În lumea contemporană, natura instituţională poate fi socotită precumpănitoare; doctrina subliniază în sensul arătat că societăţile comerciale „ continuă să piardă caracterul contractual, în profitul aspectului instituţional – remarca face aluzie la posibilitatea organizării de entităţi unipersonale care, evident, exced cadrele fireşti ale convenţiei.

b. Sub al doilea aspect semnalat, societăţile comerciale se individualizează prin specificitatea activităţii pe care, potrivit actelor constitutive, o desfăşoară; deşi la fel ca societate civilă, urmăreşte realizarea de ”foloase” ce se vor împărţi între membri, câştigul se obţine prin efectuarea de operaţii distincte diferite de cele civile. Particularismul constă în funcţia societăţii comerciale de a îndeplini fapte şi acte de comerţ desigur, rentabile.