Diagnosticul Financiar al Firmei

1. Obiectivele si scopurile financiare ale întreprinderii (echilibrul financiar, rentabilitatea, cresterea economica)

Viata economico-financiara a agentilor economici se desfasoara în strînsa legatura cu mediul în care functioneaza si evolueaza; din acest mediu acestia îsi procura resursele si tot în cadru lui efectueaza plati, rambursari de fonduri.

Fenomenul financiar se naste din relatiile pe care întreprinderea le are cu toti agentii economici si financiari, cu statul si cu alte organisme.

Asadar, întreprinderea este combinarea unui ansamblu de factori în vederea producerii si transformarii de bunuri si servicii pentru a fi schimbate cu alti agenti economoci.

Dupa cum mentioneaza François Perraux  Întreprinderea este o forma de productie prin care, în cadrul aceluiasi patrimoniu, se combina preturile diversilor factori de productie, adusi de agenti distincti, de proprietarul întreprinderii în vederea vânzarii pe piata a unui bun sau serviciu si pentru a obtine cel mai bun câstig posibil ca diferenta între cele doua serii de preturi considerate  pret de vânzare si costul produsului.

Conform definitiei, scopul principal este obtinerea de profit; în absenta profitului, existenta si functionarea firmei nu se justifica din punct de vedere economic.

Deci, întreprinderea este o entitate economica, o organizatie umana, un centru de decizie care îsi desfasoara activitatea într-un context economic si financiar, aflat într-o continua evolutie.

Ca agent economic întreprinderea intra în relatii cu alti agenti de pe diferite piete, în care se schimba bani si servicii pe baza de moneda. Aceste schimburi dau nastere universului financiar al întreprinderii, care apare simultan cu universul sau economic, ca o contrapartida.

Pentru aprecierea gradului de eficienta a activitatii unei întreprinderi se utilizeaza o serie de indicatori care au în vedere rezultatele si efortul consumat pentru obtinerea lor.

Eficienta economica reprezinta una din cele mai importante aspecte ale vietii, ale activitatii desfasurate de societatea umana. Nu exista domeniu de activitate economica sau sociala în care sa nu se puna problema cheltuirii resurselor cu maxima economicitate pentru obtinerea de rezultate maxime.

Cresterea eficientei activitatii economice înseamna obtinerea unor rezultate maxime cu minim de efort uman, material si financiar, presupune intensificarea eforturilor pentru folosirea cu maximum de randament a instrumentelor de munca, pentru economisirea mijloacelor materiale, reducerea costurilor si cresterea rentabilitatii.

Rentabilitate reprezinta problema fundamentala a întregii economii si a fiecarui agent economic în parte.

Rentabilitate este expresia eficientei activitatii economice, dar si factorul propulsor al cresterii economice. Rentabilitatea se poate masura cu ajutorul profitului si a venitului net în suma absoluta, cât si cu ajutorul ratelor rentabilitatii ca marimi relative.

Fiecare agent economic calculeaza pragul rentabilitatii pe fiecare produs fabricat, pe total productia si cifra de afaceri. Analiza pragului de rentabilitate se bazeaza pe distinctia între cheltuieli fixe si cheltuieli variabile :

§ cheltuielile fixe depind de structura si organizarea firmei

§ cheltuielile variabile sunt în functie de numarul de unitati produse si vândute.

Pragul de rentabilitate sau punctul mort corespunde cifrei de afaceri pentru care firma nu realizeaza nici pierdere, nici profit.

2. Diagnosticul strategic si evaluarea financiara a întreprinderii

Diagnosticul strategic urmareste reflectarea punctelor forte si a slabiciunilor întreprinderii care se vor manifesta în viitor în vederea formularii propunerilor de actiune. Punctele forte pot fi :

" abundenta resurselor si lichiditatilor

" calitatea creantelor si a activelor care sa contina plusvalori potentiale

" calitatea relatiilor cu mediul financiar (banci, piete)

Punctele slabe pot fi:

" fragilitatea echilibrului financiar si o solvabilitate incerta

" caracterul putin lichid al activelor

" slabiciunea rentabilitatii prezente si a rezultatelor previzibile

" insuficienta autofinantarii

" fragilitatea strcturii financiare caracterizata printr-o proportie redusa a capitalurilor proprii sau a resurselor stabile

" saturarea capacitatii de indatorare

" o imagine nefavorabile în fata partenerilor financiari

" nevoi crescute de fonduri greu de acoperit datorita programului de investitii sau perspectivele de evolutie a nevoii de fonduri de rulment.