Diagnosticul Financiar al Societății Comerciale

CAPITOLUL 1

ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA BILANȚULUI

Analiza financiară pe baza bilanţului îşi propune să identifice starea de echilibru existentă la nivelul societăţii comerciale analizate. Se încearcă astfel evidenţierea raportului dintre active şi pasive pe termen lung şi scurt.

1.1 Formarea bilanţului financiar

Bilanţul financiar constituie acel tip de bilanţ în care posturile sunt ordonate în funcţie de lichiditate (pentru posturile de activ), respectiv exigibilitate (pentru posturile de pasiv).

Lichiditatea reprezintă capacitatea elementelor de activ de a fi transformate în bani, iar exigibilitatea este capacitatea elementelor de pasiv de a fi transformate în lichidităţi, respectiv de a fi rambursate furnizorilor de capitaluri.

Pentru realizarea analizei, bilanţul contabil necesită anumite modificări ce duc la formarea bilanţului financiar.

Corecții referitoare la activul bilanţului:

1. Activul imobilizat se diminuează cu activele imobilizate fictive sau non-valori şi cu imobilizările financiare cu termen de lichiditate mai mic de un an, (acestea fiind transferate în grupa „Activ circulant”) şi se majorează cu partea activelor circulante cu termen de lichiditate mai mare de un an şi cu partea cheltuielilor înregistrate în avans având termen de lichiditate mai mare de un an.

2. Activul circulant se diminuează cu valoarea activelor circulante având termen de lichiditate mai mare de un an şi se majorează cu imobilizările financiare cu termen de lichiditate sub un an şi cu o parte din cheltuielile constatate în avans, având termenul de lichiditate mai mic de un an.

Corecții referitoare la pasivul bilanţului:

1. Capitalul permanent se diminuează cu valoarea activelor fictive (cheltuieli de constituire, prime privind rambursarea obligaţiunilor) şi cu partea din profitul net care urmează a fi repartizat şi se majorează cu venituri înregistrate în avans având termenul de exigibilitate mai mare de un an.

2. Datoriile cu scadenta sub un an (datorii curente) includ datoriile de orice natură (financiară, nefinanciara) cu exigibilitate mai mică de un an (aceasta impune delimitarea creditelor bancare curente - datorii financiare cu scadenta sub un an - din totalul datoriilor financiare), provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reale mai mici de un an, partea din rezultatul net distribuit sub formă de dividende şi venituri constatate în avans, având termenul de exigibilitate mai mic de un an.

În urma modificărilor mai sus menţionate bilanţul financiar va conține în partea de activ nevoi permanente (elementele cele mai puțin lichide adică imobilizările necorporale, corporale și financiare), și nevoi temporare, în care se includ activele circulante care au un grad de lichiditate mult mai mare decât imobilizările. Partea de pasiv va fi formată din resurse sau capitaluri permanente, adică capitaluri proprii, reinvestiri ale acumulărilor anterioare (rezerve, profit nerepartizat) si capitaluri din surse publice (subvenții, provizioane reglementate), precum și datorii pe termen mediu și lung (cu scadență mai mare de un an), și de asemenea din resurse temporare, adică datoriile cu scadență mai mică de un an.

Bilanțul financiar simplificat Tabel 1.1

ACTIV = NEVOI CAPITAL SI DATORII = RESURSE

Active permanente Capital permanent

Capital propriu

Datorii pe termen lung

Active temporare

Active de trezorerie Datorii curente

Pasive de trezorerie

TOTAL ACTIVE TOTAL CAPITAL SI DATORII

Sursa: Vintilă, G. – “Gestiunea financiară a întreprinderii”

1.2 Indicatori de analiză ai echilibrului financiar

Bilanțul financiar pune in evidență următoarele doua reguli principale ale finanțării: nevoile permanente de finanțare vor fi acoperite din capitaluri permanente, îndeosebi din capitaluri proprii, aceasta reprezentând echilibrul financiar pe termen lung, iar nevoile temporare vor fi finanțate în special din resurse temporare ceea ce va reprezenta echilibrul financiar pe termen scurt.

Pentru a putea realiza o analiză asupra echilibrului financiar se folosesc o serie de indicatori pe care îi voi prezenta în continuarea lucrării.

Fondul de rulment (FR)

Atunci când capitalurile permanente depăşesc nevoile permanente întreprinderea dispune de o sursă permanentă de finanţare a nevoilor ciclice de exploatare. Acest surplus de surse permanente ce poate fi folosit pentru reînnoirea stocurilor, creanţelor şi a lichidităţilor poartă denumirea de fond de rulment. El reprezintă expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung.

Ca expresie matematică: FR = Pasive permanente – Active permanente

= (Capital propriu + Datorii pe termen lung) – Imobilizări nete

Un fond de rulment pozitiv indică o stare de echilibru financiar pe termen lung. Totuşi mărimea fondului de rulment nu trebuie exagerată deoarece costurile capitalurilor procurate pe termen lung sunt superioare celor pe termen scurt.

Un fond de rulment negativ arată incapacitatea societăţii de a beneficia de un excedent de resurse financiare pe termen lung, resurse din care ar putea fi acoperite eventuale nevoi de finanţare pe termen scurt.

Analiza fondului de rulment în funcţie de structura capitalurilor permanente pune în evidenţă gradul în care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii. Indicatorul care releva acest grad de autonomie financiară este fondul de rulment propriu (FRP), adică excedentul capitalurilor proprii în raport cu imobilizările nete, determinat conform relaţiei:

FRP = Capital propriu – Imobilizări nete

Rezultatul negativ al acestei relaţii de calcul, denumit fond de rulment împrumutat (FRÎ), reflecta măsură îndatorării pe termen lung, pentru finanţarea nevoilor pe termen scurt.

FRÎ = FR - FRP

Activul circulant net (ACN) este expresia echilibrului financiar pe termen scurt, el reprezentând diferenţa dintre activele temporare şi pasivele temporare. Activul circulant net este egal cu fondul de rulment.

ACN = Active temporare – Pasive temporare

Necesarul de fond de rulment (NFR)

Necesităţile de finanţare ale ciclului de exploatare sunt acoperite, în cea mai mare parte, din resurse temporare corespunzătoare. Diferenţa dintre necesităţile de finanţare ale ciclului de exploatare şi datoriile curente este numită necesarul de fond de rulment, şi reprezintă expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt, respectiv, a echilibrului dintre necesarul şi resursele de capitaluri curente.