Diagnosticul tehnic, juridic și al resurselor umane

Capitolul 1. Conceptul de diagnostic şi rolul acestuia în evaluarea întreprinderii

În sens general, conceptul de diagnostic, la nivelul unei întreprinderi, presupune reperarea disfuncţionalităţilor activităţii ei, cercetarea şi analiza faptelor şi responsabilităţilor, identificarea cauzelor şi a măsurilor care să conducă la îmbunătăţirea situaţiei economico-financiare.

În mod particular, prin diagnosticarea unei întreprinderi, în vederea evaluării, se urmăreşte cunoaşterea tuturor laturilor activităţii acesteia, respectiv juridică, tehnică, resurse umane, economico-financiara etc., precum şi a punctelor forte şi punctelor slabe corespunzătoare fiecăreia. Aceasta are ca scop exclusiv evidenţierea parametrilor de operare ai firmei, estimarea performanţelor şi riscurilor activităţii viitoare, orice informaţii care pot orienta judecata evaluatorului în fiecare dintre cele trei abordări prezentate.

În cadrul diagnosticului trebuie să-şi găsească răspuns probleme cum sunt :

• Piaţa pe care opereazăfirma şi poziţia trecutăşi probabilă pe această piaţă;

• Situaţia juridică a firmei şi a proprietăţii evaluate;

• Potenţialul uman şi de management al firmei;

• Infrastructura tehnică pentru susţinerea activităţii de producţie sau servicii;

• Rezultatele obţinute şi probabile ale întreprinderii.

Evaluarea întreprinderii se desfǎşoarǎ în activitǎţi distincte care, dupǎ conţinutul lor, relativ omogen, se pot grupa în trei faze şi opt etape. Cele trei faze sunt: faza întâi – iniţialǎ, faza a doua – realizarea evaluǎrii, iar faza a treia – concluziile .

Fiecǎrei faze prezentate mai sus îi corespunde mai multe etape, funcţie de complexitatea activitǎţilor ce trebuie efectuate, şi anume: faza întâi – cunoaşterea preliminarǎ, pregǎtirea acţiunii; faza a doua – identificarea situaţiilor financiare, diagnosticul de evaluare şi analiza fundamentala, determinarea componentelor fundamentale, evaluarea propriu-zisǎ; faza a treia – elaborarea raportului de evaluare, documentarea lucrǎrilor de evaluare.

Diagnosticul reprezintǎ o etapǎ esenţialǎ în evaluare, calitatea acestuia influenţând în mod hotǎrâtor acest proces.

Noţiunea de diagnostic provine din limba greacǎ unde ,,diagnostikos” înseamnǎ ,,apt de a discerne”, de a delimita cu obiectivitate un subiect oarecare dupǎ manifestǎrile lui El corespunde unei capacitǎţ de analizǎ şi înţtlegere a performanţei.

În cadrul activităţii practice de evaluare a unei firme diagnosticul trebuie să furnizeze informaţiile necesare aprecierii situaţiei trecute şi prezente, care constituie o bază pentru estimarea elementelor şi variabilelor ”cheie” ce trebuie avute în vedere în cazul aplicării diferitelor metode de evaluare. Întrucât evaluarea întreprinderii nu înseamnă o aplicare mecanică a unor tehnici, ci presupune o apreciere profundă a performanţelor firmei, echipa de evaluare trebuie să opereze cu parametri consideraţi normali pentru mediul de activitate al firmei evaluate şi la momentul efectuării evaluării.

Pe baza diagnosticului întreprinderii evaluate se fundamentează scenariile ce stau la baza evaluării în abordarea pe bază de venit.

O problemǎ importantǎ în realizarea diagnosticului o reprezintă asigurarea informaţiilor ce vor fi analizate. În acest sens, se pune accent pe necesitatea ca evaluatorul să verifice acurateţea şi credibilitatea surselor de informaţii, iar judecata finală a valorii (reconcilierea valorilor obţinute) să includă acest aspect important prin intermediul unei analize a gradului de credibilitate şi relevanţă al tuturor informaţiilor care au stat la baza aplicării fiecărei metode.