Eficiența cheltuielilor publice pentru educație - învățământ

1.1 Conţinutul economic

Cheltuielile pentru învăţământ reprezintă prima grupă de cheltuieli cu cea mai mare pondere în bugetul statului.

Dezvoltarea învăţământului se realizează în concordanţă cu cerinţele diferitelor etape de dezvoltare economico-socială şi ale egalizării condiţiilor de instruire şi educare a tuturor membrilor societăţii. Învăţământul este chemat să contribuie într-o măsură din ce în ce mai mare la progresul de ansamblu al societăţii. Dezvoltarea şi modernizarea învăţământului au condus la creşterea resurselor alocate acestuia, în toate ţările, atât dezvoltate, cât şi nedezvoltate.

Cheltuielile pentru învăţământ constituie o opţiune de primă importanţă a factorilor politici şi a autorităţilor unui stat, deoarece această categorie de cheltuieli reprezintă pentru orice societate o investiţie extrem de importantă, pe termen mediu si lung în acest factor de producţie, cel al forţei de muncă.

Acestea constituie un avans de produs naţional brut, deoarece resursele bugetare folosite pentru învăţământ nu se consumă definitiv, ci se regăsesc în nivelul pregătirii profesionale a membrilor societăţii. Investiţiile intelectuale au unele trăsături specifice, şi anume: produc cadre calificate cu o serie de cunoştinţe care dau o productivitate ridicată; investiţiile intelectuale sunt pe termen lung, având o durata de 10-18 ani; au efecte pe termen lung, pe tot parcursul vieţii active; nu sunt supuse uzurii morale, deoarece pot fi adaptate permanent cerinţelor economiei, ştiinţei, tehnicii, culturii; învăţământul oferă persoanei supleţea necesară adaptării permanente la noile cerinţe ale economiei şi culturii prin specializări, recalificări, reciclări; investiţiile intelectuale au efecte multiple, au caracter economico-social, uman, şi sunt incomparabil mai dificil de cuantificat în comparaţie cu investiţiile materiale.

Învăţământul, instrucţia publică este principalul izvor de cultură, de instruire şi de pregătire a specialiştilor în strânsă legătura cu cerinţele vieţii, de educaţie, de civilizaţie, de formare a unor calităţi morale superioare, de dezvoltare a ştiinţei, artei şi culturii; de asemenea, învăţământul contribuie la perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale, ştiinţifice şi tehnice a viitorilor specialişti.

Cheltuielile pentru învăţământ constituie o importantă pârghie financiară în lupta împotriva concepţiilor vechi, retrograde, pentru combaterea a tot ceea ce ar putea frâna mersul nostru înainte, pentru înlăturarea moravurilor şi mentalităţilor înapoiate. Concomitent – şi aceasta este incomparabil mai important – cheltuielile pentru învăţământ sunt o însemnată pârghie pentru dezvoltarea intelectuală, morala, estetică şi fizică a poporului, o pârghie eficientă prin care se pot inocula tineretului respectul şi pasiunea pentru muncă, pentru viaţă, pentru cultivarea dragostei faţă de tară, faţă de idealurile de pace, libertate şi progres social, o pârghie de afirmare a principiilor eticii şi echităţii sociale, de promovare a relaţiilor noi dintre oameni, bazate pe egalitate, dreptate,prietenie, colaborare şi întrajutorare.

Aceste cheltuieli publice asigură transpunerea în viaţă a dreptului constituţional la învăţătură.

Cuantumul cheltuielilor pentru învăţământ este determinat de influenţa simultană a mai multor factori de ordin demografic, economic, social, politic. Dintre aceşti factori, influenţa cea mai puternică o exercită factorul demografic.

Cheltuielile pentru cultură şi artă ocupă de asemenea un loc de seamă în cadrul cheltuielilor social-culturale.

În scopul realizării unor obiective ale politicii sociale privind serviciile culturale, artistice, sportive, autorităţile publice îndreaptă o parte din resursele financiare publice spre organizarea unor acţiuni sau întreţinerea şi funcţionarea unor instituţii specializate în aceste domenii.

Resursele financiare destinate culturii, religiei, acţiunilor cu activitatea sportivă

şi de tineret contribuie la creşterea calităţii factorului uman prin îmbogăţirea nivelului cultural, cultivarea gusturilor şi idealurilor morale şi estetice, educaţia spirituală, activităţi sportive menite a păstra o anumită stare a individului din punct de vedere moral, estetic, al condiţiei fizice; astfel spus, aceste acţiuni îşi aduc aportul la formarea personalităţii umane. Aceste resurse financiare intră în componenţa „investiţiei în resurse umane”; ele au un efect indirect şi poate mai îndepărtat, dar influenţează pozitiv activitatea economică şi socială şi, în final, contribuie la creşterea economică.

Pe seama cheltuielilor publice pentru cultură, religie şi artă se asigură populaţiei bunuri materiale cu valoare spirituală (cărţi, filme, discuri, pictură, sculpturi) sau servicii culturale, spirituale, artistice şi sportive (concerte, spectacole de teatru, operă, campionate sau concursuri sportive).Cuantumul cheltuielilor publice pentru cultură, religie şi artă creşte o dată cu sporirea populaţiei.

Cultura contribuie, deci, la creşterea calităţii factorului uman, la crearea şi lărgirea orizontului cultural, la cultivarea idealurilor morale şi estetice, precum şi la ridicarea gradului de educaţie şi de civilizaţie, la formarea personalităţii umane, la dezvoltarea societăţii omeneşti, prin: biblioteci, case şi palate de cultură, aşezăminte culturale, radioficare, radioamplificare, televiziune, presă, edituri, case de creaţie şi uniuni de creatori, case de filme, cămine culturale şi muzee, Societatea pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii, Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea.

Instituţiile social-culturale pot fi publice, adică aparţin statului(muzee, biblioteci naţionale, orchestre), sau proprietate privată, adică aparţin unor firme sau persoane particulare(edituri, ziare, teatre). De aceea realizarea serviciilor culturale, artistice şi sportive se poate face în mod gratuit sau cu plată care nu acoperă întotdeauna valoarea de piaţă a serviciului respectiv. În aceste cazuri, instituţiile respective pot să nu realizeze deloc venituri sau să încaseze venituri modice, care nu acoperă costul serviciilor, iar pentru continuarea activităţii acestea au nevoie de subvenţii de la stat de la buget sau din alte resurse.

În cadrul cheltuielilor pentru cultură, locul principal îl ocupă cheltuielile cu salariile şi cheltuielile administrativ-gospodăreşti. La biblioteci predomină cheltuielile pentru procurarea de cărţi , reviste, publicaţii, etc.

În domeniul artei, cheltuielile publice se efectuează pentru întreţinerea de teatre, opere, operete, filarmonici, orchestre populare de cântece şi dansuri.

Acţiunile cultural-artistice produc mari schimbări în profilul spiritual al cetăţenilor şi contribuie la promovarea marilor şi nobilelor idealuri de libertate şi dreptate socială.