Evaluarea întreprinderilor cu ajutorul fluxurilor de trezorerie

CAPITOLUL 1

DEFINIREA FLUXURILOR DE TREZORERIE

Tabloul fluxurilor de trezorerie (statement of cash flows) s-a impus ca un instrument de apreciere a performanţei firmei de dată relativ recentă (în ultimii 20-30 de ani), odată cu conştientizarea limitelor informaţionale ale contului de rezultate. Şi anume, deşi investitorii îşi bazează deciziile de investire pe informaţii legate de rentabilitate, au existat situaţii în care doar informaţiile legate de profit nu au fost suficiente pentru a evalua corect performanţele unei firme şi a realiza un plasament eficient.

Astfel, au existat cazuri în care întreprinderi care au obţinut profit nu au dispus de lichidităţi pentru a-şi plăti impozitul pe profit, salariile personalului sau dividendele cuvenite acţionarilor. În asemenea cazuri, deşi a existat o bună gestiune a cheltuielilor şi veniturilor care a generat profit, managementul firmei a gestionat defectuos fluxurile de trezorerie, astfel încât nu a reuşit să procure lichidităţi pe măsura nevoilor de plată. Prin urmare, acţionarii actuali sau potenţiali au devenit din ce în ce mai interesaţi de informaţiile privind capacitatea întreprinderii de a plăti dividende viitoare, decât de profitul contabil prezent.

1.1. Definirea fluxurilor de trezorerie în concepţia specialiştilor români

Profesorii universitari Constantin Stănescu şi Aurel Băicuşi sunt de părere că „o componentă importantă a analizei situaţiei financiar-patrimoniale, o constituie cercetarea fluxului de disponibilităţi întrucât, în practica economică se consideră că orice activitate trebuie să „degaje bani”, să rezulte un surplus de capital faţă de cel investit în afaceri. O societate comercială poate să fie rentabilă, să realizeze profit, dar să nu fie solvabilă, din cauza lipsei de lichidităţi ca urmare a decalajului dintre încasările şi plăţile pe care le face în cadrul ciclului financiar”. De aici se desprinde concluzia că fluxul de numerar pune în evidenţă circuitul banilor într-o întreprindere.

Profesorul universitar Aurel Giurgiu pune semnul egalităţii între fluxul de încasări şi cash-flow a unei investiţii.

„În interiorul şi exteriorul întreprinderii se nasc o mulţime de fluxuri. Între acestea, cele băneşti deţin un rol şi un loc important. Aceste fluxuri sunt legate de formarea capitalului şi remunerarea acestuia, de sporire a capitalului, fie prin creşterea numărului acţionarilor, fie prin finanţare externă, fie prin cotaţie la bursă” - susţine Stere Popescu. De aici rezultă concluzia că autorul înţelege prin fluxul bănesc modul de formare, de remunerare şi de sporire a capitalului. Din păcate, printr-o astfel de definire a fluxului bănesc, se pierd din vedere cele trei componente ale activităţii care generează şi în care se consumă fondurile băneşti, respectiv activităţile de exploatare, de investiţii şi de finanţare.

Profesorul univesitar Toma Mihai înţelege prin „cash-flow” excedentul de trezorerie, care poate îmbrăca forma brută şi forma efectivă. Fără îndoială că excedentul de trezorerie reprezintă o formă de manifestare a trezoreriei întreprinderii la un moment dat, celelalte forme fiind reprezentate de deficitul de trezorerie sau echilibrul trezoreriei, adică rezultatul final al mişcării fondurilor băneşti. Aici ar mai fi de adăugat faptul că fluxul de trezorerie trebuie să pună în evidenţă, pe lângă acest rezultat final şi cauzele care au generat, întreţinut şi amplificat sau au diminuat mişcarea fondurilor băneşti dintr-o întreprindere, în decursul unei perioade de timp determinate.

În opinia profesorului universitar Ion Stancu „creşterea trezoreriei nete pe perioada exerciţiului financiar reprezintă cash-flow-ul perioadei (CF) respectiv fluxul monetar net al exerciţiului”. Într-o altă lucrare, acelaşi autor înţelege prin cash-flow variaţia (fluxul) trezoreriei nete de la începutul până la sfârşitul exerciţiului financiar. Ca şi cas-ul (trezoreria netă), şi cash-flow-ul sintetizează variaţiunile rezultate din toate operaţiunile de gestiune şi cele de capital ale întreprinderii. În teoria economică, subliniază distinsul profesor există două curente de explicare a cash-flow-ului: francez şi anglo-saxon. Curentul francez explică variaţia de cash pe seama interacţiunii dintre echilibrul pe termen lung şi echilibrul pe termen scurt, respectiv pe seama variaţiei fondului de rulment şi a variaţiei nevoii de fond de rulment. Curentul anglo-saxon explică variaţia aceleiaşi trezorerii nete, cash-flow-ul, pe seama variaţiunilor de cash datorate operaţiunilor de gestiune (operaţionale), inclusiv variaţia nevoii de fond de rulment, datorate operaţiunilor de investiţii (numai în active fixe, imobilizări) şi operaţiunilor de finanţare (prin capitaluri proprii şi prin capitaluri împrumutate.

Deşi nu defineşte explicit „cash-flow”-ul, profesorul universitar Nicolae Antoniu şi colaboratorii sunt de părere că fluxurile monetare dintr-o întreprindere sunt formate din fluxuri de intrare (de exploatare, împrumuturi, creştere de capital) şi fluxuri de ieşire (cheltuieli de exploatare, de investiţii, dividende plătite, impozitul pe profit). Din păcate, o astfel de abordare a fluxurilor nu surprinde sursa de finanţare a activităţii de investiţii şi anume fondurile obţinute din valorificarea unor active fixe.