Evaluarea Procesului Gestiunii Riscurilor Financiare

Capitolul 1. Concepte privind riscurile financiare

1.1 Conceptul de risc şi semnificaţiile sale

Riscul reprezintă un concept relativ nou în materie de management financiar care a început a fi studiat în timpul Renaşterii. Când oamenii s-au desprins de anumite constrângeri ale trecutului. Primele abordări ale acestei teme au loc odată cu apariţia teoriei probabilităţii în anul 1654. Utilizarea acestei teorii a produs o schimbare radicală în materie de percepere a incertitudinii, deoarece aceasta ne arată logică în luarea deciziilor. Un alt element privind apariţia riscului îl constituie, apariţia în anul 1738 a noţiunii d utilitate marginala descrescânda. Conform cu aceasta, într-un joc, sporirea utilităţii ca urmare a obţinerii unui câştig ar putea fi mai mică decât scăderea utilităţii determinată de pierdere. Astfel asumarea riscului ar fi iraţională plasând problema alegerii în condiţii de risc şi incertitudine înafara domeniului teoriei economice.

Noţiunea de risc cunoaşte o serie de abordări în literatura de specialitate. Plecand de la acestea rezulta că nu exista o definiţie universală a noţiunii de risc şi un consens privind criteriile de clasificare a acestuia. Riscul devine astfel un concept ce poate fi abordat din perspective diferite, în funcţie de domeniul în care se manifestă.

Etimologic, cuvântul risc provine din termenul latine “risicare”, care înseamnă “a îndrăzni”. Într-un sens larg, utilizat şi pe plan mondial, riscul este definit ca fiind “probabilitatea apariţiei unor evenimente cu repercursiuni negative asupra unei afaceri sau unei activităţi (chance of loss)”.

Într-un mod tradiţional riscul este definit ca fiind incertitudinea cu privirea la apariţia unei întreprinderi. Astfel, plecând de la această abordare, unii autor fac distincţia dintre riscul obiectiv (objective risk) şi riscul subiectiv (subjective risk). Pornind de la acestea au fost definite riscurile obiective (mai este denumit şi gradul de risc) ca fiind “variaţia relativă a pierderii faţă de pierderea aşteptată” iar riscul subiectiv ca incertitudinea bazată starea mentală sau starea de spirit a unei persoane.

Riscul obiectiv poate fi măsurat statistic cu ajutorul abaterii standard sau coeficientului de variaţie. Conform riscului subiectiv, două persoane în aceeaşi situaţie pot avea percepţii diferite ale riscului, iar comportamentul lor se va schimba în funcţie de acesta.

Plecând de la aceste opinii putem observa existenţa a doua caracteristici comune ale definiţiilor riscului care trebuiesc incluse pentru a fi complete: ideea de pierdere potenţială, cauzată de o evoluţie a factorului de risc în sens contrar aşteptărilor decidentului şi probabilitatea de apariţie a pierderii, ce poate fi cuantificata cu ajutorul diferitelor metode.

În opinia unor autori , existenţa unei surse de risc nu generează neapărat expunere la risc, în timp ce expunerea la risc nu poate exista în absenţa sursei de risc. Expunerea la risc rezulta numai din efectele negative pe care prezenţa unei surse de risc le are asupra valorii activelor sau pasivelor firmei. Această distincţie este importanta deoarece politica de gestiune a riscului vizează reducerea sau eliminarea expunerilor la risc şi nu a riscului sau sursei de risc în sine.

Plecând de la aceste concepte putem concluziona faptul că noţiunea de risc este inseparabil legată de acelea ale rentabilităţii si flexibilitatii. Rezultatul întreprinderii este supus evenimentelor neprevăzute care însoţesc activitatea sa în toate domeniile. Riscul se traduce prin variabilitatea rezultatului, afectând rentabilitatea activelor şi, în consecinţă, a capitalului investit. Aceasta variabilitate poate fi cu atât mai stăpânită de întreprindere cu cât aceasta poseda un anumit grad de flexibilitate.

Riscul activităţii economice nu este decât incapacitatea întreprinderii de a-şi adapta continuu costul şi de a se adapta la mediu. Riscul poate fi abordat de o manieră diferită din punctul de vedere al întreprinderii sau din punctual de vedere al investitorului sau creditorului.

1.2 Tipurile şi particularităţile riscurilor financiare

Plecând de la cercetările literaturii de specialitate care tratează problematica riscurilor economice, am constatat faptul că nu exista o clasificare unanim acceptată a acestora. Riscurile cu care se confrunta companiile sunt clasificate în literatura de specialitate după mai multe criterii, dintre care cele mai importante sunt: gradul de asumare, gradul de diversificare, situaţiile pe care le implica, perspectivă din care sunt abodate şi natura evenimentelor care generează expunerea la riscuri.

1. După gradul de asumare a riscurilor aceste pot fi clasificate în: riscuri asumate, riscuri excluse voluntar şi riscuri excluse involuntar. Mare parte din riscuri sunt în categoria riscurilor identificabile, deoarece managerul companiei poate analiza cu o anumită precizie factorii de risc şi cuantifica efectele materializării acestor riscuri. Din totalitatea riscurilor identificabile, compania îşi va asuma doar o parte dintre acestea, şi anume pe cele care pot cauza pierderi majore.

Astfel, compania va exclude o serie de riscuri în mod voluntar, respectiv în mod involuntar, deoarece aceste riscuri sunt neidentificabile. Diferenţa dintre riscurile majore şi riscurile minore se face în funcţie de amplitudinea pierderii la care este supusă compania.

2. În funcţie de gradul de diversificare, există două tipuri de riscuri:

- Riscul sistematic – nediversificabil, general sau al pieţei

- Riscul nesistematic – specific, diversificabil sau riscul de firmă

Riscul sistematic este determinat de factori economici şi politici generali precum inflaţia, politica fiscală, modificarea cursurilor de schimb, variabilitatea ratei dobânzii sau frământările politice. Riscul sistematic este nediferenţiat, influenţând astfel activitatea majorităţii firmelor, din această categorie făcând parte riscul de ţară, riscul de schimb valutar, riscul ratei dobânzii, riscul inflaţiei şi alte riscuri fundamentale.

Riscul nesistematic are particularitatea de a putea fi eliminat prin diversificare. Acest tip de risc este rezultatul acelor factori care depind în mod nemijlocit de condiţiile interne ale firmei precum invenţii noi, acţiuni în justiţie, greve, succesul sau insuccesul programelor de marketing, câştigul sau pierderea unor contracte majore.

3. În funcţie de situaţiile pe care le implica, riscurile se pot clasifica în riscuri pure şi riscuri speculative.

Riscurile speculative sunt acele riscuri pe care agenţii economici şi le asumă, deoarece ele incorporează atât posibilitatea obţinerii unei recompense, cât şi posibilitatea unei pierderi.

Riscurile pure se disting prin faptul că nu aduc cu ele perspectiva obţinerii unui câştig, ci numai pe aceea a unei pierderi.

4. În funcţie de perspectivă din care sunt abordate distingem macro riscuri şi micro riscuri.

Macroriscurile se determina în funcţie de evoluţia pozitivă sau negativă a mediului de afaceri în care este făcută investiţia.

Microriscurile sunt rezultatul unor facotir endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei şi proiectului propriu-zis.

5. După natura evenimentelor pe care le generează expunerile la risc, toate tipurile de risc sunt grupate în: riscuri de afaceri sau economice, riscuri financiare, riscuri operaţionale, riscul legal şi riscul reputational.

Riscurile financiare în opinia oamenilor de specialitate este un risc adiţional riscului de afaceri pe care şi-l asuma proprietarii întreprinderii atunci când fac apel la finanţarea externă. Aceste riscuri sunt asociate deobicei cu apariţia unor evenimente financiare nefavorabile.

Riscurile financiare sunt:

- Riscul de piaţă (market risk)

- Riscul de credit (credit risk)

- Riscul de lichiditate (liquidity risk)