Evaziune Fiscală

INTRODUCERE

Dorinţa fiecăruia dintre noi este de a câştiga cât mai mulţi bani în mod cinstit pentru a realiza obiectivele pe care le propunem. Aceasta depinde, însă, de mai mulţi factori cum ar fi: pregătirea profesionala, abilitatea, agilitatea şi uneori norocul. O mare parte din banii câştigaţi sunt preluaţi de către stat sub forma impozitelor şi taxelor fără a se oferi o contraprestaţie directă pentru aceasta, ceea ce face că averea individului sau a agentului economic să se diminueze şi, astfel, să nu mai poată realiza parţial sau în totalitate obiectivele propuse. Cum este foarte greu să se despartă de o parte din veniturile care Ii se cuvin, caută să se sustragă de la plata impozitelor şi taxelor datorate fie folosind imperfecţiunile legii, fie încălcând-o.

Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inacvertenţelor unei legislaţii imperfecte şi rău asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a neprevederii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată că şi acei pe care îi provoacă prin aceasta evaziune.

Evaziunea fiscală a devenit un pericol social care afectează economia unui stat, alături de tulburările sociale. Prin trecerea la noul tip de economie, agentului economic român nu i-a fost greu să-şi adapteze comportamentul astfel încât evaziunea fiscală să devină o maniera de lucru. Mai greu a fost pentru guvern, care după aproape cincizeci de ani de civism fiscal, evaziunea fiscală a apărut că un fenomen economico-social care a lovit şi loveşte veniturile statului puternic şi acum după aproximativ 13 ani la fel că la începutul anilor 90.

Deşi, sistemul fiscal din ţară noastră şi contabilitatea naţionala au fost adaptate, într-o mare măsură, fiscalităţii internaţionale, îndeosebi cerinţelor Comunităţii Economice Europene (datorită legăturilor economice cu aceasta, investiţiilor efectuate de agenţii economici din aceste ţări în România şi a dorinţei de aderare a ţării noastre la Uniunea Europeana), fenomenul evaziunii fiscale s-a dezvoltat continuu, îndeosebi la adăpostul legilor.

Inexistenţa specialiştilor în aplicarea corecta a legilor fiscale, în special în rândul funcţionarilor publici, precum şi a accentuării fenomenului de corupţie (specific ţărilor slab dezvoltate sau în tranziţie la economi a de piaţa) au făcut că acest fenomen să ia o amploare fără precedent în ţară noastră. Practic, nu exista agent economic care să eludeze legile fiscale.

Legislaţia privind combaterea evaziunii fiscale este că şi inexistenţa, iar cea în vigoare nu poate fi aplicata de organele competente faptele prevăzute în aceasta fiind greu de dovedit.

Evoluţia şi dinamica fenomenului evazionist, a prejudiciilor înregistrate prin evaziune fiscală demonstrează, pe fondul situaţiei economiei româneşti, că s-au amplificat cazurile de eludare a legilor fiscale, atât în sectorul public, cât şi în domeniul organizării şi funcţionarii sectorului privat.

În aproape toate sectoarele de activitate se constată cazuri de nerespectare a dispoziţiilor privind aplicarea legilor fiscale, reglementarilor vamale şi normelor de comerţ, urmărindu-se sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate statului.

Pe masura adâncirii cooperării economice internaţionale şi a dezvoltării relaţiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu nivel de fiscalitate diferit, evaziunea fiscală nu se manifesta doar ca un fenomen naţional, ci a devenit unul internaţional. Mulţi agenţi economici îşi transferă afacerile către ţări cu fiscalitate redusă, acest fenomen fiind greu de controlat de către guvernanţi.

Pericolele care pot afecta economia datorate unei evaziuni fiscale excesive au fost semnalate şi analizate de mai mulţi specialişti. Acestea se pot manifesta prin:

- privarea bugetului de stat de veniturile stabilite prin lege a fi încasate de la contribuabili;

- inducerea de inechităţi în rândul contribuabililor în legătură cu prelevările suportate de aceştia;

- alterarea mediului economic, social şi politic.

În vederea elaborării acestui material s-au valorificat rezultatele cercetărilor în domeniul evaziunii fiscale (naţionale şi internaţionale) şi controlului fiscal, precum şi experienţa dobândita în activitatea profesionala.

Lucrarea de faţă abordează legăturile complexe dintre sistemul fiscal, politica fiscală, presiunea fiscală şi evaziunea fiscală, comparaţii dintre evaziunea fiscală din România şi Ţările dezvoltate din Europa şi SUA, cauzele care au dus şi duc la creşterea evaziunii fiscale, rolul controlului fiscal şi perfecţionarea acestuia, metodele şi tehnicile de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale.

Lucrarea prezintă o analiză a presiunii fiscale asupra agentului economic şi a populaţiei, a nivelul evaziunii fiscale în funcţie de presiunea fiscală şi de politica fiscală, a metodelor de combatere şi prevenire a evaziunii fiscale şi a concluziilor ce se desprind din aceasta analiză.

CAPITOLUL I

SISTEMUL FISCAL

Sistemul fiscal este definit că totalitatea impozitelor instituite într-un stat care-i procura acestuia o parte covârşitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit având o contribuţie specifica şi un rol important în economie.

Sistemul fiscal este în mod normal expresia voinţei politice a unei comunităţi umane organizata pe un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficienta pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezintă, să se doteze cu o serie de reguli juridice şi fiscale.

Orice sistem fiscal are următoarele caracteristici:

Exclusivitatea aplicării care presupune faptul că el se aplică într-un teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau un sistem bugetar.

Autonomia tehnică, adică un sistem fiscal este autonom din punct de vedere tehnic dacă este un sistem fiscal complet, ceea ce înseamnă că acesta conţine toate regulile de aşezare, lichidare şi încasare necesare pentru punerea să în aplicare.

Aceasta autonomie are loc chiar dacă conţinutul unui sistem fiscal dat, a fost elaborat sub influenţa directă sau indirectă a altui sistem fiscal, sau dacă el evoluează în aceeaşi direcţie cu cea din urma.

Dacă un sistem fiscal, prezentând cele două caracteristici de mai sus, a fost elaborat de organele proprii ale teritoriului în care se aplică, se va putea vorbi de autonomie fiscală completă sau de suveranitate fiscală.

Statul suveran din punct de vedere politic şi fiscal poate să exercite o putere fiscală în cadrul teritoriului său. Sistemele fiscale au apărut şi evoluat în funcţie de interesele şi nevoile diferiţilor “stăpâni”, de aceea organizarea fiscului nu a fost agreata încă de la începuturi.

Fiecare stat, din antichitate şi până astăzi, şi-a adoptat propriul lui sistem fiscal, mai mult sau mai puţin perfecţionat, după cum aceasta a cunoscut o mai mare sau mai mică putere economică şi militară. Sunt astfel cunoscute sistemele fiscale ale Chinei, Mesopotamiei, Indiei, Egiptului şi Romei, din antichitate, apărute şi perfecţionate în strânsa legătură cu nevoile războaielor purtate de aceste state pentru expansiuni teritoriale, sau în interior pentru menţinerea ordinii sau frontierelor. Spre exemplu în China sunt cunoscute reformele fiscale din secolul V î.e.n., când s-a creat monopolul de stat asupra sării, fierului şi alcoolului, iar în secolul VII e.n. a fost instituit impozitul pe recoltă.

În Roma antică în materie administrativa a fost creat în anul 6 e.n. bugetul militar (aerarium militare), destinat achitării pensiilor veteranilor, dar şi pentru acoperirea celorlalte cheltuieli militare. O altă noutate o constituie instituirea visteriei imperiale, aceasta centraliza veniturile provinciilor de rang imperial şi impozitul vamal, preluând şi sumele obţinute din confiscări, cele de pe domeniu public, impozite pe vânzări şi eliberări de sclavi.