Evaziunea fiscală

EVAZIUNEA FISCALA – DEFINITIE, FORME, CARACTERISTICI

Intr-o economie de piata are loc un conflict de interese: pe de o parte, statul care doreste sa-si maximizeze veniturile din taxe, impozite, accize etc., iar pe de alta parte – contribuabilii, care doresc sa plateasca cat mai putin. Fiscul, ca institutie specializata a statului in problema controlului veniturilor persoanelor juridice sau fizice si in colectarea impozitelor, va interpreta intotdeauna prevederile actelor normative numai in interesul sau. Dar, oricat de abili ar fi fauritorii legilor fiscale, acestea pot fi interpetate si in favoarea contribuabililor, sau, atunci cand acest lucru nu este posibil, se apeleaza de multe ori la cai ilicite de sustragere de la plata impozitelor, accizelor, taxelor etc. Astfel se contureaza unul dintre cele mai raspandite fenomene care afecteaza viata economica, si anume evaziunea fiscala.

Ca fenomen, evaziunea fiscala se intalneste deopotriva, atat pe plan national cat si pe plan international.Intr-o definitie mai completa, evaziunea fiscala este prezentata ca fiind “sus- tragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata taxelor, impozitelor si a altor sume datorate bugetului de stat”.

In functie de modul cum poate fi savarsita, evaziunea fiscala cunoaste doua forme:

• Evaziune care poate fi realizata la adapostul legii (evaziune legala);

• Evaziune care se realizeaza cu incalcarea legii, fiind deci ilicita sau frauduloasa.

Fiecare contribuabil este liber sa opteze pentru maniera cea mai putin impozitata. Abilitatea sa fiscala (atata timp cit respecta normele legale) nu trebuie sanctionata si nici considerata necivica. De exemplu, in 1965 guvernul francez a hotarat favorizarea fuzionarii societatilor comerciale. Societatile care absorb au fost autorizate sa beneficieze de transferul beneficiului societatii absorbite. Aceste fuziuni, prin folosirea abila a legii, au permis societatilor beneficiare sa scape de impozit, aceasta neinsemnand frauda a legii fiscale.

Contribuabilul abil are in comun cu cel fraudulos cautarea minimizarii sau evitarii impozitului, dar contrar celui de-al doilea, el nu incalca legea. Linia de demarcatie intre abilitate si frauda este dificil de determinat. Evaluarea este operata in detrimentul abilitatii.

Evaziunea fiscala realizata la adapostul legii permite sustragerea unei parti din materia impozabila fara ca acest lucru sa fie considerat contraventie sau infractiune. Evaziunea legala este posibila deoarece legislatia din diferite tari permite scoaterea de sub incidenta impozitelor a unor venituri, parti de venituri, componente ale averii ori ale anumitor acte si fapte care, in conditiile respectarii riguraoase a cerintelor principiilor generalitatii si echitatii impunerii, nu ar trebui sa scape de la impozitare.

Contribuabilii gasesc anumite mijloace si exploatând insuficientele legislatiei le eludeaza în mod legal, sustragându-se în totalitate sau în parte platii impozitelor, tocmai datorita unei insuficiente a legislatiei. Procedând astfel, contribuabilii ramân în limita drepturilor lor, fara putinta de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apara decât printr-o legislatie clara, stiintifica, precisa.

Cele mai frecvent folosite metode sunt urmatoarele:

• practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achizitii de masini si echipamente tehnice pentru care statul acorda reduceri ale impozitului pe venit, masura menita sa stimuleze acumularea;

• folosirea în anumite limite a prevederilor legale cu privire la donatiile filantropice, indiferent daca acestea au avut loc sau nu duce la sustragerea unei parti din veniturile realizate de la impunere;

• scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama sau publicitate, indiferent daca au fost facute sau nu;

• interpretarea favorabila a dispozitiilor legale care prevad importante facilitati (scutiri, reduceri) pentru contributiile la sprijinirea activitatilor sociale, culturale, stiintifice si sportive;

• constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva într-un cuantum mai mare decât cel ce se justifica din punct de vedere economic, micsorând astfel venitul impozabil.

Evaziunea fiscala frauduloasa se intalneste pe o scara mult mai larga decat evaziunea licita si se infaptuieste cu incalcarea prevederilor legale bazandu-se deci pe frauda si pe rea credinta. Drept urmare,acest fenomen anti social trebuie combatut puternic, fiindca sustrage de la bugetul statului un volum important de resurse fin-anciare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic.

În activitatea fiscala exista însa forme care se regasesc mai frecvent si de acelea trebuie sa se tina seama la cercetarea contabila:

• înregistrarile facute în scopul micsorarii rezultatelor;

• înfiintarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;

• trecerea de cifre nereale în registrele contabile;

• amortismente nelegale si amortismente la supraevaluari;

• întocmirea de declaratii false;

• întocmirea de documente de plati fictive;

• crearea de rezerve latente;

• alcatuirea de registre contabile nereale;

• nejustificarea cu documente legale a înregistrarilor;

• trecerea în conturi personale a unor parti din beneficiu;

• compensatiuni de conturi;

• reducerea cifrei de afaceri;

• nedeclararea materiei impozabile;

• crearea de conturi pasive la care se gasesc alocate diferite rezerve;

• declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;

• falsificarea sau crearea pur si simplu a unor piese si acte justificative;

• executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictiv;

• contabilizari de cheltuieli si facturi fictive;