Evaziunea Fiscală

CAPITOLUL 1 – EVAZIUNEA FISCALĂ: DEFINIRE , CONŢINUT , FORME DE MANIFESTARE

1.1 CONCEPT ŞI SCURT ISTORIC AL EVAZIUNII FISCALE

Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte şi rău asimilate , a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare , precum şi a neprevederii şi neprecierii legiuitorului , a cărui fiscalitate excesivă este tot aşa de vinovată, ca şi cei care provoacă această evaziune.

Evaziunea fiscală prezintă un interes major în cadrul finanţelor publice şi în cadrul dreptului fiscal şi financiar, atât pentru tehnicieni, fie ei teoreticieni sau practicieni, sau oameni de rând, care manifestă interes pentru astfel de domenii. Cu toate acestea , în pofida a tot ceea ce s-a scris şi se scrie despre cauzele, formele, modalităţile, amploarea , controlul şi sancţiunea care să combată evaziunea fiscală, cuvintele care desemnează acest fenomen sunt imprecise, iar domeniul respectiv este incert. De aici rezultă că evaziunea fiscală este o noţiune dificil de precizat, neexistând o definiţie autotcuprinzătoare.Această imprecizie provine de la diversitatea cuvintelor folosite pentru a desemna, mai mult sau mai puţin, acelaşi fenomen complex- neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligaţiilor lor fiscale. Se vorbeşte adesea de evaziune fiscală legală, de evaziune ilegală, de fraudă legală sau legitimă, de fraudă ilegală, de evaziune internaţională, de paradisuri fiscale sau de refugii fiscale, de fraudă la lege sau economie subterană.

În cazul evaziunii fiscale, imprecizia în definire şi conţinut este şi mai mare, ei asociindu-i-se trei sensuri şi o dublă apreciere îm ceea ce priveşte legalitatea. Primul sens atribuit evaziunii fiscale , mai ales în perioada dintre cele două războaie mondiale, a fost aceea că este inclusă în frauda fiscală, care îmbracă o formă extensivă. Al doilea, şi cel mai cunoscut sens este acela prin care evaziunea fiscală este asimilată fraudei. Cel de-al treilea sens este o definire mai largă a evaziunii fiscale, care înglobează şi frauda fiscală. Evaziunea fiscală trebuie privită întotdeauna în strânsă legătură cu existenţa finanţelor publice de-a lungul istoriei. Este cunoscut că primele elemente de finanţe publice ( relaţii economice băneşti – impozite, taxe, împrumuturi ) au apărut în orânduirea sclavagistă, odată cu dezvoltarea economiei de schimb. Până atunci erau folosite prestaţiile în muncă şi dările în natură. Aceste elemente de finanţe publice s-au dezvoltat în orânduirea feudală, unde relaţiile marfă – bani au cunoscut o mare amploare.

1.2 FACTORII CARE AU CONDUS LA APARIŢIA EVAZIUNII FISCALE ŞI TEHNICILE DE FRAUDARE

Făcând referire la aceşti factori, aceştia se regăsesc atât în plan economic şi legislativ, cât şi în comportamentul participanţilor la viaţa economică. Este vorba de:

• Incertitudinea legislativă. Schimbările permanente ale reglementărilor privind fiscalitatea sunt generatoare de evaziune fiscală, deoarece, interesul bănesc primează, iar agenţii economici doresc ( cel puţin ) să-şi recupereze investiţia şi apoi realizarea profitului, în niciun caz să piardă tot sau aproape tot, datorită modificărilor permanente ale legislaţiei in domeniu ;

• Introducerea de noi impozite şi taxe. Excesivitatea unor obligaţii fiscale, chiar dacă este determinată de necesitatea rezolvării unor probleme economice, mai ales pentru unele categorii de contribuabili (mici comercianţi ), este generatoare de acte de evaziune;

• Proasta sistematizare şi corelare a legislaţiei fiscale cu ansamblul cadrului legislativ din economie;

• Divizarea economică necontrolată ( a condus la apariţia unor întreprinderi mici cu activitate temporară ) ;

• Descentralizarea, divizarea puterii prin distribuirea responsabilităţilor ( a condus la creşterea numărului de indivizi coruptibili ) ;

• Atitudinea tolerantă a autorităţilor şi a populaţiei faţă de încălcarea reglementărilor ;

• Lipsa prevederilor legale pentru a sancţiona sever faptele de evaziune fiscală .

Tehnici de fraudare

Întrucât frauda fiscală este în primul rand socială, ea reflectă, prin procedeele sale, atât structura societăţii cât şi nivelul tehnic al sistemului fiscal al acesteia. Indiferent de locul ocupat pe scara socială, contribuabilul evazionist foloseşte cele mai diverse tehnici, de la cele mai elementare, până la cele mai sophisticate. Tehnicile de fraudare se pot clasifica după mai multe criterii :

• Criteriul fiscal este criteriul în baza căruia se distinge frauda care se sprijină pe aşezarea impozitului şi cea care are loc în stadiul plăţii obligaţiei fiscale. Evaziunea fiscală care are loc cu ocazia plăţii obligaţiilor fiscale se referă în special la taxele vamale ( evaziunea vamală ) şi taxa pe valoarea adăugată.