Evaziunea Fiscală

INTRODUCERE

Dimensiunea economiei subterane nu poate fi măsurată cu precizie, cifrele variind de la o sursă la alta, dar totuşi efectele se fac din plin resimţite atât asupra bugetul de stat, cât şi asupra nivelului de trai al populaţiei.

O latură importantă a economiei subterane o constituie fenomenul evaziunii fiscale, care este definită potrivit art. 1 din Legea nr. 87/1994 drept „sustragerea prin orice mijloc, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stas, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine, denumite contribuabili.”

Această lege (87/1994) reglementează obligaţiile fundamentale ale contribuabililor în materie fiscală, defineşte tipurile de infracţiuni şi contravenţii legate de fenomenul evaziunii fiscale, împreună cu pedepsele şi sancţiunile aplicabile.

Totuşi, o recunoaştere unanimă prezentată se referă la faptul că ne confruntăm cu o amploare a evaziunii fiscale, reflectată în numărul cazurilor descoperite precum şi-n extinderea spectrului fenomenelor şi modalităţilor de sustragere de către contribuabili de la plata obligaţiilor faţă de stat.

Situaţia de fapt poate fi explicată, pe de-o parte prin atitudinea deliberată a contribuabililor de a eluda sau încălca legea, dar şi prin necunoaşterea şi ignorarea legislaţiei fiscale. La cele prezentate se adaugă şi faptul că datorită diversificării legislaţiei fiscale, a valabilităţii acesteia pe perioade limitate de timp, a deselor schimbări survenite şi măriri continue a numărului impozitelor directe şi indirecte, a taxelor percepute de organele centrale şi fiscale centrale şi locale etc. în multiple cazuri de evaziune fiscală, contribuabilii motivează abaterile săvârşite prin necunoaşterea legislaţiei în domeniu.

Totodată se impune necesitatea schimbării mentalităţii contribuabililor, legată de obligaţia prevăzută de Constituţie, ca aceştia să contribuie prin impozite şi taxe la acoperirea cheltuielilor publice. Obligaţiile de ordin fiscal sunt percepute de agenţii economici ca un sacrificiu material şi nu ca o datorie faţă de comunitate.

De remarcat că şi reglementările fiscale în vigoare conţin neclarităţi şi omisiuni, ceea ce generează o interpretare şi aplicare greşită sau chiar abuzivă a textului legii.

Analiza critică a actualului sistem fiscal socate în evidenţă că manifestarea pe scară largă a evaziunii fiscale în economia românească a fost determinată, în principal, de următorii factori:

1. mărimea prelevării fiscale şi gradului de fiscalitate;

2. politica sancţiunilor fiscale;

3. nivelul de organizare şi pregătire a aparatului fiscal;

4. existenţa unui cadrul legislativ necorelat şi confuz şi a unui mecanism fiscal adecvat cerinţelor unui sistem fiscal integrat.

În urma analizei fiscale, se consideră că prezintă interes în principal studierea primilor doi factori.

1. Mărimea prelevării fiscale sau gradul de fiscalitate.

Analizele în domeniul fiscal au ajuns la concluzia că frauda fiscală este cu atât mai mare cu cât impozitul este mai ridicat. De aceea, orice stat, pentru realizarea veniturilor sale este necesar să diminueze şi să distribuie de o aşa manieră sarcinile publice, astfel încât orice contribuabil să-şi poată plăti integral ţi la timp impozitele datorate.

Descoperirea unui asemenea punct de vedere face ca un sistem fiscal să nu fie valabil.

Astfel, indiferent de pregătirea aparatului fiscal, sau de mărimea sancţiunilor aplicate, este foarte posibil ca statul să nu reuşească să-şi încaseze de la contribuabil impozitele cerute. Orice plătitor va face, în aceste condiţii, tot ce-i stă în putinţă pentru a scăpa de asemenea rigori insuportabile, iar unul din mijloace este tocmai frauda fiscală.

Prin urmare, mărirea prelevării fiscale trebuie studiată cu atenţie pentru a nu facilita manifestarea fenomenelor de evaziune fiscală, ea putând fi asigurată la nivelul cerinţelor bugetare pe alte căi, cum ar fi dezvoltarea forţelor de producţie, repartizarea echitabilă, justă a sarcinilor fiscale, cuprinderea şi impunerea întregi materii impozabile, a tuturor contribuabililor ş.a.

2. Al doilea factor îl reprezintă politica sancţiunilor fiscale.

Sancţiunile fiscale sunt instrumente, mijloace prin care sunt pedepsite abaterile de la normele fixate de legile fiscale ale statului nostru. După decembrie 1989, sancţiunile fiscale au avut un rol nesemnificativ, iar în prima perioadă după decembrie 1989 – practic inexistent. Această stare a lucrurilor a constituit o cauză majoră a fraudelor fiscale la scară naţională.

Din acest punct de vedre, dacă se face o analiză critică de ansamblu a sistemului, celelalte imperfecţiuni şi inconveniente ale acestuia, luate prin comparaţie, devin minore.

Aşadar, pentru a stopa cu eficacitate evaziunea fiscală, controlul efectuat cu eficacitate de organele competente conform Legii 87/1994 trebuie să aibă la îndemână cele mai adecvate sancţiuni. Studiile au demonstrat că în materie fiscală, aplicarea celor mai aspre măsuri au nu numai un caracter reparator (de a în casa impozitul perceput cu ocazia descoperirii lui), ci mai degrabă un rol preventiv, pentru descurajarea unor asemenea fapte.

Pentru aceasta sancţiunile fiscale trebuie să fie diversificate şi suficient de aspre în raport cu gravitatea faptelor, de nivelul impozitului sustras, de recidivă etc.

Prin cele mai frecvente forme de evaziune fiscală întâlnite în practica controlului fiscal putem enunţă:

a) vânzări nedeclarate – în acest caz vânzările de bunuri sau prestaţiile de servicii se fac fără emiterea documentelor corespunzătoare şi nu se înregistrează în contabilitate, fiind cea mai cunoscută formă;

b) omiterea înregistrării agentului economic– prin aceasta societatea comercială respectivă neînregistrându-se ca plătitor de taxe şi impozite, nu achită obligaţiile către stat;

c) erori de neînregistrare cu frecvenţă sau valoare mare , probând astfel caracterul sistematic al sustragerilor de la plata datoriilor;

d) manipularea greşită de date ca : omiteri de la însumarea unor pagini, raportare greşită etc.;

e) cereri de rambursare nejustificate;

f) lichidarea companiei şi reînfiinţarea ei sub o nouă denumire;

g) înfiinţarea unor companii fantomă nedeclarate la organele fiscale etc.