Evaziunea Fiscală în România

I EVAZIUNEA FISCALÃ

1. NOŢIUNE

Juriştii români au fost preocupaţi încã de la începutul secolului de definirea evaziunii fiscale, în acest scop dându-se diferite definiţii cum ar fi de exemplu: “totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cãrora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte averea lor, obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale”, sau “sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile”.

Evaziunea fiscalã este rezultantã logicã a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a neprevederii şi nepriceperii legiuitorului a cãrui fiscalitate excesivã este tot atât de vinovatã ca şi cei pe care îi provoacã prin aceasta la evaziune.

Art.1 din legea 87/1994 defineşte evaziunea fiscalã ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurãrilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de cãtre persoanele fizice sau juridice române sau strãine, denumiţi în continuare contribuabili”. În art.3 din aceastã lege sunt prevazute obligaţiile contribuabilului, şi anume:

- declararea în termen de 5 zile de la înregistrare a datelor în legãtura cu subunitãţile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii şi cu orice alte locuri în care se desfãşoarã activitãţi producatoare de venituri, bãncile şi conturile bancare în lei sau în valutã, indiferent de locul unde funcţioneazã, în ţarã sau în strãinatate

- declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate în orice alte locuri

- declararea oricãror schimbãri cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare în termen de 15 zile de la data când au avut loc. Declaraţia se va comunica organelor fiscale competente

- evidenţierea veniturilor realizate şi cheltuielilor efectuate din activitãţile desfãşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricãror alte documente prevãzute de lege

- plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obţinerii de venituri, deţinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfãşurãrii de activitãţi supuse taxelor şi impozitelor

2. FORMELE EVAZIUNII FISCALE

Dupã modul cum se procedeazã în activitatea de evitare a reglementãrilor fiscale se face diferenţierea între evaziunea fiscalã legalã şi evaziunea fiscalã ilicitã.

a) Evaziunea fiscalã legalã reprezintã acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevazutã a acesteia. Aceastã formã de evaziune nu este posibilã decât atunci când legea este lacunarã sau prezintã inadvertenţe. Evaziunea fiscalã legalã se realizeazã atunci când o anumitã parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasã de la impozitare datoritã modului în care legislaţia fiscalã dispune stabilirea obiectivului impozabil.

Contribuabilii gãsesc anumite mijloace, şi exploatând insuficienţele legislaţiei le eludeazã în mod legal, sustrãgându-se în totalitate sau în parte plãţii impozitelor, tocmai datoritã unei insuficienţe a legislaţiei. În acest fel contribuabilii rãmân în limita drepturilor lor, fãrã putinţa de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apãra decât printr-o legislaţie clarã, precisã.

Cele mai frecvente cazuri de evaziune în care se uzeazã de interpretarea favorabilã a legislaţiei fiscale, în practica ţãrilor cu economie de piaţã, sunt:

a) constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervã, în cuantum mai mare decât cel ce se justificã din punct de vedere economic, micşorând astfel veniturile impozabile

b) practica unor societãţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordã reduceri ale impozitului pe venit, mãsurã care este menitã sã stimuleze acumularea

c) asocierile de familie, precum şi societãţile oculte dintre soţia şi copiii întreprinzãtorului şi acesta; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separatã a acestora, repartizarea separatã a venitulor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor ficale

d) venitul total al membrilor familiei poate fi împãrţit în mod egal între aceştia, indiferent de contribuţia fiecãruia la realizarea lui, pe aceastã cale obţinându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este datorat statului

e) constituirea unor depozite de pãstrare şi administrare de cãtre pãrinte (tutore) a unor fonduri în favoarea copilului minor. În acest caz deşi venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul plãtit este mai mic în comparaţie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat

f) folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donaţiilor filantropice, indiferent dacã acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei pãrţi din veniturile realizate de la impunere

g) un contribuabil are posibilitatea sã opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporaţie. Optând pentru cel de al doilea regim fiscal, contribuabilul realizeazã o importantã sustragere din venitul impozabil deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor cuprinde numeroase facilitãţi care duc la o substanţialã reducere a sarcinilor fiscale.

h) luarea în considerare a unor facilitãţi legale cu privire la excluderea din masa impozabilã a cheltuielilor cu munca vie, cu pregatirea profesionalã şi practica în productie, a sumelor plãtite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect programe prioritare de interes national

i) scãderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamã sau publicitate, indiferent dacã au fost fãcute sau nu

j) interpretarea favorabilã a dispoziţiilor legale care prevãd importante facilitãţi pentru contribuţiile la sprijinirea activitãţilor sociale, culturale, ştiinţifice şi sportive.

Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (M.O. nr.25 din 31.01.1991) reglementeazã cheltuielile care se scad din veniturile încasate în vederea diminuãrii profitului. Aceastã listã a fost modificatã în anexa 1, la Hotãrârea guvernului nr. 804 din 30.11.1991.