Evaziunea fiscală în România și căile de prevenire a acesteia

Evaziunea fiscala constituie la momentul prezent un fenomen economic si social complex. Este imperios necesar, pentru toate statele lumii, ca urmarile nocive ale acestui fenomen sa fie limitate, micsorate, sa-si piarda din anvergura, in conditiile in care a devenit clar pentru toata lumea ca ele nu pot fi eradicate. Evaziunea fiscala are un efect direct si neintarziat asupra nivelurilor incasarilor fiscale, fapt ce conduce nemijlocit la dezechilibre in mecanismele pietei, precum si la imbogatirea, in mod ilicit, a practicantilor acestei metode de inselaciune ce afecteaza statul si in ultima instanta, pe fiecare dintre noi, contribuabili onesti. Existand mai multe interpretari, denumiri si acceptiuni ale acestui fenomen, este normal ca el sa fie si greu de definit. Sunt utilizate sintagme de genul “frauda, frauda ilegala, evaziune internationala, frauda legala, evaziune internationala, frauda prin lege, economie subterana”. Nu doar terminologia constituie un element de confuzie, ci si legea ambigua, granita dintre licit si ilicit fiind foarte fragila.

Legea nr. 87 din 18 octombrie 1994, publicata în Monitorul Oficial nr.299 din 24.10.1994, in primul sau articol, considera evaziunea fiscala ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice si persoanele juridice române sau straine…”

Motivele pentru care in Romania acest fenomen este greu de impiedicat si cuantificat sunt complexe si numeroase, printre ele putand fi amintite: multiplele imperfectiuni si particularitati în domeniul legislatiei fiscale, organizarea activitatii fiscale, nefolosirea metodei contabilitatii nationale pentru evidenta macroeconomica, evaziunea masiva realizata de diferite grupuri de interese si agenti economici aparuti doar pentru a beneficia de lacunele legilor, lipsa unui cod fiscal, principiul confidentialitatii bancilor s.a.

In România nu se poate spune ca evaziunea fiscala a fost importata, insa acest fenomen este o urmare a situatiei economice, a permisivitatii autoritatilor, a grupurilor de interese ce isi urmaresc afacerile proprii sub obladuirea unor guvernari trecute ori prezente, a nivelului de trai al majoritatii cetatenilor, a gradului de civilatie, cultura si constiinta civica, si mai ales, a politicilor fiscale agresive si chiar exagerate uneori duse de catre autoritati. Nu degeaba s-a constatat, in timp, prin intermediul experientei, ca un sistem fiscal nu este eficient ori potrivit in functie de nivelul mare al incasarilor ci de gradul in care acesta este acceptat de contribuabil, fie el persoana fizica ori juridica.S-au dezvoltat in timp numeroase mijloace pentru a ocoli plata obligatiilor fiscale, insa cei ce le utilizeaza pot fi impartiti in doua categorii: cei care, exploateaza insuficientele actelor normative din domeniu si cei care utilizeaza procedee ilicite. Evaziunea fiscala legala este o actiune a contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinatie neprevazuta de lege si deci “tolerata” prin scapare din vedere. Suportul legal al acestora este dat de principiul ca ceea ce legea nu interzice este permis. Art.983 din Codul Civil Român de exemplu prevede: “conventiile trebuie interpretate în sensul cel mai favorabil debitorului”. Faptele de evaziune fiscala bazate pe interpretarea favorabila a legii cel mai frecvent folosite sunt:

1. Investirea unei parti a profitului realizat in achizitii de bunuri pentru care statul acorda facilitati, desi utilitatea acestora nu este aceeasi cu cea gandita de legiuitor, in scopul cresterii economice si dotarii cu tehnologie moderna(exemplu: autoturismele) Folosirea în anumite limite a prevederilor legale cu privire la donatiile filantropice, indiferent daca acestea au avut