Evaziunea fiscală internațională și implicațiile acesteia

Capitolul 1

Caracterizarea evaziunii fiscale internaţionale

1.1.Conceptul de evaziune fiscală internaţională

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei plăţi mai mari sau mai mici din materia impozabilă. Ca fenomen, aceasta se întâlneşte atât pe plan naţional, cât şi internaţional, ea regăsindu-se definită sub diverse forme în legislaţia statelor. Aşadar, în Olanda, frauda fiscală este definită ca fiind “faptul de a stabili în mod intenţionat o declaraţie inexactă, de a prezenta documente false sau de a nu respecta obligaţia legală de a furniza administraţiei anumite informaţii necesare stabilirii sau controlului impozitului” .

Conform legii luxemburgheze, frauda fiscală în Luxemburg îmbracă două forme care sunt sancţionate în mod diferit: frauda “simplă” (este pasibilă numai de o amendă a cărei sumă variază în funcţie de gravitate) şi frauda internaţională, care este pedepsită la fel ca şi tentativa de fraudă internaţională, sancţiunile aplicabile cuprinzând: amenzi (suma nu este limitată prin lege, rămânând la aprecierea administraţiei), pedeapsa cu închisoarea (are caracter facultativ şi maximum este fixat la 2 ani) şi privarea de drepturi civile şi politice.

În Irlanda, frauda fiscală este definită ca orice infracţiune fiscală comisă cu voinţa deliberată de a se sustrage impozitului. Legea irlandeză sancţionează mai aspru delictele fiscale speciale care nu sunt proprii unei anumite categorii de impozit, ci sunt comune tuturor impozitelor şi taxelor percepute de administraţia fiscală (spre exemplu, stabilirea unei declaraţii inexacte sau comunicarea de documente inexacte, opunerea la controlul fiscal, refuzul de a păstra sau de a furniza documentele prevăzute de lege etc.)

În Germania, delictul de fraudă fiscală este definit ca acţiunea de a omite, în plină cunoştinţă de cauză, de a pune la dispoziţia administraţiei elementele care condiţionează stabilirea impozitului sau de a-i comunica informaţii inexacte sau incomplete, cu scopul de a micşora impozitarea sau de a procura avantaje fiscale nejustificate autorului lor sau unui terţ.

În Japonia, onestitatea fiscală este ridicată la cote înalte, motiv pentru care frauda fiscală face obiectul reprobării şi este calificată, ca şi crima. Ea este cercetată nu numai de serviciile fiscale, ci şi de către parchet şi poliţie.

Recurgerea la evaziunea fiscală internaţională îşi găseşte explicaţia atât în jocul dublei impuneri, datorat autonomiei regimurilor fiscale naţionale, cât şi presiunilor fiscale rezultate de aici. De asemenea, evaziunea fiscală internaţională este în mare măsură legată de ramificarea producţiei anumitor întreprinderi spre ţări cu legislaţii fiscale şi sociale mai favorabile. Investitorii străini sunt invitaţi să implementeze aici unităţi industriale şi să producă pentru export în condiţii salariale şi de cheltuieli sociale deosebit de avantajoase. “Liberalizarea mişcării capitalurilor poate avea ca şi consecinţă agravarea fraudei şi evaziunii fiscale şi să provoace fenomene de dislocare a plasamentelor financiare în detrimentul ţărilor în care impozitarea veniturilor acestor plasamente este cea mai ridicată şi/sau cea mai bine controlată” .

1.2. Formele şi aria de manifestare a evaziunii fiscale internaţionale

Pe măsura dezvoltării relaţiilor economice dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu grade de fiscalitate la fel de diferite, evaziunea fiscală a încetat să mai fie un fenomen intern, naţional, ea căpătând valenţe internaţionale. Astfel, persoanele fizice şi juridice care realizează venituri din surse externe, în lipsa unor convenţii fiscale sau a unor prevederi în legislaţia naţională care să le protejeze, sunt supuse adesea unei impuneri repetate: odată în statul de provenienţă a acelor venituri şi a doua oară în statul lor de rezidenţă. În astfel de condiţii, multiplicarea sarcinilor fiscale poate fi atât de puternică încât să anihileze interesul beneficiarilor acelor venituri pentru desfăşurarea de activităţi peste graniţă. Ca o reacţie la o asemenea perspectivă, nu puţini contribuabili caută să sustragă de la impunere o parte cât mai mare din veniturile externe într-unul sau chiar în ambele state interesate.

Tentaţia de evaziune fiscală nu dispare nici în condiţiile încheierii unei convenţii pentru evitarea dublei impuneri, dar capătă forme şi sensuri noi. Astfel, o întreprindere care are sediul într-un stat şi filiale în alte state cu niveluri diferite ale fiscalităţii, va încerca să transfere o parte cât mai mare din beneficiile aferente din statele cu fiscalitate mai ridicată, în statul cu fiscalitate redusă. Această acţiune, înfăptuită între două sau mai multe întreprinderi asociate înregistrate în state diferite, reprezintă scenariul clasic al unei evaziuni fiscale internaţionale, ce are ca rezultat prejudicierea statului ale cărui venituri fiscale au fost artificial amputate. Evaziunea fiscală la scară internaţională este favorizată şi de existenţa unor state şi teritorii cu regimuri fiscale foarte blânde şi cu reglementări juridice care protejează secretele financiar-bancare de autorităţile publice a altor state.