Evoluția impozitelor indirecte în România și influența acestora asupra resurselor financiare publice

PREZENTAREA GENERALA A IMPOZITELOR INDIRECTE

Alaturi de impozitele directe, impozitele indirecte reprezinta resurse financiare necesare acoperirii publice. In tarile dezvoltate aportul impozitelor indirecte este mai mic decât cel al impozitelor directe, iar in tarile subdezvoltate acest lucru este opus.

Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzarii bunurilor sau prestarii unor servicii. Ele nu se stabilesc dirct si nominativ asupra contribuabililor.

Platitorii impozitelor indirecte sunt toti cei care consuma bunuri din categoria celor impuse, indiferent de veniturile, averea, profesia sau situatia personala a acestora.

Impozitele indirecte sunt prevazute în cote proportionale asupra valorii marfurilor vândute si a serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitatea de masura.

Acest tip de impozit nu asigura o repartitie echilibrata a sarcinilor fiscale. Independent de marimea veniturilor realizate de cumpaarator, cota de aplicare a impozitului este unica. Însa, raportat la întregul venit, cheltuit si economisit, de care dispune consumatorul, impozitul indirect capata un caracter regresiv. Astfel, cu cât o persoana bneficiaza de venituri mai mici, cu atât suporta mai greu sarcina fiscala.

Impozitele indirecte afecteaza puterea de cumparare a consumatorului si deci contribuie la scaderea nivelului de trai al populatiei. În urma perceperii asupra unui anumite marfi a unui impozit indirect, consumatorul va putea sa-si procure o cantitate mai mica din marfa respectiva decât înainte de aplicarea acestuia. 1

Din categoria impozitelor indirecte, fac parte: taxele de consumatie (accizele), monopolurile fiscale, taxele vamale si alte taxe prevazute de lege (taxe de timbru, de înregistrare, de arbitrare, de metrologie, taxe consulare, de spitalizare, pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afisaj si reclama, taxe pentru sederea în statiunile balneo-climaterice, etc.).

Taxele reprezinta plata efectuata de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora catre institutii publice. Taxele sunt reglementate ca obligatii bugetare datorate de persoane fizice sau juridice, reprezentând plata neechivalenta a unor servicii solicitate de acestea unor institutii de stat, dupa principiul recompensei speciale.

Trasaturile specifice taxelor sunt:

- reprezinta plata neechivalenta pentru lucrari sau servicii efectuate de institutii care primesc, întocmesc sau elibereaza diferite acte, presteaza servicii si rezolva aalte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice.

- subiectul platitor este precis determinat din momentul când se solicita efectuarea unei activitati din partea unui organ sau unei institutii de stat.

- taxele reprezinta o contributie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite persoane.

- taxele reprezinta plati efectuate de persoane fizice sau juridice pentru servicii sau lucrari efectuate în mod direct si imediat acestora de catre organe sau institutii de stat.

Principiile de stabilire si aplicare a taxelor sunt:

- unicitatea taxei: pentru unul si acelasi serviciu prestat unei persoane, acestea nu datoreaza taxa decât o singura data;

- raspunderea pentru neîdeplinirea obligatiei de plata revine functionarului sau a persoanei încadrate de la institutia sau organul de stat respectiv si nu debitorului;

- nulitatea actelor nelegal taxate;

- taxele sunt anticipate: ele se datoreaza si se achita în momentul solicitarii serviciilor sau lucrarile ce urmeaza a fi efectuate de organele sau institutii de stat.

Prin politica fiscala practicata, staatul are dreptul de a prelua o parte din veniturile realizate de subiectele de dreptsau de a percepe o parte din costul serviciilor prestate în folosul solicitantilor.

Impozitele si taxele la care sunt obligate subiectele platitoare îndeplinesc, în principiu, trei functii:

1. Contributia la formarea fondurilor generale de dezvoltare asocietatii este o obligaatie a tuturor persoanelor juridice sau fizice care realizeaza venituri impozabile sau taxabile. Fondurile sunt utilizate de staat pentrru finantarea de obiective si actiuni cu caracter general, în folosul intregii colectivitati ca: finantarea institutiilor publice, constituirea rezervelor de stat, alte actiuni si obiective cu caracter economic, dezvoltarea bazei materiale a unitatilor social-culturale de stat si a organelor de stat si alte scopuri prevazute.

2. Redistribuirea unor venituri primare sau derivate este operatiunea de preluare a unor resurse în vederea repartizarii lor pentru satisfacerea unor trebuinte acceptate în folosul altora decât posesorii initiali ai resurselor. Pedistribuirea aplica principiul depersonalizarii resurselor. Datorita faptului ca redistribuirea exagerata si neralista are consecinte negative asupra cointeresarii si responsabilitatii, practicarea acestuia prin metode adimistrative si gratuite justificate va fi înlocuita cu reditribuirea prin metode economice sau restituibile. Redistribuirea se realizeaza pe baza principiului mutalitatii.

3. Reglarea unor fenomene economice sau sociale actioneaza în mod diferit în cazul unitatilor economice sau a persoanelor fizice. La persoanele fizice, prin impozite si taxe stimuleza executari de lucrari si prestari servicii în folosul populatiei, utilizarea cât mai productiva a terenurilor agrcole si cresterea animalelor, etc.

În legatura cu dreptul statului de a reglementa sistemul de impunere, în literatura de specialitate au fost specialitate au fost emise mai multe teorii:

a. Teoria organica apartine filozofiei clasice germane: Hegel, Fichte si Schelling. Potrivit acestei teorii statul s-a nascut din însasi natura omeneasca iaar dreptul de impunere este un produs necesar dezvoltarii istorice a popoarelor.

b. Teoria sociologica statul este considerat a fi un stapân absolut nascut din framântarile organizatorilor ssociale si reprezinta forta brutala a minoritatii organizate pentru a impune împotriva majoritatii stapânite.

c. Teoria contractului social a fost întemeiata de Thomas Hobbles si dezvoltata de Jean-Jaques Rousseau în lucrarea Contactul social. Dreptul formal de impunere apare ca reyultatul unei întelegeri între stat si contribuabil.

d. Teoria echivalentei elaborata de Adam Smith si continuata de Montesquieu. Comform teoriei maximele sau principiile fundamentale ale impunerii au devenit traditionale în ultimele decenii.