Evoluția Impozitelor Indirecte la Nivel European

În cadrul acestui proiect vor fi prezentate cele mai întâlnite tipuri de impozite indirecte : taxele de consumaţie(taxa pe valoarea adăugată şi accizele),taxele vamale dar şi alte tipuri de impozite indirecte.Totodată am realizat o scurtă analiza pe 5 ani asupra evoluţiei acestor impozite la nivel european.

Concepte cheie : impozite indirect,taxa pe valoarea adaugata,accize,accize amortizate,taxe vamale,uniune vamala

1.Introducere

În ţările membre ale Uniunii Europene, politica fiscală este departe de a fi câştigat consensul tuturor, deoarece nici un stat nu este dispus să renunţe la dreptul de a încasa impozite de la cetăţenii săi în modul în care doreşte.

Pentru a exista o comparabilitate a datelor furnizate de fiecare stat membru privind impozitele, a fost creat în anul 1995 Sistemul European de Conturi (European System of Accounts) – denumit ESA95, prin care s-a încercat aducerea la un numitor comun a clasificării conturilor naţionale, şi în cadrul lor, a impozitelor şi taxelor în Uniunea Europeană.

Conform clasificării ESA95, impozitele indirecte sunt definite ca fiind impozitele legate de producţie şi importuri. Acestea includ TVA, taxe vamale de import, accize şi alte impozite asupra unor servicii specifice (transport, asigurări), impozitele asupra producţiei care sunt definite ca fiind „impozite ce apar ca urmare a desfăşurării unei activităţi de producţie”(licenţe de afaceri, compensare de TVA în sistemul cu rată uniformă etc).

Reformele în domeniul impozitelor indirecte au fost destul de dure. După 1995 multe ţări membre ale UE15, au implementat o serie de reforme privind introducerea aşa numitelor „impozite verzi” – impozite menite să ajute la protejarea mediului înconjurător. Ţările care au impus aceste impozite au fost: Suedia, Danemarca, Olanda, Germania, Austria şi Marea Britanie.

2.Taxa pe valoarea adăugată

2.1.Scurt istoric al Taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată apare pentru prima dată în Franţa,legea care introduce denumirea de taxa pe valoarea adăugată fiind adoptată la data de 10 Aprilie 1954. La nivelul Uniunii Europene,după mai mulţi ani de negociere, la 11 Aprilie 1967 au fost emise primele două directive prin care diferitele impozite asupra cifrei de afaceri au fost înlocuite cu un sistem comun de taxa pe valoare adăugată.Unul din motivele fundamentale ce a stat la baza acestui sistem a fost necesitatea unei neutralităţi fiscale a schimburilor economice dintre statele membre. Începând din 21 aprilie 1970 bugetul Comunităţii Europene este alimentat cu o parte din veniturile procurate de statele membre prin TVA,denumită “resursa TVA”.La data de 17 mai 1977 se adopta Directiva a 6-a privind TVA care armonizează sfera de aplicare a TVA în cadrul Comunităţii Europene şi precizează lista operaţiunilor scutite de TVA.Începând cu anul 1993, odată cu formarea prietei unice se trece la un system tranzitoriu al TVA care a permis renunţarea la controlul la frontier,însă nu şi renunţarea la frontierele fiscal.Conform acestui sistem regulă generală este ca impozitarea să se facă la locul unde îşi are sediul furnizorul bunului său serviciului,de la această regulă existatnd o serie de excepţii bine definite. Dezvoltarea serviciilor cum ar fi telecomunicaţiile,televiziunea prin cablu au făcut tot mai dificilă aplicarea impozitării la locul furnizării serviciului,preocupările actuale în domeniul TVA vizând modificarea locului impozitării de la locul furnizării la locul consumului.