Expansiunea societăților transnaționale

CAPITOLUL I.

PRACTICI ANTICONCURENŢIALE ŞI POLITICI ANTITRUST

1.1. POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

Raţiunea principală de a fi a politicii în domeniul concurenţei (PDC) este determinată de faptul că piaţa nu poate, în mod natural, să funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afară, care să-i asigure o evoluţie corespunzătoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţă şi concurenţă în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor şi în oferirea unei motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al producţiei. Totodată, principiul economiei de piaţă deschise nu implică existenţa unei atitudini pasive faţă de modul de funcţionare al pieţelor, ci dimpotrivă, impune menţinerea unei vigilenţe constante, pentru a permite mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. Acest lucru devine cu atât mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul pieţelor.

Protecţia concurenţei prezintă un interes deosebit la nivelul economiei naţionale, dar şi european care s-a confruntat şi se confruntă cu abuzul de poziţie dominantă, înţelegerile şi concentrările anticoncurenţiale, practici neloiale care au drept rezultat înrăutăţirea mediului concurenţial. Concurenţa este chintesenţa economiei de piaţă. Ea semnifică posibilitatea de a alege dintre mai multe alternative de produse sau servicii oferite. Acolo unde există concurenţă se ajunge la o mai eficientă alocare a resurselor deoarece producătorul urmăreşte permanent raportul dintre acestea şi cheltuieli. Totuşi, producătorul nu influenţează piaţa de unul singur, ci o face numai prin raporturile de concurenţă cu alţi producători care determină întotdeauna o scădere a preţurilor şi implicit creşterea pieţei prin stimularea cumpărărilor.

Concurenţa modifică sistemul de valori al consumatorilor în sensul creşterii exigenţei, a nevoii de informare, a vitezei de reorientare spre alţi ofertanţi. În lupta pentru cucerirea pieţei, ofertanţii aplică o serie de principii, precum concepte sofisticate în materie de strategii de întreprindere şi de marketing, concepte pentru câştigarea de cote de piaţă dominante în segmentele vizate, un angajament simultan către o calitate înaltă şi o productivitate puternică fără a se face rabat la strategia exigenţei înalte privind performanţele sau o orientare către ramurile economice care presupun utilizarea tehnologiilor înalte şi diminuarea treptată a activităţilor în domeniile aflate în declin.

Adeseori, din dorinţa de a obţine o poziţie dominantă pe piaţă, de a atrage cât mai mulţi clienţi şi de a elimina concurenţii actuali şi potenţiali, agenţii economici recurg la o serie de acţiuni şi fapte ilegale care au un efect negativ asupra mediului concurenţial. Din păcate, aceste efecte sunt resimţite nu numai de ceilalţi competitori, dar şi de consumatori şi chiar de societate în ansamblu.

De aceea, toate aceste fapte ilegale sunt sancţionate de către lege. În acest sens, în ţara noastră este în vigoare Legea Concurenţei nr. 21/1996 care îşi propune să protejeze, să menţină şi să stimuleze concurenţa şi mediul concurenţial normal.

Cercetarea ştiinţifică în domeniu este axată pe descoperirea de noi legităţi şi norme specifice şi pe îmbunătăţirea celor existente şi este orientată spre găsirea unor strategii cât mai eficiente în vederea luării deciziilor. Trebuie subliniat faptul că politica de concurenţă nu este un scop în sine, ci unul din mijloacele pentru atingerea unui ţel care, cel mai adesea, este definit ca fiind satisfacerea intereselor consumatorilor. Pe fondul preocupărilor fireşti înscrise pe calea spre progres, dezvoltare şi modernizare a producţiei şi distribuţiei, precum şi de creare a unei jurisprudenţe specifice privind raporturile contractuale între agenţii economici, necesitatea creării mediului concurenţial şi a respectării comportamentelor loiale ale celor care se confruntă în lupta pentru câştigarea unor poziţii favorabile pe piaţă devine tot mai acută şi mai reală. Una dintre condiţiile esenţiale pentru naşterea şi consolidarea unei economii de piaţă este existenţa unui mediu concurenţial funcţional.

Atragem atenţia asupra faptului că reglementările comunitare din domeniul concurenţei interzic numai acele comportamente care pot influenţa negativ relaţiile comerciale dintre statele membre, fără a avea în vedere şi situaţiile în care efectele negative sunt vizibile numai la nivelul unui singur stat membru (asemenea situaţii sunt de competenţa autorităţilor naţionale în domeniu). Pe de altă parte, deoarece în cadrul economiei de piaţă concurenţa reprezintă un vector esenţial în asigurarea succesului economic, sunt considerate ca acceptabile anumite practici, care generează efecte pozitive asupra economiei.

Regulament privind controlul concentrărilor

În ceea ce priveşte ajutoarele de stat, intervenţiile au vizat nu introducerea unor noi reglementări (menţiunile Tratatului fiind din acest punct de vedere suficiente) ci a unor noi instrumente, necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor existente. Înainte de 1985, implicarea redusă a Comisiei în acest domeniu, transformase acest domeniu într-unul ca şi inexistent. În 1985, DG IV a trecut la o revizuire a metodologiei privind acordarea ajutoarelor de stat; primul set de rezultate a acoperit perioada 1981-1986 şi a servit ca punct de plecare pentru viitoarele analize periodice ale acestui domeniu.

În concluzie, istoria evoluţiei PDC reprezintă o „juxtapunere a unor perioade pasive cu unele active”, a „unor perioade cumulative de expansiune a domeniilor politicii, prin extinderea dar şi aprofundarea obiectivelor urmărite în cadrul acesteia” 9. Astfel, s-a trecut de la accentul pus în anii 60 pe practicile restrictive, la politicile îndreptate împotriva monopolurilor din anii 70 şi la cele orientate spre ajutoarele de stat şi controlul concentrărilor din anii 80 şi 90, politica în domeniul concurenţei extinzându-se în noi sectoare industriale.

1.2. Principalele reglementări ale politicii în domeniul concurenţei

Deşi politica comunitară în domeniul concurenţei este tot mai mult determinată de considerente economice, constrângerile la care este supusă sunt în principal de ordin juridic. Baza legală (juridică) a PDC este oferită, în primul rând, de prevederile incluse în Tratatului UE , respectiv:

- Articolul 81, privind practicile restrictive

- Articolul 82, privind poziţia dominantă pe piaţă

- Articolul 86, privind întreprinderile publice

- Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.

În al doilea rând, referiri se găsesc în legislaţia secundară, adoptată de Consiliul UE şi de Comisia Europeană, sub forma Regulamentelor şi Directivelor. Astfel, în aceasta categorie se includ:

- Regulamentul Consiliului 17/1962;

- Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul 1310/1997;

- Regulamente şi directive privind exceptările în bloc, acordate în cazul unor acorduri care privesc situaţii precis determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea şi dezvoltarea, distribuţia autovehiculelor, etc.

În al treilea rând, un număr în creştere instrucţiuni, care nu sunt în mod formal obligatorii, oferă informaţii esenţiale menite să arate cum pot fi interpretate regulile obligatorii sau în ce mod va acţiona Comisia în acest domeniu. Prin intermediul acestora, Comisia caută să crească gradul de predictibilitate al acţiunilor sale. Acestor surse de drept li se adaugă deciziile Curţii Europene de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă. Nu în ultimul rînd, trebuie menţionate şi acordurile internaţionale în care se fac referiri exprese la situaţii specifice privind concurenţa.