Extinderea zonei euro - precondiții și pericole

1.Moneda EURO

Euro este moneda unică adoptată (până în acest moment) de 16 state membre ale Uniunii Europene care, împreună, formează zona euro. Introducerea monedei euro în 1999 a reprezentat un pas important pentru integrarea europeană. A fost,de altfel şi unul dintre succesele sale majore: aproximativ 329 milioane de cetăţeni europeni folosesc moneda unică şi se bucură de avantaje care se vor extinde pe măsură ce şi alte ţări vor adopta moneda euro.

Moneda unica a fost introdusa in 3 etape distincte,astfel:in prima etapa au fost stabilite tarile ce indeplinesc criteriile de convergenta,iar de la 1 iunie 1998,o data cu aparitia Bancii Centrale Europene,sistemele legale nationale au fost adaptate pentru a permite circulatia noii monede si s-au pregatit din punct de vedere tehnic primele emisiuni de bancnote si monede euro;in cea de-a doua etapa s-au stabilit raporturile dintre monedele nationale ale tarilor din zona euro si moneda unica europeana,euro existand doar ca moneda de cont;ultima etapa a presupus aparitia bancnotelor si monedelor euro si disparitia banilor nationali conform unui calendar prestabilit.

În momentul lansării, la 1 ianuarie 1999, euro a devenit noua monedă oficială a 11 state membre,înlocuind, în două etape, vechile monede naţionale,precum marca germană şi francul francez. La început, euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plată care nu implicau bancnote şi monede, precum şi în scopuri contabile, în timp ce vechile monede,considerate subunităţi ale euro,continuau să fie folosite pentru efectuarea de plăţi în numerar. Ulterior,la 1 ianuarie 2002,euro a fost introdus sub formă de bancnote şi monede.

Euro nu este moneda tuturor statelor membre.Două ţări (Danemarca şi Regatul Unit) au optat pentru clauza de neparticipare prevăzută în Tratat,iar restul (majoritatea noilor state membre şi Suedia) nu au îndeplinit criteriile stabilite în vederea adoptării monedei unice. În momentul în care le vor îndeplini, monedele lor naţionale vor fi înlocuite de euro.

I. Denumirea

Dacă pînă acum cîţiva ani, numele generic pentru moneda europeană era ECU-ul (European Currency Unit),numele care s-a impus atît pe piaţă, cît şi în conştiinţa oamenilor este cel de euro.Ecu-ul nu a constituit niciodată reprezentarea unei monede propriu-zise,ci era doar o unitate de măsură monetară,un nume generic care fluctua în raport cu monedele ţărilor europene. Insa el a constituit,cu siguranţă,una din etapele hotărîtoare care au dus la apariţia monedei unice europene.

In mod oficial, de la 1 ianuarie 1999, ECU a fost înlocuit cu EURO, la o paritate de 1:1. Diferenţa faţă de ECU este că,de acum înainte,orice schimb de monede intre statele care au adoptat moneda unică se face la o rată fixă. Astfel,rata de schimb pentru monedele care intra în grupul euro va rămîne aceeaşi prin definiţie.

Euro are şi un simbol (€) inspirat din litera grecească epsilon, avînd ca punct de reper

leagănul civilizaţiei europene. La nivel grafic,reprezentarea este apropiată de litera E,cu două linii paralele la mijloc,făcînd referire la prima literă din cuvîntul cheie Europa.

Autorii Tratatului de la Maastricht nu au ales un nume pentru viitoarea monedă. Este adevărat ca ECU a fost menţionat de multe ori, dar lipsa de armonie din scrierea lui arată natura provizorie a acestui nume.

Au existat cîteva motive obiective pentru alegerea numelui. De fapt, a existat chiar o nevoie privind:

- accentuarea diferenţei majore dintre viitoarea monedă unică europeană şi rolul de punct de referinţă comun pe care ECU l-a jucat pînă acum

- evitarea asimilării psihologice a unei monede slabe de către noua monedă (ECU a pierdut 40% din valoare faţă de marca germană între 1979 si 1995)

- găsirea unui nume care să nu fie doar un acronim (ECU însemna European currency unit.) şi care să nu dea naştere la dificultăţi de pronunţie în vreuna din limbile Comunităţii.

Dupa cîteva luni de discuţii, Consiliul European de la Madrid a decis în decembrie 1995 numele viitoarei monede - euro Este uşor de pronunţat în toate limbile Comunităţii si a obţinut cele mai bune rezultate în toate sondajele de opinie. Apar astfel scrieri în alfabetul latin şi grecesc pe bancnote şi - din motive de spaţiu - numai alfabet latin pe partea comună a monedelor de 1 şi 2 euro.

In octombrie 1996, Ministerele de finanţe au căzut de acord asupra subdivizării monedei în 100 de cenţi. Decizia a fost luată prin adoptarea Hotărîrii nr. 947/98 în mai 1998. In conformitate cu prevederile Hotărîrii, definiţia centului. nu impune nici o restricţie privind folosirea altor variante ale acestui termen în limbajul uzual. Această flexibilitate include şi folosirea termenului centime. în franceză, pentru a evita discordanţa în exprimare (de exemplu trois cents cent.).

Baza legală a monedei europene este constituită de Articolul 106 al Tratatului prin care Comisia Europeană păstrează tradiţia istorică de separare a emiterii bancnotelor Euro, chestiune care ţine de Banca Centrală, şi cea a monedelor, pentru care sunt responsabile ministerele de finanţe. Astfel, Banca Centrală Europeană va emite şi va autoriza punerea în circulaţie a bancnotelor de către băncile centrale, iar Statele Membre vor emite monedele; Banca Centrală Europeană va hotărî cantitatea emisă După o analiză făcută împreună cu Banca Centrală Europeană, Consiliul European are sarcina de a armoniza valorile şi specificaţiile tehnice ale tuturor monedelor care vor intra in circulaţie Are deci puterea de a decide tipul monedelor, caracteristicile tehnice şi valoarea; intervenţia Băncii Centrale Europene este menită să controleze cantităţile care vor fi produse, fiind sarcina ei de a supraveghea toate emisiunile monetare.