Finanțarea Cheltuielilor în Învățământul Superior

1. LOCUL ŞI ROLUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR ÎN SOCIETATEA MODERNĂ

1.1 Semnificaţii şi interpretări în legătură cu învăţământul

Învăţământul, prin menirea sa de sistem al transmiterii celor mai noi cuceriri ale ştiinţei, tehnicii şi culturii, al formării de specialişti pentru toate sectoarele de activitate, are un rol de mare însemnătate intr-o societate modernă, evoluată, el constituind principalul factor de progres

Învăţământul - după aprecierile multor economişti - devine o adevărată „industrie”; el costă mult, dar prin reacţiile sale multiple, directe şi indirecte, imediate sau mai întârziate, produce mult; el stă la baza formării venitului membrilor societăţii, dar şi la baza creşterii lor.

Pe planul teorie economice problema nu este nouă. William Petty a fost primul care a făcut încercarea de evaluare a cheltuielilor necesare pentru formarea omului. Din punct de vedere teoretic, încercarea sa se fundamenta pe faptul că aprecia munca drept principiu activ al avuţiei, cu alte cuvinte drept creatoare a acesteia, deoarece capitalul în sine era lipsit de valoare.

Învăţământul ca sursă a calificării şi prin aceasta a dezvoltării ocupă un loc central în teoria economică a lui Adam Smith. Fie că e vorba de diviziunea muncii,de formele capitalului sau de factorii creşterii, Smith a atras atenţia asupra importanţei educaţiei şi instrucţiei profesionale ca sursă a creşterii productivităţii. Spre deosebire de economiştii care l-au precedat şi mulţi dintre cei care l-au succedat, Smith considera nivelul de educaţie ca o forma a capitalului.

Educaţia a devenit în deceniile de după al doilea război mondial, în mod efectiv, „cea mai importantă şi mai rentabilă investiţie”; ea a fost regândită în legătură directă cu tradiţiile ţării, cu aspiraţiile tineretului şi ale adulţilor, cu mutaţiile şi necesităţile societăţii

În confruntarea cu numeroasele provocări pe care i le rezervă viitorul, umanitatea vede în educaţie un instrument indispensabil pentru a atinge idealurile păcii, libertăţii şi dreptăţii sociale. Ea trebuie să joace un rol fundamental în dezvoltarea individului şi a societăţii.

Dacă educaţia este un proces neîntrerupt, care duce la acumularea de cunoştinţe şi la îmbunătăţirea aptitudinilor, ea constituie în egală măsură şi, poate, în primul rând, un instrument excepţional cu ajutorul căruia se poate perfecta dezvoltarea individului şi pot fi constituite relaţiile dintre oameni, grupuri sau naţiuni

Educaţia constituie un drept al omului şi sub acest aspect ea trebuie să fie prioritară alocării resurselor naţionale. A limita educaţia la formarea mâinii de lucru calificate sau a judeca reuşita sa în funcţie de numărul copiilor şi adulţilor care au asimilat în mod eficace un „bagaj ” de cunoştinţe este o dovadă a unei vederi înguste. Dacă admitem că educaţia constituie un drept al omului, facem aceasta pentru că ea conduce la creativitatea individuală, la o mai bună participare la funcţiile economice, sociale şi culturale ale societăţii şi deci la o contribuţie mai eficace la dezvoltarea umană

Învăţământul, componentă de bază a educaţiei, are un rol determinant în evoluţia fiecărei naţiuni în parte si a societăţii umane în ansamblu. Importanţa învăţământului în dezvoltarea societăţii, în general, şi în dezvoltarea economică, în special, este mare atât pentru ţările dezvoltate, cât şi pentru cele în curs de dezvoltare şi slab dezvoltate. Din acest motiv, numeroase ţări fac eforturi susţinute pentru dezvoltarea învăţământului, alocând pentru aceasta sume importante din bugetele lor naţionale.

Învăţământul, după cum se ştie, contribuie pe termen lung la dezvoltarea economică a ţării, stimulează progresul economic şi social şi favorizează, în ultimă instanţă, ridicarea standardului de viaţă al populaţiei. Aceasta, bineînţeles, cu condiţia ca învăţământul de toate gradele să fie bine dimensionat, raţional organizat, adaptat în mod corespunzător la nevoile prezente şi viitoare ale societăţii şi condus cu competenţă profesională.