Finanțarea Dezvoltării Imobiliare în Cehia

1. Piaţa imobiliară in Cehia

Piaţa cehă imobiliară rezidenţială a continuat să se stabilizeze pe parcursul ultimilor ani deoarece intrarea Republicii Cehe în UE a luat amploare spre un model complet occidental. Similar cu creşterea de imobiliare din Italia, Spania, Irlanda şi Portugalia, atunci când acestea au aderat la UE şi a bunurilor şi valorilor de afaceri a crescut, în unele cazuri cu 500% într-un interval de timp de 8 ani. Acest lucru a avut loc şi în Republica Cehă.

Încă de când piaţa imobiliară a fost deschisă după 1989, standardele de dezvoltare au fost apropiate de cele din alte ţări din Europa de Vest şi de mediul prietenos legislativ, creşterea calităţii şi furnizarea de produse profesionale imobiliare şi servicii a făcut ca piaţa cehă imobiliara să fie foarte interesantă pentru cumpărătorii străini acasă sau investitor de proprietate.

De asemenea, maturizarea pieţei creditelor ipotecare a deschis calea ca potenţialii cumpărători să achiziţioneze case sau apartamente mai degrabă decât să închirieze casele sau apartamentele altora.

Acest boom pe piaţa creditelor ipotecare a adăugat un impuls calităţii construcţiilor şi gamei de preţuri de proprietate, precum şi concurenţei dintre băncile cehe oferind finanţare ipotecară pentru apartamente. Aceste credite au alimentat piata rezidenţială chiar mai mult.

Unele fundale istorice pe piata imobiliara cehă:

Cea mai bună dezvoltare a calităţii construcţiilor, cu excepţia a ultimilor 5 până la 7 ani, a fost înainte de ce-l de-al doilea război mondial perioadă în care calitatea construcţiei a fost mult mai bună, iar era post război, a fost, probabil, cea mai căutată de către investitorii în proprietăţi atât înăuntrul cât şi în afara capitalei Praga.

După al doilea război mondial au venit comuniştii iar între 1950 şi 1990 proiectele de construcţie de locuinţe au fost finanţate, supravegheate şi controlate de către stat.

O formă de cooperare în dezvoltarea de locuinţe şi de proprietate a fost introdusă în 1959 de către Stat care trebuiau să fie finanţate de către fiecare membriu de cooperare, în mod individual şi a reintrodus astfel participarea privată în dezvoltarea de locuinţe în Republica Cehă.

În această perioadă (1950-1990), aproximativ 50% din locuinţele existente în prezent au fost construite, dar locuinţele dezvoltate pe parcursul acestor ani au fost în cea mai mare parte, de înălţime,de asemenea au fost construite mai multe clădiri unitate de sortare pre-fabricate, cunoscute sub numele de "panelaky" sau panouri şi blocuri panou.

Acestea au fost rapid asamblate din materiale care se presupunea ca o să dureze pentru generaţii, dar în realitate, unele dintre componente, în principal, din beton au "dispărut" în timpul construcţiei, ducând la deterioararea rapidă a construcţiilor să nu mai vorbim de peisajul urât pe care l-au lăsat în spate chiar şi în ziua de azi.

Betonul "pierdut" a fost alcătuit prin utilizarea unei cantităţi mai mari de apă şi, prin urmare, un produs de calitate inferioară a urmat.

Dimensiunea acestor "cutii" a fost, de obicei, destul de mică şi nu a îndeplinit niciodată cu adevărat nevoile unei familii cu copii.

Dar într-un regim în care toată lumea a avut dreptul de a avea un acoperiş deasupra capului lor, care au fost îngrijiţi (din punctul de vedere al regimului), nu conta dacă oamenii trăiau în unităţi mici de beton.

Aproximativ 2.1 milioane de unităţi de astfel de locuinţe au fost construite între 1945 şi 1990, care reprezintă aproximativ 58% din numărul total de unităţi ocupate ca din 1991.

Aceste clădiri, inclusiv unele dintre cele mai noi, se deteriorează într-un ritm rapid, nu numai din cauza calităţii de construcţie săraca, dar şi din cauza lipsei de întreţinere sau de fonduri pentru întreţinere.

Aproximativ 43% din populaţia Praga trăieşte în aceste unităţi şi astăzi acest procent tinde să fie mult mai mic în alte oraşe Cehe, unde densitatea populaţiei este sensibil mai mică.

Astăzi, blocurile „panelaky” sau panoul de apartament şi apartamente cuprinse într-o casă, se adresează, în principal, segmentului nu atât de bogat ale populaţiei cehe şi se merge în sus pentru vânzare la preţuri foarte ieftine.

Mulţi investitori străini au găsit oferte foarte bune în cumpărarea de mai multe apartamente la ultimul etaj într-un bloc panou, au asigurat renovarea lor în apartamente mai mari mansardă şi apoi, fie le-au închiriat fie le-au putut revinde cu un profit substanţial.

Datorită faptului că pereţii de beton sunt destul de subţiri şi îţi permite să auzi un alt chiriaş 4 etaje jos, sforăind pe timp de noapte, singura opţiune viabilă pentru cumpărătorul sensibil este etajul de sus.

Deci, înainte de Revoluţia de catifea din 1989, aproape toate imobiliare aparţineau statului şi şi un cuplu nou căsătorit ar fi trebuit să aştepte până la 10 ani pentru un apartament în proprietatea lor în Praga şi mai mult cu 3ani în ceea ce priveşte celelalte oraşe mai mari pe întreg teritoriul Republicii Cehe.

Astăzi, timpul de aşteptare este de 5 ani pentru un apartament al cărui proprietar este Statul, în Praga şi mult mai puţin în altă parte.

"Revoluţia de catifea" a adus schimbări majore în viaţa politică şi economică în Republica Cehă şi aceste modificări au schimbat semnificativ sectorul locuinţelor cu principalele evoluţii de locuinţe finanţate de stat să fie eliminate complet până în 1992, fără a furniza orice politici alternative.

Extinderea locuinţelor, prin urmare, a revenit la municipalităţile individuale şi pe piaţă, în general, dar, în acelaşi timp au rămas reglementate de stat.

Din moment ce acei ani de început de reformă economică şi politică, leasingul şi pieţele de desfacere au suferit o metamorfoză constantă care, la momentul respectiv erau în principal în avantajul investitorului străin.