Finanțarea firmei prin emisiunea de noi obligațiuni

1. CREDITUL OBLIGATAR

1.1. GENERALITĂŢI

Apelul la economiile publice sau împrumutul obligatar este un contract de credit încheiat între o masa de creditori si un singur debitor, o modalitate de procurare de resurse financiare pe termen lung si într-un cuantum ridicat, necesare asigurarii cresterii economice si respectarii unor obligatii de plati asumate.

Creditul obligatar se obtine prin emisiunea de titluri de credit, în principal de obligatiuni.

Obligatiunea este un titlu de credit pe termen lung emis de catre o societate pe actiuni, o institutie guvernamentala sau municipala, a carei rambursare este, în mod obisnuit, garantata prin bunuri patrimoniale sau ipoteci. In timp ce pentru emitent obligatiunile reprezinta datorii care genereaza plati periodice sub forma de dobânzi, pentru subscriitori ele reprezinta drepturi de creanta.

Obligatiunile semnifica un împrumut acordat de o masa de creditori unui anumit debitor. Fiecare creditor primeste un înscris care se numeste certificat de obligatiune sau mai simplu obligatiune, care are înscrisa valoarea nominala, fiecare obligatiune reprezentând o fractiune a datoriei contractate de catre întreprindere. Obligatiunile reprezinta valori mobiliare, emise în diferite sume si pot fi transmise liber de la un detinator la altul, prin negociere pe piata bursiera sau extrabursiera.

Emitenti ai obligatiunilor sunt în principal statul si colectivitatile locale, care recurg la împrumuturi publice pentru finantarea lucrarilor publice, a constructiilor si reconstructiilor edilitare costisitoare sau, pur si simplu, pentru acoperirea deficitelor bugetare. Ratiunea de a apela la aceasta modalitate de finantare este aceea de a repartiza asupra mai multor generatii (beneficiare si ele ale lucrarilor publice) efortul financiar al realizarii acestor obiective sociale.

Întreprinderile cu o buna reputatie financiara sunt admise de autoritatile bursiere ca emitenti de obligatiuni. Alaturi de împrumutul bancar traditional, acestea apeleaza complementar la împrumutul obligatar pentru asi realiza o anumita structura -"tinta" a capitalurilor lor, dar si pentru a disipa împrumutul asupra mai multor împrumutatori mici si a evita riscul ca o banca împrumutatoare sa devina un partener puternic si exigent .

Investitorii institutionali (fondurile si societatile de investitii, casele de asigurari, cele de pensii etc.), precum si cei privati (persoane fizice) doresc sa-si plaseze economisirile în cumpararea de obligatiuni ca urmare a sigurantei superioare ce se asociaza acestui tip de plasament financiar. Obligatiunile au garantia (Statului, a organismelor publice si a întreprinderilor de renume) ca vor fi remunerate cu dobânda specificata si ca vor fi rambursate integral.

Împrumutul obligatar se distinge de cel clasic printr-o serie de caracteristici:

- emisiunea de obligatiuni reuneste un numar mare de creditori, spre deosebire de împrumutul clasic, la care creditorul este unic (banca, intermediar financiar specializat);

- recuperarea investitiei în cazul împrumutului obligatar se poate face înainte de scadenta, la pretul pietei, diferit de pretul platit initial pentru achizitionarea obligatiunilor.

Împrumutul obligatar are mai multe caracteristici care îi definesc continutul si scopul, pentru a putea fi gestionat în conditii cât mai bune.

Astfel, se deosebesc parametri distinctivi si parametri de randament care caracterizeaza un împrumut obligatar.

În prima categorie sunt cuprinse: numele emitentului, suma totala a împrumutului, numarul de titluri, valoarea nominala, data subscrierii.

În cea de-a doua categorie sunt incluse: pretul de emisiune, valoarea de rambursare, rata dobânzii, modul de calcul al remuneratiei, conditii de amortizare sau de rascumparare.

Drepturile ce însotesc obligatiunile sunt urmatoarele:

• dreptul la o dobânda (cupon) - dobânda reprezinta un câstig fix, determinat prin ponderarea valorii nominale a obligatiunii cu rata nominala a dobânzii;

• dreptul de rambursare a împrumutului - la scadenta, obligatarilor li se restituie suma împrumutata sau înainte de scadenta, o valoare superioara celei nominale (diferenta reprezinta prima de rambursare) prin care se încearca compensarea dobânzilor aferente perioadei ramasa pâna la scadenta;

• dreptul de participare la Adunarea Generala a Obligatarilor - care se întruneste doar la cererea a cel putin un sfert din obligatari, posesori de obligatiuni nerambursate.

Spre deosebire de actiuni, obligatiunile îi priveaza pe posesorii acestora de dreptul de a participa la deciziile din cadrul firmei (obligatarii nu au drept de vot). În schimb, obligatarii nu sunt afectati de riscurile firmei: chiar daca firma înregistreaza o situatie financiara nefavorabila, ea este obligata sa achite în continuare dobânzile datorate detinatorilor de obligatiuni.

Tot în avantajul obligatarilor este si procedura de garantare a obligatiunilor cu anumite active. Obligatarii sunt astfel protejati de riscul neplatii (dobânzilor si/sau împrumutului), deoarece se pot baza pe dreptul pe care îl au asupra respectivului activ. Exista însa si obligatiuni negarantate. Emisiunea acestora se bazeaza numai pe încrederea de care se bucura firma emitenta.

Un alt avantaj al obligatiunilor, comparativ cu actiunile, îl reprezinta regimul fiscal mai avantajos: veniturile din dobânda sunt impozitate conform legislatiei române în vigoare cu 1% din suma acestora, fata de veniturile din dividende care se impoziteaza cu 5%, pentru actionari persoane fizice si cu 10% pentru actionari persoane juridice.

1.2. ETAPELE EMISIUNII DE OBLIGAŢIUNI

Pentru prezentarea emisiunii de obligatiuni pe piata de capital din România se poate face, de asemenea, distinctia între piata primara si piata secundara.

Daca piata primara a obligatiunilor emise de societatile comerciale este abia la început, piata secundara a acestor titluri de valoare este practic inexistenta. Cei mai dezavantajati sunt investitorii, care, în aceste conditii, nu au nici garantia recuperarii sumelor investite înainte de scadenta si nici obtinerea unui câstig prin vânzarea pe piata a obligatiunilor la un pret mai mare decât cel de emisiune.

În aceasta situatie, discutia se va concentra în principal pe prezentarea pietei primare a obligatiunilor.

Emisiunea de titluri de valoare (inclusiv obligatiuni) ale societatilor comerciale presupune parcurgerea mai multor etape:

1) Pregatirea emisiunii:

Societatea emitenta trebuie sa îndeplineasca anumite conditii: trebuie sa aiba cel putin un numar minim de ani de existenta (2-3 ani), sa prezinte ultimele bilanturi contabile aprobate de organele fiscale, sa ofere garantie (direct - patrimoniul sau, indirect - terti, banci etc.).

Decizia de emisiune apartine Adunarii Generale a Actionarilor, având o valabilitate de 5 ani, sau Consiliului de Administratie al societatii.