Finanțarea investițiilor

Cap.1.Resurse folosite în finanțarea investițiilor firmelor

Investițiile se pot realiza în conformitate cu existența unei imobilizări semnificative de capital, pentru ca investitorii să evite o investiție ce nu poate fi dusă la bun sfârșit, dar aceștia nu sunt obligați să dețină din momentul inițierii acesteia întreaga sumă de bani ce este necesară pentru a acoperi cheltuielile specifice. Este indicat ca resursele de finanțare a investiției să se formeze odată cu realizarea cheltuielilor și în corelație cu acestea. În acest mod, resursele ar fi folosite eficient, singura condiție fiind atestarea siguranței că aceste resurse se pot realiza în timp util. Dacă apar întârzieri în procesul de formare a resurselor în concordanță cu ivirea angajamentelor de plată, acestea pot duce la oprirea investiției, la întinderea termenului de dare în folosință sau la pierderi ce se materializează în imobilizări ale capitalului.

Pentru a se asigura necesarul de resurse utilizat în procesul de finanțare al investițiilor, trebuie avute în vedere câteva condiții esențiale: sursele trebuie alese astfel încât costul acestora să fie cel mai mic; realizarea unor condiții propice supravegherii echilibrului financiar al întreprinderii prin menținerea concordanței din punct de vedere cronologic al lichidității activelor obținute în urma investiției cu exigibilitatea privind resursele ce sunt menite procesului investițional; asigurarea în cazul apariției riscurilor, mai ales al riscului financiar.

Pentru finanțarea procesului investițional se pot utiliza resursele proprii ale întreprinderii, în întregire se folosesc resursele împrumutate, dar se poate beneficia și de resurse bugetare , dar cele din urmă sunt utilizate de către regiile autonome, de către societățile comerciale ce prezintă capital de stat.

Originea resurselor împrumutate se află în utilizarea creditelor primite de la instituțiile bancare ori din vânzarea de titluri de credit, ce trebuiesc rambursate creditorilor sau investitorilor, după caz.

În cadrul întreprinderilor private de dimensiuni mai reduse, primele investiții pot fi demarate prin utilizarea resurselor bănești ale inițiatorului, pe baza condiției ca în timpul evoluției acestora, extinderilor, modernizările să se finanțeze din fondul de amortizare și din profitul ce a rezultat.

Pentru societățile pe acțiuni, capitalul social este prima resursă de finanțare a procesului investițional, conform vânzării de acțiuni, fiecare cumpărător devenind coproprietar al firmei în cauză. În timp acest întreprinderi își pot finanța investițiile avute în plan pe baza amortizării și de asemenea pe baza profitului obținut, prin emiterea și vânzare de instrumente financiare, sporind capitalul social. Se pot finanța și prin împrumuturi obligatare ori obținute de la instituții de natură financiară sau prin contractarea de credite de la instituții bancare pe termen mediu. Se pot creiona două modalități de finanțare a procesului de investiții , prima fiind cea prin folosința resurselor proprii, de aici făcând parte autofinanțarea și majorarea de capital, iar a doua prin apelul la împrumuturi(împrumuturi obligatare, credite acordate de instituții specializate, credite contractate la bănci sau credit - bail).

În finanțarea proiectelor sau a programelor de investiții este permisă și utilizarea capitalului străin, aparținând unor state, firme, unor bănci ori a altor organisme guvernamentale specializate. Investițiile în care participă și un astfel de capital sunt demarate prin implicarea în acest proces a cel puțin două părți din state diferite. Investițiile de genul acesta prezintă trăsături specifice, privind respectarea în mod obligatoriu a reglementărilor din cadrul fiecărui stat participant, precum și a reglementărilor de factură internaționalăîn cauză, privind tranzacționarea care are la bază monede diferite, apelându-se mereu la schimbul valutar, la clauzele incluse în contracte, la diferite parități și o ultimă trăsătură specifică este capacitatea cu care participanții sau partenerii la investiție negociază.

Investițiile presupun parcurgerea unui circuit financiar format din mai multe cicluri, cel de finanțare, de investire și ultimul de exploatare, dar și circuitul în sine face parte dintr-un sistem financiar ce respectă legile și mecanismele respectivei piețe financiare prin intermediul căreia firmele pot face rost de resurse financiare pentru finanțarea unor investiții.

În majoritatea cazurilor, cele mai semnificative resurse sunt obținute prin emisiunea de noi acțiuni, prin împrumuturi, credite bancare ori prin leasing.

Pe această piață se confruntă cererea cu oferta de capital. Investitorii sunt cei care investesc resursele excedentare în valori mobiliare și care sunt necesare emitenților ori agenților economici cu resurse deficitare pentru a finanța diverse investiții. Pe piața de capital sunt trei tipuri de investitori: investitorul elementar sau cel de capital ce are resurse obținute din economii ori profituri realizate în trecut și care se doresc a fi investite; investitorul direct/antreprenorial este acela care pune în practică idei cu privire la diverse proiecte ori programe de investiții, înclinat să achite o remunerare pentru utilizarea resurselor utilizate, iar pentru a face rost de acestea trebuie să emită și de asemenea să vândă acțiuni ori obligațiuni ori alte instrument și ultimul investitor este de fapt intermediarul financiar care adună și pune la dispoziție capital, mijlocind transferul de resurse de la primul investitor la cel direct, menținând astfel și funcționarea în mod normal a pieței specifice. Intermediarii financiari elaborează, polițe de asigurare, certificate de depozit sau chiar emit acțiuni, titluri indirecte ce sunt propuse pentru agenții economici excedentari ori atrag resurse financiare ce sunt ulterior oferite investitorilor direcți, care pentru acest serviciu achită un anumit cost.

În întâia etapă, finanțarea unei întreprinderi este realizată prin formarea capitalului social, care poate rezulta atât din surse proprii, cât și împrumutate.

Sursele proprii pot fi interne sau externe. În cadrul surselor proprii de finanțare interne intră autofinanțarea și desfacerea de active de natură diversă, fizică ori financiară. Aporturile în natură, precum și obținerea de subvenții de la bugetul de stat sunt incluse în cadrul surselor proprii externe ale firmelor.