Finanțe publice

CAP 1. Disparităţile finanţelor publice în UE

1.1. Analiza finanţelor publice la nivelul ţărilor mari: Germania, Franţa, Italia

GERMANIA

Germania are cea mai mare economie naţională din Europa, a patra din lume ca PIB nominal, şi a cincea din lume în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, conform datelor din 2008. De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider, inovator şi beneficiar al unei economii din ce în ce mai globalizate. Germania este lider mondial în exporturi, exportând bunuri în valoare de 1,133 trilioane de dolari în 2006 (incluzând ţările din zona Euro), şi generează un surplus comercial de 165 de miliarde Sectorul servicii contribuie cu aproximativ 70% la PIBul total, sectorul industrie cu 29,1%, şi sect. orul agricultură cu 0,9%.

Germania este o susţinătoare a integrării economice şi politice europene, iar politicile ei comerciale sunt din ce în ce mai mult determinate de acordurile dintre membrii Uniunii Europene şi de legislaţia europeană privind piaţa comună. Germania a adoptat moneda unică euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt. Chiar şi după reunificarea Germaniei, din 1990, nivelul de trai şi veniturile anuale au rămas senşibil mai mari în fosta Germanie de Vest. Modernizarea şi integrarea economiei din estul Germaniei continuă să fie un proces de lungă durată, şi se prevede că acesta va dura până în 2019, transferurile anuale de la vest la est fiind de aproximativ 80 de miliarde de dolari .

În 2008, Germania a înregistrat aproape o poziţie de echilibru (-0,1% din PIB), care a fost o îmbunătăţire cu privire la deficitul de 0,5% din PIB prevăzut la sfârşitul anului 2007 de programul de stabilitate. Mai bine decât se aştepta, rezultatul a fost condus de creşterea anticipată a veniturilor, în special din venituri legate de taxe datorate creşterii salariilor şi a creşterii ocupării forţei de muncă. Cheltuielile au fost mai mari cu aproximativ 0.75% din PIB decât erau preconizate, în principal din cauza cheltuielilor mai mari pentru penşii, ca urmare a modificării în formula de ajustare a penşiilor. Datorie-PIB a crescut la aproape 66% din cauza garanţiilor de stat acordate de Landesbanken (în jur de 2% din PIB) .

Bundesrat-ul a adoptat bugetul federal pe 2009 la 19.12.2008 şi un buget suplimentar pe 20 martie 2009. Un obiectiv al programului de stabilitate este deficitul de 2.9% din PIB, prezentat în decembrie 2008 şi confirmat de autorităţile fiscale germane în aprilie 2009. Comişia din primăvara a previzionat pentru anul 2009 un deficit de aproape 4% din PIB. Acest lucru reflectă în principal un scenariu macroeconomic pesimist. În principal, deficitul va fi alimentat de creşterea cheltuielilor pentru stabilizatorii automaţi şi fiscali şi pentru măsurile de combatere a crizei economice. Deteriorarea pieţei forţei de muncă este de aşteptat să conducă la venituri din impozite mai mici şi cheltuieli cu şomajul mai mari.

Principalele măsuri în bugetul 2009 sunt elemente dintr-un pachet de stimulare fiscală importante pentru 2009 (aproximativ 1.5% din PIB) şi 2010 (în jur de 2% din PIB), adoptate în conformitate cu Planul european de redresare economică (PERE). Pachetul vizează consolidarea consumului privat, stimularea investiţiilor publice şi private, aşigurarea accesului la finanţare, îmbunătăţirea accesului la formare profeşională şi include măsuri care sprijină industria auto. În general, se alocă fonduri în zonele cele mai afectate de criză. În timp ce unele dintre instrumentele sunt cu caracter temporar, o parte substanţială a acestora va fi permanentă.

Cu toate acestea, autorităţile germane au în vedere o datorie in graficul de rambursare pentru a facilita răscumpărarea, de asemenea, intenţionează să introducă un nou regim constituţional bugetar pentru a limita deficitul structural , care va fi o ancoră importantă pentru consolidarea fiscală necesară procesului o dată ce criza se îndepărtează. Acest lucru este în conformitate cu PERE, care subliniază, de asemenea, neceşitatea de a consolidarea normele bugetare naţionale. În ansamblu, politica fiscală este expanşionistă în 2009.

Pentru anul 2010, programul de stabilitate vizează un deficit de 4% din PIB în continuare condus de expanşiune fiscală discreţionară (în jur de 2% din PIB). Sub un nou scenariu de politici, Comişia Europeană propune un deficit de aproape 6% din PIB. Diferenţa se datorează mai mult ipotezelor macroeconomice peşimiste care stau la baza previziunilor Comisiei.

Evoluţia datoriei este supusă riscurilor ataşate deficitului şi riscurilor suplimentare legate de posibile injecţii suplimentare de capital şi a potenţialelor preluări bancare (cu impact asupra datoriei, deşi un anumit efect asupra deficitului nu poate fi exclus).

Costurilor fiscale ale crizei şi adaptarea la dezechilibrele economice

Din 1995 Germania a îmbunătăţit în mod semnificativ competitivitatea preţurilor, în principal prin moderarea salarială susţinută împreună cu purtatorii forţei de muncă. Bazându-se pe o industrie de fabricaţie puternic tehnologizată şi care beneficiază de o economie mondială în plină dezvoltare, exporturile au oferit un impuls de creştere puternică. În consecinţă, balanţa externă s-a mutat într-un excedent, în special datorită ratei de economişire în creştere şi îmbunătăţiri semnificative generale a poziţiei fiscale a guvernului din anul 2005.