Formarea tarifelor pentru servicii - studiu pe exemplul României privind formarea tarifelor serviciilor cu caracter de creație-inovație

Cuvinte cheie

• Servicii

• Tarife

• Sectorul tertiar

• Structura tarifelor

• Sistem tarifar

• Tarifele pentru serviciile de creaţie-inovaţie

Obiectivele proiectului

• Definirea cuvintelor cheie

• Insusirea notiunilor de baza privind sistemul tarifar in Romania

• Evidentierea elementelor de fundamentare si stabilire a tarifelor

• Cunoasterea principalelor aspecte privind formarea tarifelor

• Imbinarea aspectelor teoretice cu abordari practice

Introducere

Economia serviciilor evolueaza cu viteza unui sistem de productie matur, care cu tot mai mult aplomb inglobeaza alaturi de serviciile clasice (financiare, comerciale, telecomunicatii, asigurari etc.) serviciile care se dezvolta adiacent activitatilor din sectorul secundar, si chiar primar.

Evolutia a repus in discutie activitatile creatoare de avutie: daca nu cu mult timp in urma majoritatea economistilor, cu toate ca apreciau rolul profesorilor, medicilor, comerciantilor s.a.m.d., negau contributia lor la crearea si cresterea avutiei nationale, considerandu-i ’’neproductivi”, realitatile ultimilor ani (cu atat mai accentuat in fostele tari comuniste, din motive lesne de inteles) au aratat cat de precar este acest mod de gandire care necesita a fi complet schimbat.

Studii recente au demonstrat ca din pretul perceput consumatorilor sau din totalul costurilor induse de utilizarea unor produse de inalta tehnicitate (computere, de exemplu) pe o perioada de circa cinci ani, doar 10 la suta reprezinta costurile de productie, restul de 90 la suta reprezentand costuri generate de serviciile atasate vanzarii si utilizarii bunurilor, devenind evident rolul acestora in cresterea avutiei nationale.

Datorita caracteristicilor serviciilor (nestocabilitatea; consumul nu este separat de productia de servicii, ci aceste procese au loc concomitent, atat in timp cat si in spatiu etc.) tarifele serviciilor au cateva particularitati. Astfel, in costurile lor nu se includ cheltuieli de desfacere, iar in tarif nu este inclus adaosul comercial, acesta se incaseaza insa pentru materialele care se deconecteaza separat de tarif. De asemena, alte particularitati in structura si nivelul costurilor serviciilor sunt generate de factori cum ar fi: variatia mare a cererii pentru unele servicii in timpul anului; dispersarea teritoriala accentuata a unor servicii; efectuarea unor prestatii nu numai la sediul unitatii prestatoare ci si la domiciliul consumatorului; ponderea mare a manoperei si a muncii manuale ceea ce duce la o pondere mare a salariilor (posibilitatile de crestere a productivitatii muncii si de reducere a costurilor sunt, in general, mai mici).

In acest context, sectorului tertiar- liderul de necontestat in prezent – ii sunt dedicate, pe plan mondial, un numar crescand de lucrari de specialitate.

1. Specificul determinarii tarifelor la servicii

1.1. Tarifele – parte componenta a sistemului de preturi

Tarifele sunt o categorie specifică a preţurilor care se stabilesc şi se aplică în domeniul prestărilor de servicii efectuate, atât pentru unităţile economice, cât şi pentru populaţie. Natura economică a preţului şi tarifului este aceeaşi. Deosebirile care apar rezultă din existenţa tarifului ca expresie concretă a categoriei de preţ într-un domeniu specific de activitate. Astfel, preţul este expresia bănească a valorii de schimb al unei mărfi în calitate de obiect, de bun material cu existenţă de sine stătătoare, pe când tariful reprezintă expresia bănească a valorii unei mărfi în calitate de activitate şi nu de obiect.

Totuşi există unele excepţii, ca de exemplu: deşi apa şi energia electrică sunt încadrate în clasificarea economică ca produse, pentru distribuirea şi consumul lor se aplică tarife, pentru gazele naturale se aplică în schimb preţuri, pentru confecţiile efectuate de unităţile cooperatiste se practică preţuri dacă confecţiile se execută în serie, şi se aplică tarife dacă confecţiile se execută la comandă etc. deseori limbajul practic sau în vorbirea curentă, se produce o substituire reciprocă a noţiunii de tarif şi taxă.

Delimitarea între tarif şi taxă se face din mai multe puncte de vedere. În primul rând, după destinaţia lor, şi anume: taxele se virează la bugetul de stat şi au, în general, caracter fiscal, pe când tarifele se încasează de unităţile prestatoare de servicii ca echivalent al valorii prestaţiilor. În al doilea rând, în cazul tarifelor se determină, se evidenţiază şi se urmăresc costurile prestaţiilor, pe când în cazul taxelor nu se calculează şi se evidenţiază astfel de costuri. Delimitarea se mai poate realiza, în al treilea rând, şi prin prisma organelor care le stabilesc, şi anume: stabilirea tarifelor este de competenţa organelor prestatoare, iar stabilirea taxelor intră în componenţa organelor financiare, şi se efectuează pe baza actelor normative adoptate de către organele puterii sau administraţiei de stat.