Forme ale Evaziunii Fiscale Internaționale

Capitolul 1. Caracterizarea evaziunii fiscale

1.1 Concept şi evoluţie

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale, de o maximă importanţă cu care se confrunta statele în ziua de astăzi şi căreia în literarura romana îi sunt atribuite o serie de abordări conceptuale:

Noţiunea de evaziune fiscală presupune “ sustragerea de la impunere a unei părţi din materia impozabilă, mai mică sau mai mare realizată de un contribuabil.”

De asemenea, conform Dicţionarului explicativ roman (DEX), evaziunea fiscală este definită ca “o sustragere de la plata unor obligaţii fiscale”.

Într-o abordare mai complexă, evaziunea fiscală este reprezentată ca fiind “sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor special de către persoanele fizice şi juridice, romane sau străine” .

Aceaste interpretări arata defapt esenţa conceptului de evaziune, care apare în societate ca fiind o consecinţă a existenţei impozitului. Impozitul fiind perceput atât în trecut cât şi în prezent ca o natură omenească mai mult ca un prejudiuciu decât ca un mijloc de finanţare şi de susţinere a statului.

Fenomenul de sustragere într-o măsură mai mică sau mai mare de la plata impozitului, care poartă denumirea de evaziune fiscal se întâlneşte atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional.

Evaziunea fiscală internaţională reprezintă un fenomen cu care se confrunta societatea contemporană şi se poate afirma că este tot atât de veghe precum şi existent Statului şi a legilor fiscale. Fenomenul a fost stimulat de existenţa unor entităţi juridice mici având statut special sau de tip statal, care în literatura secolului XX se numesc paradisuri fiscale sau oaze fiscale. În secolul XVI-XVII Flandra a devenit un paradis astfel încât comerţul efectuat în porturi era supus unor obligaţii fiscale şi restricţii minore.

Acest fenomen fraudulos se găseşte pe o scară largă şi se înfăptuieşte cu încălcarea procelodurilor legale, bazându-se pe fraudă şi pe rea credinţă. Ca urmare, acest fenomen trebuie combătut puternic, deoarece sustrage de la bugetul public un volum important de resurse financiare care ar putea fi de folos în acoperirea unor cheltuieli de ordin economic sau social.

1.2 Forme ale evaziunii fiscala internaţionale

Evaziunea fiscală este specifică economiei de piaţă, astfel încât ţările dezvoltate au o experienţă mult mai vastă în adaptarea fiscalităţii la cerinţele economiei de piaţă, întâlnindu-se mai multe forme:

· Fraudă pe termen lung – specifică agenţilor economici care pe parcursul unei

perioade de timp adopta un comportament normal, acela de a achita plăţile la timp iar apoi cedează brusc, declarând că sunt în stare de faliment, dar înainte de toate aceştia îşi transferă profitul obţinut într-o ală ţară;

· Fraudă pe termen scurt – specifică firmelor care solicita către organele fiscale

o rambursare a TVA-ului, dar după rambursare aceasta îşi încetează activitatea;

· Sindromul “Phoenix” – prezent la firmele care se declară în pragul de

faliment, dar având obligaţii de plată a TVA-ului. Deşi o altă firmă apare cu numele aceluiaşi director, obligaţia de plată revine unităţii falimentare;

· Sindromul “companiilor multiple” – se manifestă în momentul când sunt

înregistrate mai multe firme, din care este şi una fantomă. Firma fantoma întocmeşte o cerere de rambursare a TVA-ului, iar după ce a fost rezolvată, aceasta dispare;

· Manipulările insignificante – reprezintă efectuarea în repetate rânduri a unor

mici modificări în contabilitate, având ca rezultat întocmirea unui decont de TVA incorect.

Aceste forme ale evaziunii fiscale internaţionale pot fi luate în calcul că fiind o dezvoltare a ideii: “A înşela fiscul este o probă de abilitate nu de cinste; iar a plăti ceea ce fiscul pretinde este o dovata de naivitate şi nu de integritate”.