Forme ale Evaziunii Fiscale Internaționale și Implicații ale Acesteia

Introducere

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale de maximă importanță cu care multe țări se confruntă, intr-o măsură mai mare sau mai mică, eradicarea sa fiind practic imposibilă. Efectele evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelurilor veniturilor fiscale, conduc la distorsiuni în mecanismul pieței și, nu în ultimul rând, pot contribui la crearea unor inechități sociale datorate “excesului” și “înclinației” diferite a contribuabililor către evaziune fiscală. În toate timpurile, multitudinea obligațiilor pe care le impun legile fiscale contribuabililor au făcut să stimuleze ingeniozitatea acestora în a inventa diverse procedee de eludare a legilor fiscale.

1.Conceptul privind evaziunea fiscală internatională

Multitudinea obligațiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor și nivelul acestora au făcut să stimuleze, din cele mai îndepărtate timpuri și până în prezent, ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee și metode de eludare a obligațiilor fiscale. Evaziunea fiscală a fost întotdeauna activă și îngenioasă, deoarece obligațiile fiscale au lovit permanent în averea contribuabililor, antingând interesul material în cel mai sensibil punct – interesul bănesc.

Evaziunea fiscală este unul din capitolele de interes major, dintre cele mai studiate în cadrul finantelor și în cadrul dreptului fiscal și financiar, atât de tehnicieni, fie ei teoreticieni sau practicieni, cât și de oameni de rând, care manifestă interes pentru astfel de domenii.

Evaziunea fiscal este o rezuntantă logică defectelor și inadevertențelor unei legislații imperfecte și rău asimilate, a metodelor și modalităților defectuase de aplicare, precum și a neprevederii și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot așa de vinovată, ca și cei care provoacă această evaziune. Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, aceasta tinde să evadeze, deci acestea pun pe fugă materia impozabilă. Politica fiscală promovată trebuie să aibă în vedere că înăsprirea fiscalității nu presupune, în mod automat, atragerea de resurse financiare mai mari la bugetul statului. În cazul în care nivelul fiscalității devine împovărător și nestimulativ pentru agenții economici, eludarea legilor fiscale devine “obiectivul” majorității firmelor pentru a-și asigura astfel supraviețuirea pe piață, cel mai îndemâna fiind să speculeze orice cale de ieșire de sub incidența poverii fiscale. În aceste cazuri, în care fiscalitatea devine sufocantă pentru contribuabil, acesta percepe obligațiile fiscale ca un sacrificiu material și nu ca o datorie față de comunitate.

Fiscalitatea trebuie privită atât ca un arbitru al statului, cît și ca o pîrghie care este necesar să ia în considerare voința și consimțirea contriboabilului la impozit. Semnifația problemei este mai mare în țările mai puțin dezvoltate unde guvernele pot întâmpina mari dificultăți în supravegherea tranzacțiilor care au loc în economie. Impozitul reprezintă un punct nodal al fiscalității, el însoțind – în decursul istoriei – nașterea și dezvoltarea statului. Chiar dacă fiecare contribuabil este în mod apriori considerat a fi consimțit la suportarea unei sarcini fiscale, în unele cazuri se înregistrează revolte împotriva lui și – destul de des – au loc încălcări ale legislației fiscale. În cazul evaziunii fiscale, contribuabilul încearcă să se plaseze într-o poziție cît mai favorabilă, pentru a beneficia cît mai mult de avantajele oferite de reglementările fiscale în vigoare. Evazionistul utilizează uneori procedee legale, folosindu-se chiar de portițele lăsate deschise de legiuitor. În vederea promovării unor activități economice, legislativul prevede, în cadrul sistemului fiscal, o anumită strategie, cât și unele facilități, înlesniri sau chiar scutiri de plata unor obligații fiscale, facilități de care – de regulă – tind să benefcieze și unii contribuabili care nu ar avea dreptul legal la ele.

Evaziunea fiscală internațională este stimulată de existența oazelor și paradisurilor fiscale, nu este caracteristic lumii contemporante. Aceasta a existat din cele mai vechi timpuri, în Grecia insulele din vecinătatea Atenei erau utilizate de către comercianți pentru stocarea mărfurilor, în felul acesta evitând un impozit de 2% perceput de cetate asupra importurilor și exporturilor. În Flandra în secolele XVI-XVIII, care devenit un paradis, întrucât comerțul efecutat prin porturile sale era supus la obligații fiscale și restricții minore.

Pe măsura intensificării cooperării internaționale și dezvoltării pe multiple planuri a relaților dintre state cu sisteme fiscale diferite și cu nivel de fiscalitate diferit evaziunea fiscală nu se manifestă doar ca un fenomen inern, național, ci a devenit unul internațional. Caracterul internațional al tranzacțiilor poate determina ușor caracteristici particulare care, daca nu sunt luate în considerare de către legiuitor, oferă oportunități pentru dezvoltarea evaziunii fiscale.