Forme ale Fraudei Fiscale și Premise ale Producerii Acesteia

Introducere

Banii atrag ca un magnet, ca un miraj, obsedează, strică liniştea, tulbură minţile şi, pentru dobândirea lor, unii nu se dau în lături de la acte antisociale, ilegale sau, pur şi simplu, ticăloase.

Mila, ruşinea sau frica nu mai constituie oprelişti pentru cei în care aviditatea, lăcomia, dorinţa de îmbogăţire sau aspiraţiile spre vârful puterii sunt mai presus de orice lege umană sau de înseşi legile divine. În dorinţa de a avea (material) mai mult decat ceilalţi, se fura orice şi de peste tot. A fura de la aproapele tău este un act condamnabil în opinia generală, un gest profund dezonorabil. A fura de la stat, o entitate abstractă, este o virtute în mintea multor oameni. Abstractizarea statului - statul suntem noi - este din ce în ce mai accentuată atât ca urmare a imixtiunii acestuia in viaţa economică şi socială, în viaţa şi siguranţa cetăţeanului, iar uneori şi în destinele acestora, cât şi datorită opozabilităţii dispozitiilor statului în raport cu interesele şi doleanţele individului.

Nu a fost din totdeauna aşa. Toate acestea au apărut o dată cu statul şi se manifestă din ce în ce mai pronunţat în zilele noastre. Până când? Atât timp cât statul va exista. Multitudinea obligaţiilor fiscale impuse contribuabililor prin sistemul fiscal şi, mai ales, povara fiscalităţii au determinat şi stimulat, în toate timpurile, ingeniozitatea acestora în a descoperi procedee şi modalităţi diverse de eludare a legilor fiscale, cu scopul de a plăti cât mai puţin din obligaţiile impuse de către stat prin sistemul de impozite, taxe şi contribuţii. Aceste acţiuni ale contribuabililor, desfăşurate în scopul protejării unei părţi cât mai mari din veniturile proprii, din calea impozitării, şi utilizând diverse forme de eludare a legislaţiei fiscale, sunt regăsite la toate statele lumii.

În ultimii ani, acţiunile de eludare sunt transferate dinspre interiorul sistemelor fiscale naţionale, dincolo de frontierele statale, acţiune determinată de tendinţele de globalizare economică, politică şi socială. Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale a existat, există şi va exista. Doar formele şi modalităţile de înfăptuire se schimbă în timp .

Pentru a putea vorbi despre fiscalitate şi mai precis despre evaziunea şi frauda fiscală, trebuie să avem în vedere 2 importanţi indicatori fiscali şi anume, presiunea fiscală şi gradul de fiscalitate.

Astfel presiunea fiscală este un indicator fiscal, reprezentând gradul de fiscalitate, adică măsura în care contribuabilii suporta din veniturile şi din averea lor impozitele şi taxele, ca prelevări obligatorii instituite şi percepute prin constrângere legală de către stat într-un an fiscal.

Gradul de fiscalitate este un indicator macroeconomic care exprimă mărimea impozitelor şi taxelor şi se determină prin raportarea veniturilor statului care provin din impozite şi taxe la produsul intern brut.

Experienţa confirmă că în ţările în care presiunea fiscală este mare, suma absolută a veniturilor statului are o tendinţă de scădere. Curba lui Laffer exprimă evoluţia în timp a raportului dintre cuantumul prelevărilor obligatorii şi rata presiunii fiscale.

După cum se poate observa şi din grafic, dacă gradul de fiscalitate, presiunea fiscală este mare, depăşeşte un anumit coeficient, ea are o influenţă negativă asupra activităţii economice a contribuabililor, îi descurajează să investească, să economisească, să producă, îi determină să practice evaziunea şi frauda fiscală, conduce la scăderea produsului naţional brut, la diminuarea încasărilor fiscale .

Capitolul 1. Evaziunea fiscală ca factor de risc la adresa securităţii naţionale

1.1 Caracterizarea evaziunii fiscale. Sistemul fiscal – obiect de acţiune al evaziunii fiscale

Există o psihologie a contribuabililor, amplificată de lipsa unei educaţii fiscale, la care se adaugă dimensiunea presiunii fiscale, deficienţele legislative şi administrative ale gestionării impozitelor de a se sustrage parţial sau total de la plata obligaţiilor fiscale ce le revin. Aceasta cu atât mai mult cu cât omul, prin natura sa mentală, emoţională şi educaţională, este înclinat în general, să pună interesul individual înaintea celui general al societăţii, chiar atunci când acceptă necesitatea existenţei impozitului .

Dar ce este evaziunea fiscală şi care sunt formele acesteia?

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei părţi mai mari sau mai mici din materia impozabilă. Ca fenomen, evaziunea fiscală se întâlneşte deopotrivă atât pe plan naşional, cât şi internaţional.

Într-o definiţie mai completă, evaziunea fiscală este prezentată ca fiind sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale de către persoane fizice sau juridice române sau străine .

Privind retrospectiv se poate afirma că evaziunea fiscală este tot atât de veche şi omniprezentă în societate pe cât de veche este existenţa Statului şi a legilor fiscale. Plătitorii de impozite au încercat permanent să se sustragă de la obligaţiile fiscale care le revin, mai întâi prin forţă, iar ulterior prin manevre active şi ingenioase. Scopul l-a constituit întotdeauna apărarea punctului lor sensibil, veniturile sub diferite forme de manifestare, în faţa nevoilor financiare mereu crescânde ale Statului.

Prin urmare, se poate afirma că evaziunea fiscală constituie un fenomen social cu implicaţii financiare, care constă în sustragerea contribuabililor de drept de la plata obligaţiilor fiscale ce le revin, în mod parţial sau total, utilizând lacunele legislative sau recurgând la manevre ingenioase în scopul ascunderii materiei impozabile .

1.2. Clasificarea evaziunii fiscale şi încadrarea fraudelor fiscale în formele acesteia

Procedeele utilizate de plătitori pentru a se sustrage obligaţiilor fiscale care le revin, sunt diverse şi în permanenţă adaptate la evoluţia legislaţiei fiscale, evoluţia relaţiilor economice şi a sistemului informaţional contabil.