Funcția de casier public a Trezoreriei Statului

Importanţa organizării Trezoreriei Statului

Importanţa organizării sistemului Trezoreriei finanţelor publice în România rezultă din următoarele:

este considerat cel mai potrivit sistem de organizare a execuţiei finanţelor publice, protejându-le de toate riscurile;

permite soluţionarea unor importante probleme financiare, prin mijlocirea operaţiilor specifice, şi anume:

o gestionarea creditelor externe primite de către Guvern pentru sprijinirea programelor de reformă;

o mobilizarea resurselor financiare din economie pentru acoperirea deficitului bugetar şi pentru serviciul datoriei publice;

o finanţarea obligaţiilor statului asumate prin acorduri guvernamentale cu decontare în conturile de clearing, barter şi cooperare economică, în vederea echilibrării importurilor cu exporturile.

permite cunoaşterea permanentă a resurselor publice şi previziunea nevoilor de împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar.

Trezoreria publică cuprinde totalitatea resurselor de care dispune statul. Ea nu se limitează, însă, numai la execuţia bugetului de stat. Astfel, prin Trezorerie s-a realizat separarea finanţelor sectorului public de resursele private din conturile distincte la bănci.

De asemenea, prin Trezorerie, se realizează şi politica de plasamente financiare din disponibilităţile temporare aflate în conturile Trezoreriei, asigurând, astfel, pe de o parte, valorificarea disponibilităţilor temporare (surplusul de încasări faţă de plăţi), iar pe de altă parte, sprijinirea prin mecanismele statului a procesuluide tranziţie.

Înfiinţarea Trezoreriei finanţelor publice în România a completat cadrul instituţional prin care statul şi-a creat posibilitatea de a-şi stabili şi aplica politica de venituri şi cheltuieli, organizându-şi activitatea financiară atât la nivel central, cât şi în teritoriu. Astfel, a devenit posibilă creşterea răspunderii utilizării banilor publici, cât şi asupra asigurării finanţării obiectivelor şi acţiunilor aprobate. Ca urmare, prin trezorerie este posibilă cunoaşterea şi rezolvarea implicaţiilor specifice gestiunii financiare publice. În plus, trezoreria facilitează folosirea de către Ministerul Finanţelor Publice, cu ocazia întocmirii, aprobării şi execuţiei bugetului public, a instrumentelor de analiză fundamentală şi de supraveghere a realizării echilibrului financiar, monetar, valutar şi a datoriei publice.

Funcţiile generale ale Trezoreriei statului în finanţele publice moderne

Termenul de trezorerie a apărut în cadrul unei lungi evoluţii istorice, care a condus, pentru început, la identificarea cu noţiunea de bani publici, iar, mai târziu, la crearea şi centralizarea unei instituţii sub o autoritate unică desemnată să asigure respectarea ansamblului de reguli specifice casieriei şi contabilităţii publice.

Termenul de trezorerie este folosit în două sensuri. Astfel, pe de o parte, el serveşte la desemnarea casieriilor propriu-zise ale statului, atunci când se vorbeşte de “situaţia Trezoreriei” sau de “deficitul Trezoreriei”, iar pe de altă parte, el serveşte la desemnarea unei administraţii publice, ca instituţie.

Cele două sensuri ale termenului sunt legate între ele şi vizează şi funcţiile pe care le îndeplineşte Trezoreria. Trezoreria, ca administraţie, este serviciul public însărcinat cu gestiunea fondului public, în sensul casieriei, dar mai ales cu asigurarea echilibrului permanent dintre încasările generatoare de lichidităţi şi plăţile exigibile, dintre veniturile publice şi cheltuielile publice, finanţarea deficitului bugetar, gestionarea datoriei publice şi altele, toate acestea concurând la asigurarea echilibrului monetar şi a echilibrului general al economiei.

Funcţiile Trezoreriei publice sunt astăzi influenţate de diversificarea şi complexitatea rolului statului modern, care au impus regândirea şi redimensionarea fluxurilor monetare prin instituţia Trezoreriei.

Funcţia originară a Trezoreriei este cea atribuită de către finanţele clasice care considerau Trezoreria ca o casierie, unde sunt depuse şi gestionate fondurile statului şi ca o bancă, cu activitate de credit pe termen scurt, însărcinată să echilibreze în orice moment intrările şi ieşirile de fonduri. Aceasta corespunde definiţiei corecte a Trezoreriei.

În finanţele moderne, la funcţiile de casă şi de bancă ale Trezoreriei se adaugă şi cea a controlului asupra ansamblului de activităţi ale statului. Trezoreria tinde să devină un instrument de procurare a resurselor, alături de resursele bugetare şi de cele de împrumut. Astăzi, vorbim în mod curent de resursele Trezoreriei, ca de o categorie specială a resurselor finaciare publice, care se formează în cadrul activităţii Trezoreriei şi se reflectă numai în contabilitatea publică.

Activitatea care se manifestă distinct în exercitarea funcţiilor tradiţionale ale Trezoreriei (de casier public şi de bancă a sectorului public) se bazează pe două principii: centralizarea şi gestionarea fondurilor publice.

În ceea ce priveşte centralizarea fondurilor, s-a demonstrat deja că un stat nu poate să-şi exercite pe deplin suveranitatea financiară decât dacă reuşeşte să centralizeze totalitatea serviciilor financiare, dacă încasează toate veniturile la care are dreptul, pentru a-şi finaţa toate cheltuielile pe care le-a angajat, pentru a le efectua pe întreg teritoriul ţării. În acest scop, pentru funcţionarea unui mecanism al centralizării fondurilor s-a instituit Trezoreria publică centrală, ca o etapă importantă în planul separării finanţelor publice de finanţele private. Mecanismul centralizării fondurilor a presupus de la început crearea unei administraţii speciale însărcinate cu execuţia bugetului având mai mult funcţii contabile, ceea ce a presupus separarea sa în raport cu autorităţile care iau decizii privind execuţia bugetului. Stabilirea unităţii casierii în favoarea serviciului public al Trezoreriei a fost însoţită de atribuirea agenţilor săi a dreptului de control asupra ansamblului operaţiilor de execuţie a bugetului.

În ceea ce priveşte gestionarea fondurilor, aceasta se efectuează atât în timp cât şi în spaţiu.