Fundamentarea Deciziei de Creditare pe Termen Scurt a Inteprinderii

CAPITOLUL1

Conţinutul deciziei de finanţare pe termen scurt a întreprinderii şi impactul său

1.1 Importanţa deciziei de finanţare pe termen scurt a întreprinderii

Aspectele finanţării prezintă importanţă crucială pentru supravieţuirea şi dezvoltarea întreprinderii.

În primul rând, întreprinderea trebuie să dispună de lichidităţi pentru a face faţă angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile la scadenţă în viitorul apropiat, asigurându-şi astfel echilibrul financiar pe termen scurt.

În al doilea rând se pune, din partea întreprinderii, problema lansării în investiţii de orice natură (tehnologice, sociale, comerciale) care să facă să se dezvolte posibilităţile întreprinderii. În acest caz este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care condiţionează creşterea rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar.

Deciziile de finanţare pe termen lung stabilesc cadrul general al dezvoltării unei întreprinderi. Ele sunt temeinic fundamentate şi cel mai adesea ireversibile. Deciziile financiare pe termen scurt sunt subordonate deciziilor pe termen lung, fiind decizii curente, de corelare. Acest caracter al deciziilor pe termen scurt nu presupune deloc că sunt mai puţin importante; o eroare a deciziei de finanţare pe termen scurt poate antrena pierderi importante sau chiar încetarea plăţilor.

În gestiunea financiară a firmei se înregistrează pe parcursul anului decalaje între necesarul şi existentul de disponibilităţi băneşti. Aceste decalaje sunt generate de două cauze principale:

1. Diferenţa dintre imobilizările totale în activele firmei (mai mari) şi fondurile proprii (mai mici);

2. Dereglări în încasarea rezultatelor economice, dereglări care determină un deficit de trezorerie.

Prima cauza este prezentă în majoritatea întreprinderilor, ca un principiu de lucru generat de existenţa în economie a unor surse ce pot fi solicitate (creditul, bugetul de stat, disponibilităţile unor agenţi economici) pentru a realiza o activitate economică mai mare decât o poate acoperi capitalul propriu al firmei, precum şi de motivaţia costului de atragere a capitalului de lucru. De aceea, activele curente (circulante) sunt acoperite doar parţial din capitalul propriu (fondul de rulment). Cea mai mare parte a acestor active au drept corespondent în pasiv obligaţiile firmei către furnizori, salariaţi şi faţă de bănci (creditul pe termen scurt).

A doua cauză provine din deficienţele destul de frecvente ale decontărilor cu clienţii în condiţiile blocajului financiar din economie. Prelungirea peste limitele normale a perioadei în care activele curente ale întreprinderii rămân sub forma de creanţe face ca trezoreria firmei să înregistreze un deficit în defavoarea capitalului de lucru.

Având în vedere aceste fenomene, sistemul băncilor comerciale răspunde, la solicitarea firmelor, prin acordarea de credite pe termen scurt adecvate decalajelor dintre activele curente, pe de o parte şi sursele proprii şi datoriile din exploatare (pasivele), pe de altă parte.

Punctul de plecare în stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt îl reprezintă situaţia lichidităţilor (cash flow-ul) la sfârşitul trimestrului precedent şi previziunile din trimestrul prognozat. Cu ajutorul informaţiilor respective se întocmeşte bugetul (planul) de trezorerie baza de referinţă pentru stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt posibil de solicitat de către întreprinderi.

Finanţările pe termen scurt vizează activele de exploatare al căror cuatum variază în funcţie de creşterea sau descreşterea activităţii de la un an la altul, de la un trimestru la altul sau de la un sezon la altul. În aceste condiţii, decizia de finanţare pe termen scurt trebuie să răspundă nu numai cerinţelor de acoperire financiară a activelor circulante în cuantumul necesar şi la termenele prevăzute, dar să prezinte şi suficientă elasticitate, capacitate de adaptare la nevoile concrete ale diverselor etape, să poată fi majorate sau reduse, după caz, când cerinţele exploatării o impun.

Multe întreprinderi se confruntă cu flucţuatii însemnate ale activităţii economice de la un trimestru la altul, ceea ce face ca necesarul permanent de active circulante să fie finanţat din capitaluri permanente, în măsura posibilităţilor, iar nevoile suplimentare ce apar pe parcursul desfăşurării activităţii să fie finanţate din resurse de trezorerie. O asemenea strategie pe termen scurt permite folosirea judicioasă a resurselor proprii, atrase şi împrumutate, cu efecte favorabile pe linia economicităţii şi rentabilităţii.

Deci mijloacele de finanţare ale întreprinderii trebuie să fie adaptate la nevoile sale. În aceste condiţii, întreprinderea se poate confrunta cu două tipuri de dificultăţi. În primul rând, poate fi situaţia în care întreprinderea trebuie să ramburseze resursele chiar înainte de a fi ajuns să recupereze avansurile efectuate, mai ales când întreprinderea realizează investiţii pe termen lung. În al doilea rând, întreprinderea poate fi în situaţia de a folosi, pentru operaţiuni pe termen scurt, fonduri pe care le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiţii.

Problemele finanţării prezintă o importanţă vitală, pentru că soluţionarea lor condiţionează supravieţuirea întreprinderii, perspectivele sale de dezvoltare, performanţele sale prezente şi viitoare, autonomia proprietarilor şi conducătorilor săi.