Gestiunea financiară Spitalului Clinic Dr. C.I. Parhon, Iași

Capitolul 1.

Organizarea şi conducerea gestiunii financiare la Spitalul Clinic “Dr. C. I. Parhon”

“Resursele financiare ale statului împreună cu resursele financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale şi cu cele ale instituţiilor publice alcătuiesc resursele financiare publice.”

Statul român realizează o bună parte din sarcinile ce decurg din funcţiile sale printr-o reţea vastă de instituţii ale puterii şi administraţiei de stat, instituţii de învăţămînt, instituţii sanitare, instituţii ale justiţiei şi procuraturii, instituţii ale armatei.

Instituţiile de stat sunt caracterizate prin aceea că nu-şi acoperă cheltuielile din venituri proprii, vărsând de regulă la buget toate sumele realizate sub formă de venit. Primesc în schimb de la bugetul statului fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor efectuate în îndeplinirea sarcinilor ce le revin. Datorită legăturii lor strânse cu bugetul de stat, realizată atât prin intermediul veniturilor cât şi prin intermediul cheltuielilor, această categorie de unităţi poartă denumirea de instituţii bugetare.

Instituţiile bugetare, ca unităţi care îndeplinesc anumite funcţii sociale, dispun de un anumit patrimoniu, de anumite mijloace materiale şi băneşti, pe care sunt obligate să le folosească potrivit normelor legale, cu o mare eficienţă. Ele sunt obligate să înregistreze cu ajutorul unui sistem propriu de evidenţă toate operaţiile economico-financiare produse de mişcarea acestor mijloace. Cu ajutorul evidenţei este necesar să se asigure înregistrarea la zi a veniturilor realizate şi a plăţilor de casă efectuate, pe fiecare din subdiviziunile clasificaţiei bugetare, precum şi a cheltuielilor efective ocazionate.

Trăsături:

-nu au scop lucrativ (în sensul de a produce activităţi şi servicii productive) şi nu sunt creatoare de profit;

-finanţarea cheltuielilor de funcţionare (cunoscute şi sub denumirea de cheltuieli curente) şi a investiţiilor instituţiilor se asigură în felul următor:

-integral de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;

-din veniturile extrabugetare şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat şi de la bugetele locale;

-din veniturile extrabugetare cu destinaţie specială pentru anumite cheltuieli stabilite de lege;

-instituţiile publice mai pot folosi pentru desfăşurarea şi lărgirea activităţii lor, mijloace materiale şi băneşti primite gratuit de la persoane juridice şi fizice;

-veniturile publice sunt formate din impozite, taxe şi alte venituri stabilite de lege comparativ cu veniturile unităţilor productive care provin din vânzarea produselor, prestarea serviciilor sau din executarea de lucrări;

-sumele rezultate din vânzarea unor imobile sau din vânzarea altor bunuri aparţinînd unor instituţii publice se varsă integral la bugetul de stat sau la bugetele locale;

-sumele încasate din concesionarea unor bunuri ale statului constituie venit al bugetului de stat sau a bugetelor locale;

-veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice se încasează, se administrează şi se contabilizează de către instituţiile în cauză fără a se efectua vărsăminte din acestea la bugetul de stat sau la bugetele locale;

-mijloacele fixe rezultate ca urmare a cheltuielilor de investiţii sau primite în mod gratuit, majorează fondul social al instituţiei publice;

-instituţiile publice nu calculează şi nu înregistrează amortizarea mijloacelor fixe decât la activităţile productive şi la serviciile prestate cu caracter productiv aflate în subordinea instituţiei publice;

-au planuri de conturi specifice instituţiei publice;

-purtătorii primari de informaţie folosiţi de instituţiile publice sunt:

-comuni: factură, chitanţă, bon consum, stat de plată;

-specifici: listă de alimente, cerere pentru deschidere de credite, dispoziţie bugetară privind repartizarea creditelor.

-întocmesc darea de seamă contabilă la sfârşitul perioadei de gestiun, respectiv trimestrial.

1.1 Scurt istoric şi obiect de activitate

La data de 25 mai 1943, conducătorul statului emite Decretul-lege nr. 1470 prin care se hotărăşte în art. 1 că spitalul nou al Casei Naţionale al Asigurărilor Sociale din Iaşi este destinat clinicilor universitare ale Facultăţii de Medicină Iaşi. La art. 2 se fac primele numiri de profesori la acest spital.

În primăvara anului 1949, Spitalul C. I. Parhon, după noua sa denumire – conform Legii Învăţământului din august 1948, intra în funcţiune şi avea în structura sa următoarele clinici: Clinica medicală cu 100 paturi, Clinica de reumatologie cu 100 paturi, Clinica de chirurgie cu 100 de paturi, Maternitate cu 80 de paturi.

Din februarie 1949 Spitalul trece de la Casa Centrală a Asigurărilor Sociale printr-un simplu proces-verbal în proprietatea Ministerului Sănătăţii.

Actualmente, Spitalul clinic “Dr. C.I.Parhon” Iaşi, situat în B-dul Copou nr. 50, este organizat în conformitate cu prevederile Decretului nr. 296/1973, modificat prin Decretul nr. 398/1977 privind stabilirea normelor unitare de structură şi funcţionează potrivit Deciziei nr. 326/1973 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Iaşi.

In prezent Spitalul Clinic”C.I.Parhon” funcţionează în baza Legii nr.270/2003.

Spitalul clinic “Dr. C.I. Parhon” Iaşi este spital de specialitate categoria a III-a, care asigură asistenţă medicală de specialitate în profilul de boli interne, nefrologie, chirurgie, urologie, anestezie-terapie intensivă şi dializă (“rinichi artificial”).

În activitatea pe care o desfăşoară are atribuţii de învăţământ medical superior, de cercetare ştiinţifică şi de for metodologic judeţean şi interjudeţean.

Spitalul clinic “Dr. C.I. Parhon” este o unitate bugetară cu personalitate juridică, subordonat Ministerului Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Iaşi şi Primăriei Municipiului Iaşi.

Spitalul clinic “Dr. C.I. Parhon” asigură:

-accesul populaţiei la toate formele de asistenţă medicală;

-rezolvarea problemelor de sănătate din teritoriul arondat;

-utilizarea eficientă a personalului de specialitate şi a mijloacelor de investigaţie şi tratament;

-perfecţionarea continuă a actului medical.

1.2 Organizare internă

Spitalele sunt unităţi sanitare cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, proprietate publică sau privată, care asigură servicii medicale. Aceste servicii pot fi: preventive, curative, de recuperare şi paliative, de îngrijire în caz de graviditate şi maternitate, precum şi a nou-născutului.

Spitalele participă la asigurarea stării de sănătate a populaţiei, potrivit competenţelor stabilite de Ministerul Sănătăţii.

Spitalele răspund, potrivit legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, ce determină prejudicii cauzate pacienţilor, stabilite de către organele competente. Pentru prejudicii cauzate pacienţilor din culpă medicală, răspunderea este individuală.

Orice spital are obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricarei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critică. După stabilizarea funcţiilor vitale, spitalul va asigura, după caz, transportul obligatoriu medicalizat la o altă unitate medico-sanitară de profil.

Structura organizatorică a spitalelor cuprinde, după caz: secţii, departamente, laboratoare, servicii de diagnostic şi tratament, comparti-mente, servicii sau birouri tehnice, economice şi administrative, serviciu de asistenţă prespitalicească şi transport urgenţe, structuri de primiri urgenţe şi alte structuri aprobate de Ministerul Sănătăţii

Spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică. Ministerul Sănătăţii Publice organizează concurs sau licitaţie publică, după caz, pentru angajarea managerului. Managerul, persoană fizica sau juridica, încheie contract de management cu Ministerul Sănătăţii Publice pe o perioada de 3 ani cu evaluare anuală. Contractul poate fi reînnoit sau poate înceta în urma reevaluării pe baza criteriilor de performanta stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice.