Gestiunea Riscului Operațional Raiffeisen Bank

Introducere asupra conceptului de Risc Operational

In trecut, comunitatea financiar-bancară privea unilateral problema riscului numai din punct de vedere al creditului. Gestionarea riscurilor bancare se reducea la riscul de creditare, acest lucru fiind posibil datorită stabilităţii relative a sistemului financiar. Această stabilitate caracteristică acelor ani era posibilă în primul rând datorită existenţei şi funcţionării sistemului monetar internaţional de la Bretton-Woods.

Acest mecanism controla fluctuaţiile cursurilor valutare, iar ratele dobânzilor nu variau prea mult tocmai datorită politicilor monetare duse de băncile centrale în conformitate cu interesele imediate ale statelor debitoare. Reglementările monetar-valutare, practicile anticoncurenţiale de tip cartel şi nu în ultimul rând inerţia deponenţilor, limitau în acea perioada concurenţa pe piaţa depozitelor bancare generând o relativă stabilitate a ratelor dobânzilor.

Complexitatea sistemelor bancare din zilele noastre, a determinat atât pe specialişti cât şi pe practicieni, să recunoască existenţa unei multitudini de factori de risc (riscul lichidităţii, riscul de capital, riscul ratelor dobânzilor, riscul valutar, riscul tranzacţiei, riscul de afacere, etc.).

Dar ce înţelegem totuşi prin risc bancar?

Cel mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere.

Riscul bancar mai poate fi definit ca fiind probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect.

Factorii care determină apariţia riscurilor pot fi grupaţi în factori externi şi interni.

Factorii externi sunt următorii:

- economici determinaţi de: schimbarea ratelor dobânzilor, inflaţie, asigurări, taxe şi impozite, schimbări economice bruşte.

- politici determinaţi de: legislaţia ambiguă şi schimbătoare, anumite politici protecţioniste, reglementări şi respectarea lor, priorităţi politice sectoriale.

- concurenţiali determinaţi de: modificări ale pieţei, presiuni ale firmelor mari, tipurile şi serviciile oferite, tendinţe ale modei, folosirea de mass-media, cererile şi aşteptările clienţilor, cererile contractuale.

Factorii interni sunt următorii:

- sociali determinaţi de: etica şi credinţa angajaţilor, cultura individuală a persoanelor implicate privind riscul, presiunea exercitată de angajaţi prin drepturile salariale sau prestarea unei activităţi necorespunzătoare, schimbări frecvente de personal, relaţiile prea intime dintre salariaţi.

- economici determinaţi de: schimbări în procesarea informatică, substituirea materialelor, o securitate mai bună a noilor produse şi tehnologii, un sistem de operare mai bun în ceea ce priveşte procedurile şi metodele de operare, nevoia de reducere a pierderilor, aşteptările investitorilor şi a acţionarilor, de strategia adoptată.

- fizici determinaţi de: distrugerea clădirilor, de fraudă efectuată prin actele sau intenţiile salariaţilor sau clienţilor.

Evenimentele petrecute în ultima vreme pe piaţa financiară internaţională au determinat Comitetul Basel să decidă îmbunătăţirea legislaţiei privind controlul riscurilor bancare în special a riscului operaţional.

Riscul operaţional este riscul producerii de pierderi rezultând din procese interne neadecvate, activităţile angajaţilor, funcţionarea operaţională a sistemelor informatice sau rezultate în urma unor evenimente externe.Multe bănci consideră riscuri operaţionale, toate riscurile care nu sunt de credit sau de piaţă. In România, băncile sunt obligate de Banca Naţională a României sa stabilească şi să aplice o politică de identificare, administrare şi reducere a riscurilor operaţionale.

Principalele tipuri de riscuri operaţionale ce pot afecta activitatea unei bănci sunt frauda internă şi externă, activităţile angajaţilor şi măsurile de siguranţă adoptate la locul de muncă, practici defectuoase legate de clientelă şi produsele oferite pe piaţă, pierderi generate de afectarea bunurilor fizice, de calamităţi naturale sau alte evenimente, securitatea sistemelor informatice.

Conform Comitetului de la Basel : “Riscul operational reprezinta riscul de pierderi directe sau indirecte datorate unor procese interne inadecvate sau defectuoase, datorate persoanelor sau sistemelor interne sau evenimentelor externe.”

Conceptul de risc operaţional este prezent şi în mediul bancar românesc, fiind prevăzut de la începutul anului 2004 în legislaţia bancară românească (Norma Băncii Naţionale a României nr. 17/2003) şi considerat ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activităţi interne, existenţa unui personal sau a unei probleme necorespunzătoare etc.) sau de factori externi (condiţii economice, schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice etc.)

La baza riscului operaţional specific societăţilor bancare stau cel puţin următoarele tipuri de evenimente:

a) frauda internă (de exemplu: raportarea cu rea-credinţă a poziţiilor, furtul, încheierea de către salariaţi de tranzacţii în cont propriu);

b) frauda externă (de exemplu: tâlhăria, falsificarea, spargerea unor coduri aferente sistemelor informatice);

c) condiţiile aferente efectuării angajărilor de personal şi siguranţa locului de muncă (de exemplu: cererile compensatorii ale personalului, nerespectarea normelor de protecţie a muncii, promovarea unor practici discriminatorii);

d) practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activităţi (de exemplu: utilizarea necorespunzătoare a informaţiilor confidenţiale deţinute în legătură cu clientela, spălarea banilor, vânzarea unor produse neautorizate, folosirea greşită de către clienţi a produselor şi serviciilor aferente sistemului “electronic banking”).