Globalizarea Economiei

1.PREZENTARE

Procesele de intensificare a economiei mondiale în ultimele decenii sunt profund marcate de fenomenul internaţionalizării afacerilor, aprofundarea diviziunii mondiale a muncii, pe de o parte, şi creşterii interdependenţei economice a ţărilor, pe de altă parte, care dispun de avantaje considerabile, însă în multe cazuri şi de dezavantaje. Ţările care au ales globalizarea ca obiectiv pentru a-şi normaliza viaţa economică, conform cerinţelor economiei de piaţă modernă, au de rezolvat un şir de probleme, printre care şi reorientarea activităţilor sale economice exterioare, perfectarea relaţiilor externe, eficientizarea relaţiilor regionale şi găsirea „locului său” în comunitatea internaţională, sunt scopuri majore pentru fiecare ţară în condiţiile globalizării vieţii economice în mileniul trei.

In prezent in randul analistilor vietii economice internationale contemporane, s-a conturat o larga convergenta de opinii in aprecierea faptului ca lumea s-a schimbat profund, ca se afla intr-o tranzitie politica si economica majora si ca deceniul anilor '90 a fost unul -sub numeroase aspecte- cu totul diferit de cel precedent si deosebit de dificil in privinta "administrarii" noianului de probleme complexe ivite pe scena relatiilor economice internationale.

Procesul de globalizare a economiei mondiale, a inceput la mijlocul anilor '80, a capatat noi valente si adepti in deceniul '90 si continua in prezent sa se manifeste cu putere desi are de infruntat conceptii regionaliste si nationaliste.

Intr-un sens larg, globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul deosebit de dinamic al cresterii interdependintelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin mai curand globale decat nationale, cerand la randul lor o solutionare mai curand globala decat nationala.

Globalizarea şi regionalizarea sunt două procese complementare, care se susţin reciproc într-un efort unitar de construire a unei noi ordini mondiale, bazate pe principiile economiei de piaţă şi ale conducerii şi organizării politice democratice. Globalizarea economică, în ciuda faptului că nu este completă ca întindere, este totuşi cea mai răspândită formă de globalizare, care antrenează statele dezvoltate (deţinătoare de capital financiar şi productiv), dar şi pe cele în curs de dezvoltare (deţinătoare de resurse materiale şi umane).

Evoluţia comunităţii umane în perioada ce a urmat celui de-al Doilea Război Mondial a adus profunde transformări în plan politic, economic şi social, ceea ce a determinat apariţia unor entităţi non-statale care şi-au revendicat rolul şi locul în procesul decizional şi de transformare structurală la nivel internaţional. Acceptăm drept actori pe scena mondială, în afara statelor, şi organizaţiile guvernamentale, organizaţiile neguvernamentale, corporaţiile multinaţionale, mişcările religioase şi politice transnaţionale şi indivizii.

De peste o generaţie, tendinţa politicii mondiale este aceea de a slăbi statalitatea. În secolul al XX-lea, multe state erau prea puternice: tiranizau populaţia şi comiteau acte de agresiune împotriva vecinilor. Pentru perioada de după 11 septembrie 2001, principala problemă a politicii globale nu va mai fi aceea de a găsi modalităţi de restrângere a statalităţii, ci de a o construi. Situându-se deasupra evoluţiilor de pe plan mondial şi a discuţiilor teoretice legate de noua abordare a relaţiilor internaţionale, indivizii văd sursa securităţii naţionale în stat. Pentru ei acest fapt este posibil datorită întregii legislaţii existente la un moment dat, a accesului liber la justiţie, a încrederii pe care populaţia o are de regulă în Armată, precum şi a politicii externe a statului cu segmentul său cel mai vizibil şi mai cuprinzător, relaţiile bilaterale promovate în direcţia cooperării cu entităţi de aceeaşi natură.

Evolutia din ultimele decenii a economiei mondiale scoate în evidenta cresterea volumului si sporirea diversificarii structurii de marfuri a schimburilor comerciale. Aceasta evolutie, fireasca în fond, în tarile industrializate este determinata de mai multi factori . Astfel:

- cresterea demografica face necesara sporirea productiei pentru acoperirea nevoilor pietei interne, în continua modificare si diversificare;

- mecanizarea, automatizarea si organizarea stiintifica a productiei si a muncii conduc, în mod inevitabil, la sporirea productivitatii muncii si a venitului national, dar si la disponibilizarea unei parti din forta de munca ocupata. Cresterea somajului determina factorii de decizie sa ia masuri pentru crearea de noi locuri de munca, ceea ce conduce, în ultima instanta, la sporirea productiei;

- pe masura cresterii economice, apare necesitatea ridicarii nivelului de trai. Acest lucru este indispensabil legat de mentinerea productiei la un nivel ridicat si a costurilor la un nivel cât mai redus cu putinta;

- întrucât în mod obisnuit volumul productiei depaseste necesarul pietei interne, se creeaza un surplus de produse, ce trebuie valorificate peste granita. Aceasta întrucât, pe de o parte, cresterea productiei necesita sporirea importului de materii prime, combustibil, energie etc., iar pe de alta parte, ridicarea (iar uneori chiar mentinerea) nivelului de trai nu ar putea fi asigurata fara sporirea productiei si, respectiv, a venitului national.

Un alt factor îl reprezinta mondializarea veniturilor. Astfel, o data cu intensificarea (extinderea) si diversificarea relatiilor dintre state, întreprinderile industriale, comerciale, de transporturi, bancile, institutiile financiare si alte persoane juridice, precum si liber-profesionistii, salariatii si alte categorii de persoane fizice obtin venituri , în anumite cazuri si în anumite conditii (pe lânga cele din surse interne) si din surse externe.

În aceste împrejurari mondializarea economiei determina si o mondializare reala a veniturilor persoanelor juridice si fizice. Autoritatile publice ale statelor cauta sa profite de aceasta împrejurare, procedând la impozitarea totalitatii veniturilor persoanelor juridice si a celor fizice rezidente ale statelor respective, ca si veniturile obtinute de persoane nerezidente, pe teritoriul statului luat în considerare.

Actiunea acestor factori creeaza o adevarata spirala: cresterea productiei reclama sporirea importului, dar aceasta obliga la majorarea sistematica a exportului, pentru a se mentine un echilibru cât mai constant.

2. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE GLOBALIZĂRII

2.1. CONCEPTE ŞI PRINCIPII PRIVIND GLOBALIZAREA CA PROCES

Globalizarea ca proces integraţional la nivel mondial nu a apărut concomitent cu termenul „globalizare”, însă s-a constituit lent timp de mai multe secole şi în spaţiu şi timp, actualmente fiind caracterizată ca una din cele mai atrăgătoare, deci, şi mai avantajoase.