Globalizarea și investițiile străine

INTRODUCERE

Globalizarea exercită efecte la mai multe nivele: firmele au tot mai multe oportunităţi pe care trebuie să încerce să le exploateze imediat; riscurile sunt variate şi numeroase, conferind mediului internaţional un grad sporit de incertitudine; atât ţările dezvoltate cât şi cele în curs de dezvoltare încearcă să atragă fluxuri internaţionale de investiţii, primele pentru a atenua un şomaj în creştere şi celelalte pentru a amorsa procesul întârziat de creştere economică.

Investiţiile străine directe au o importanţă tot mai mare în dezvoltarea economică a ţărilor în curs de dezvoltare. Ele nu servesc doar la a lega pieţele între ele, ci reprezintă un mecanism de integrare a sistemelor de producţie din diverse ţări.

Guvernele pot influenţa creşterea economică prin atitudinea lor de a atrage investiţiile străine directe şi întreprinderile multinaţionale. Aproape toate naţiunile în prezent se dezvoltă prin investiţii străine, şi în dezvoltarea ţărilor, la diferite nivele de dezvoltare investiţiile străine continuă să joace un rol vital în transferul expertizei manageriale, a capitalului şi tehnologiei.

Fluxul net anual al investiţiilor străine cunoaşte o creştere continuă începând cu anii ’70 şi până în prezent. Multe investiţii au fost făcute prin intermediul agenţiilor întreprinderilor multinaţionale şi au avut un rol critic în creşterea comerţului internaţional şi a fluxurilor de capital deoarece investiţiile au un grad ridicat de flexibilitate şi adaptabilitate. Controversele cu care s-au confruntat întreprinderile multinaţionale nu trebuie să umbrească beneficiile reale ce se pot obţine prin activităţile acestora şi care duc la dezvoltarea ţărilor. Fenomenul investiţional şi cel al multinaţionalizării firmelor este larg dezbătut, dar demersurile efectuate în încercarea de a disocia ISD de firma multinaţională s-au dovedit complexe şi însoţite de anumite riscuri. Foarte frecvent cele două concepte sunt asociate, firma multinaţională fiind rezultatul procesului de producţie la originea căruia se află o investiţie străină directă. Orice investiţie străină directă este considerată drept element generator al firmei multinaţionale. ISD nu este în mod exclusiv acţiunea firmei multinaţionale, ci poate fi generată şi de alţi agenţi decât întreprinderile private, respectiv de diverse organisme de stat. ISD nu reprezintă decât o fracţiune din investiţia totală în lume, dar prin eforturile novatoare impuse, prin puterea efectelor antrenate, ea are un rol deosebit în conturarea şi modelarea relaţiilor prezente şi viitoare dintre ţări.

Dezvoltarea ţărilor conferă un spirit dinamic dezvoltării întregii lumi. Ele găsesc oportunităţi pentru noi creşteri şi noi produse mai bune folosind resursele naturale, umane şi de capital a ţării în care există. România, alături de celelalte economii fost comuniste, nu poate rămâne în afara procesului de globalizare, din contră, este obligatoriu să vină în întâmpinarea acestuia, prin implicare activă în schimburile internaţionale de bunuri, servicii şi capitaluri.

CAPITOLUL I

GLOBALIZAREA ECONOMIEI MONDIALE

1.1. Conceptul de globalizare

Globalizarea este considerată cea mai complexă formă a internaţionalizării economice. Ea reprezintă acea formă a integrării economice noninstituţionale şi nonformale, în cadrul căreia agenţii economici îşi desfăşoară activitatea independent de restricţiile impuse de frontierele naţionale, concurează pe pieţe globale şi se adresează unor consumatori cu gusturi pe cale de omogenizare.

Procesul integrării globale a început în primele decenii ale secolului nostru şi a cunoscut o evoluţie permanent ascendentă. Această evoluţie este generată de factori de natură economică şi extraeconomică dintre care se evidenţiază:

- aplicarea unor tehnici şi utilizarea unor instrumente performante pentru mişcările de capital;

- creşterea complementarităţii inter şi intrasectoriale în cadrul economiei mondiale;

- creşterea gradului de deschidere a economiilor şi a tendinţei de dereglementare care se manifestă în cadrul economiei de piaţă pe plan naţional;

- semnarea şi aplicarea de acorduri de liberalizare a mişcării schimburilor comerciale, serviciilor şi dreptului de proprietate intelectuală, ceea ce a dus la descreşterea barierelor de natură tarifară;

- intensificarea procesului de difuziune a efectelor aplicării politicilor macroeconomice peste graniţele naţionale;

- dezvoltarea tehnologică şi juridică în sfera tranzacţiilor financiare şi a comunicaţiilor, ceea ce a condus la circulaţia mai rapidă a informaţiilor între utilizatori aflaţi în spaţii geografice diferite.

Globalizarea s-a închegat treptat ca o tendinţă dominantă a dezvoltării economiei mondiale contemporane, ca urmare a acţiunii factorilor tradiţionali şi a celor transfrontalieri.

Liberalizarea comerţului internaţional şi a accesului capitalului străin, precum şi revoluţia în informaţii şi comunicaţii au accelerat tendinţele de globalizare a economiei mondiale.

Globalizarea este un proces dinamic, fapt evidenţiat de următoarele aspecte: tendinţele tot mai accelerate de liberalizare a schimburilor comerciale, dezvoltarea pieţelor de capital care reclamă o tot mai mare libertate de mişcare, internaţionalizarea producţiei şi a distribuţiei marilor societăţi transnaţionale, saltul uriaş al comerţului cu servicii şi mijloacele oferite de progresele rapide în domeniilor tehnologiilor. Globalizarea oferă oportunitatea unor pieţe mai largi, posibilitatea producerii şi comercializării unei game mai mari de bunuri (dincolo de cererea locală), şanse sporite pentru atragerea capitalurilor şi pentru schimburi de tehnologie de vârf. Totuşi, datorită fenomenului de globalizare unele categorii sociale îşi văd periclitate interesele o dată cu eliminarea barierelor din calea concurenţei libere, sectoare întregi fiind ameninţate cu dispariţia sau raţionalizarea drastică pentru creşterea potenţială a eficienţei.