Impactul Aderări României la Uniunea Europeană Asupra Fondurilor Publice

Scurt istoric al relației României cu UE

România este prima țarã din Europa Centralã și de Est care a stabilit relații oficiale cu Comunitatea Europeanã. In 1967, au fost inițiate negocierile pentru încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare, respectiv brânzeturi, ouã, carne de porc cu scopul de a scuti produsele românesti de taxe suplimentare, dar si de a obliga partea românã sã respecte un anumit nivel al prețurilor pentru a nu crea dificultãți pe piața statelor membre. În 1974, prin semnarea unui tratat bilateral, România intrã în sistemul generalizat de preferințe al Comunitãții Europene. De asemenea, un alt Acord cu privire la produsele industriale este semnat în 1980.

Imediat dupã cãderea zidului Berlinului, România stabileste în 1990 relatii diplomatice cu Uniunea Europeanã, semnând în acelasi an un Acord de Comert si Cooperare.

La 1 februarie 1993, România semneazã Acordul European care instituie o asociere între România, pe de o parte, si Comunitãtile Europene si Statele Membre ale acestora, pe de altã parte. Acest acord care crea o zonã de liber schimb între România si statele membre recunostea obiectivul României de a deveni membru al Uniunii Europene si prevedea asistentã financiarã si tehnicã din partea UE.

In 1993 la Copenhaga, statele membre au decis cã statele asociate din Europa Centralã si de Est pot deveni state membre al Uniunii Europene în momentul în care îndeplinesc criteriile economice si politice necesare. Acest lucru a dus la depunerea de cãtre România a cererii de aderare la Uniunea Europeanã la 22 iunie 1995, la câteva luni dupã intrarea în vigoare a Acordului European (1 februarie 1995).

In iulie 1997, Comisia Europeanã adoptã Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de aderare a României la Uniunea Europeanã. In martie 1998, Uniunea Europeanã lanseazã, în mod oficial, procesul de extindere, iar în luna noiembrie a aceluiasi an Comisia Europeanã publicã primul raport cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor de aderare.

Prin decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999 de a deschide negocierile de aderare cu România, urmatã de lansarea oficialã, în februarie 2000, a procesului de negociere a aderãrii României la Uniunea Europeanã se face trecerea la o nouã etapã de consolidare a relatiilor dintre România si Uniunea Europeanã. Consiliile Europene de la Copenhaga (decembrie 2002), de la Salonic (iunie 2003), Bruxelles (decembrie 2003) si Bruxelles (iunie 2004) reconfirmã sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene pentru finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cât mai curând posibil în 2005 si aderarea efectivã în ianuarie 2007.

Încheierea negocierilor de aderare are loc în decembrie 2004, confirmându-se totodatã în cadrul Consiliului European de la Bruxelles calendarul de aderare. In acelasi timp, României i se recomandã sã continue reformele si sã implementeze angajamentele asumate în negocieri referitoare la acquis-ul comunitar, în special în ceea ce priveste justitia si afacerile interne, politica în domeniul concurentei si mediu. Uniunea Europeanã va continua monitorizarea pregãtirilor de aderare si considerã cã România va fi capabilã sã-si asume obligatiile de membru de la 1 ianuarie 2007.

La 13 aprilie 2005, România primeste avizul conform al Parlamentului European, urmând ca semnarea Tratatului de Aderare sã aibã loc la 25 aprilie 2005. Începând cu aceastã datã, România are statutul de observator la activitatea institutiilor europene, fiind implicatã in procesul de elaborare a legislatiei comunitare, dar neavând drept de vot. Dintre statele membre UE, Tratatul a fost ratificat pânã în prezent de Slovacia, Ungaria, Slovenia, Cipru, Republica Elenã, Estonia, Cehia, Spania si Italia.