Impactul Basel și Solvency asupra entităților financiare din România

Acordurile BASEL - aspect generale

Atunci când băncile acordă împrumuturi întreprinderilor sau consumatorilor, acestea trebuie să fie acoperite de o anumită cantitate de capitaluri proprii. Scopul este de a împiedica băncile să întâmpine dificultăți financiare dacă rambursările nu se concretizează și astfel ar exista riscul de a pune în pericol întregul sistem bancar.

În 1974, a fost înființat Comitetul Basel pentru supraveghere bancară, având ca scop principal asigurarea stabilității financiare și monetare în principalele 10 țări cele mai dezvoltate. De atunci, reprezentanții băncilor centrale și ai autorităților de supraveghere bancară din principalele 10 țări cele mai dezvoltate s-au întâlnit la fiecare trei luni. Principalele obiective propuse au fost stabilirea unei reglementari privind capitalul minim al bancilor necesar acoperirii riscului și îmbunătățirea calității managementului riscului.

În primul rând, Acordul de la Basel este conceput pentru a reduce riscurile macroeconomice de eșec bancar. Băncile trebuie să poată demonstra capitaluri proprii suficiente pentru împrumuturi. Din acest motiv, băncile sunt interesate să acorde un împrumut cu cel mai mic risc posibil. Prin urmare, debitorii vor fi verificați mai clar și se va face o notare.

Pentru debitorii cu credite mici și cu capitaluri scăzute, Basel III poate însemna că fie ratele dobânzilor sunt foarte mari, fie nu se acordă deloc împrumut. În schimb, debitorii cu rating de credit bun și un raport de capital suficient beneficiază, în general, de condiții mai bune în conformitate cu Basel III.

Obiectivele reglementărilor sunt de a reduce riscul unei crize bancare și a băncilor insolvabile. Regulamentul bancar este destinat să scutească contribuabilii în caz de criză. Acest lucru se aplică și companiilor care ar fi afectate și în caz de eșec bancar.

Într-un context mai larg, Basel III ar trebui să conducă în cele din urmă la o stabilitate mai mare a sistemului bancar în rețea globală. Prin urmare, obiectivul principal este de a pune întregul sistem financiar pe o bază solidă care poate rezista crizei vremii.

BASEL I

BASEL I a fost creat ca reacție la cel mai mare eșec bancar din istoria postbelică din Germania. După ce reprezentanții principalelor 10 țări cele mai dezvoltate s-au întâlnit pentru prima dată la Basel în 1974, a fost nevoie în 1988 ca reglementările să intre în vigoare pentru prima dată.

Acordul BASEL I a fost elaborat în 1988, fiind primul care reglementează cerințele minime de capital pe care băncile trebuie să le aibă pentru a face față unor situații neprevăzute. Acest acord avea in vedere trei obiective: să se asigure că băncile dețin suficient capital pentru a-și acoperii nivelul riscurilor asumate; de a echilibra condițiile de concurență dintre băncile internaționale care activează la nivel internațional; să faciliteze comparabilitatea pozițiilor de capital ale băncilor.

BASEL I a avut un impact major asupra raportului de capital al băncilor în ceea ce privește creditarea. Primul acord de la BASEL privind adecvarea capitalului a fost implementat în 1988 și a stabilit un raport de minimum 8% intre capitalurile proprii și activele ponderate în funcție de risc.

BASEL I a furnizat o primă definiție coerentă a capitalului eligibil și a introdus un set de factori de risc ponderate în funcție de natura instituțională a partenerilor băncii. Normativul a fost revizuit in 1996, ocazie cu care a fost includă o componentă nouă pentru riscul de piață. Cu această ocazie și pentru prima dată în cadrul Basel, a fost permis băncilor să folosească modele interne de evaluare a riscurilor

Obiectivele de la BASEL I nu au fost realizate, deoarece metoda de calcul a prezentat riscul de credit doar superficial. Ca urmare, noi negocieri au fost lansate în sfârșit în 1999, ducând în cele din urmă la Acordul de capital BASEL II și înlocuirea BASEL I.

BASEL II

Reforma de la BASEL I a creat o mare inovație și a trebuit să ia în considerare nu numai raportul de capital al băncilor, ci și riscul de acordare a creditelor. De atunci, cu cât riscul de credit este mai mare, cu atât trebuie să fie mai mare capitalul bancar.

BASEL II a fost adoptat în 2004 și reglementările acestuia sunt obligatorii din 2007 pentru toate băncile membrilor comitetului. Au fost introduse modificări la cadrul existent, care au fost bazate în mare măsură disponibilitatea unor date si modele statistice care permiteau calcule din ce in ce mai complexe, dar si de includerea unor noi categorii de risc (riscul operațional, riscul de piață). BASEL II introduce o nouă structură a factorilor de risc, după cum urmează: