Impactul cheltuielilor publice pentru asigurările sociale

Cap.1. Caracterizarea generală a cheltuielilor publice pentru asigurările sociale

1.1. Conţinutul asigurărilor sociale

Asigurările sociale au apărut ca o necesitate a ocrotirii si protecţiei persoanelor fizice. În ţările cu economie de piaţă foarte dezvoltată fondurile pentru asigurări sociale au un volum foarte mare şi se realizează în principal pe piaţa financiră privată. Printre instituţiile financiare specializate în asigurări, amintim în aceste ţări: companiile de asigurări, băncile, instituţiile de stat de asiguri, fondurile de pensii, fonduri pentru sănătate, pentru ajutoarele sociale .

Companiile de asigurări deţin garanţii guvernamentale pentru că au datorii pe termen lung faţă de deţinătorii poliţelor lor, Tot aşa băncile comerciale au garanţii guvernamentale pentru că au datorii mari faţă de deţinătorii lor. Ambele tipuri de instituţii cumpără active a căror scadenţă este asemănătoare cu cea a datoriilor lor.

Companiile de asigurări pe viaţă garantează, de exemplu, plăţile faţă de deţinătorii poliţei lor. Dacă rata dobânzii activelor lor înregistrează o scădere, veniturile lor în numerar se vor reduce de asemenea, în raport cu plăţile. În funcţie de rata dobânzii şi veniturile lor, investitorii pot vinde asigurări pe termen lung şi vor cumpăra asigurări pe termen scurt şi/ sau invers.

În sens economic, conceptual de cheltuială publică exprimă o animită categorie de procese şi relaţii economice care se manifestă între autorităţile publice (de stat), pe de o parte şi personae fizice sau juridice, pe de altă parte, cu prilejul alocării (pe destinaţii)şi utilizării resurselor financiare administrate de către aceste autorităţi. Expresie a manifestăriia finaţelor, conţinutul cheltuielilor constă în procesele şi relaţiile economice în formă bănească prin care are loc distribuirea şi utilizarea efectivă a fondurilor financiare publice .

În acest caz, este avut în vedere conţinutul cheltuielilor constă în procesele şi relaţiile de redistribuire financiră a PIB sau chiar a avuţiei naţinale, respectiv de realocare a resurselor, prin intermediul autorităţilor publice, în favoarea diferitelor persoanelor fizice şi juridice aflate în ipostaza de beneficiare de utilităţile sociale, inclusiv de bani publici. Astfel, ele se află la baza ofertei de utilităţi publice, sub formele bunurilor şi serviciilor destinate consumului public şi, în principiu, trebuie să asigure, sub aspectul financiar, funcţionarea normală instituţiilor de stat, în mod obişnuit, se concretizează prin finaţarea de acţiuni, considerate de interes public, ce corespund obiectivelor urmărite de către autorităţile publice.

Cheltuielile publice bugetare a asigurărilor de stat joacă un rol deosebit de important prin impactul pe care îl au asupra dezvoltării fiecărei tări sub aspect social şi economic, contribuind din plin la progresul umanităţii, în general.

Prin prisma impactului lor asupra produsului naţional, aceste cheltuieli apar, în prim plan, drept consumuri definitive de resurse, determinând diminuarea PIB, prin contribuiţia adusă la crearea unor premise favorabile sporirii acestuia, deoarece majoritatea acţiunilor de acest fel antrenează creşterea capacităţii creatoare şi a potenţialului productive al naţiunii.

În condiţiile specifice lumii contemporane, în majoritatestatelor s-au înregistrat creşteri importante ale acestor cheltuieli, atât în absolute, cât şi ca pondere în PIB şi în total cheltuieli bugetare. În ţările dezvoltate, ponderea acestor cheltuieli în PIB depăşeşte sensibil 20%, dar cu vaiaţii importante. O situaţie relativ diferită se reptezintă în cazul ţărilor în curs de dezvoltare, unde aceste ponderi sunt cu mult inferioare; în India(în jur de 5%); Brazilia, (între11,22% în 1991şi 18,00 în 2009); Argentina, (între 10,16%în 1991 şi 14,46 în 1998 iar de 16,56 în 2008). Tot astfel, se remarcă şi faptul că în structura cheltuielilor publice totale,cheltuielile cu acţiunisocial-culturale prezintă ponderi foarte mari în ţările dezvoltate, de aproximativ 60%, în timp ce în cazul ţărilor în curs de dezvoltare această pondere este mai redusă (între 20% şi 40%).

Diferenţierea importantă între cele două grupuri de ţări trebuie puse în primul rând, pe seama nivelului diferit de dezvoltare, care impune limite de redistribuire a PIB şi priorităţile diferite în alocarea resurselor respective pe categorii de cheltuieli. Aşa, de exemplu, s-a conturat ca o caracteristică faptul că in majoritatea ţărilor subdezvoltate statul alocă sume mai mari pentru acţuni economice şi dezvoltarea infastructuri, ceea ce reprezintă o opţiune firească, dar implică alocaţii mai mici şi ponderi mai reduse în PIB ale căror categorii de cheltuieli.

1.2. Cotizaţiile la fondurile asigurărilor sociale

În Austria angajaţii plătesc circa 13% din salariu, patronii plătesc o contribuţie de 12, 54% calculată asupra salariilor, iar statul subvenţionează orice deficit.

În Belgia, angajaţii plătesc 14,5% din salariu, patronii plătesc 15% calculat asupra salariilor, iar statul suportă diferite cote de cheltuieli.

În Franţa, angajaţii plătesc circa 16% din salariu, patronii suportă o cotă de 20,8% din statul de plată, iar statul suportă o anumită subvenţie.

În Olanda, asiguraţii plătesc 13% din salariu, patronii plătesc 20,85% din statul de plată, iar guvernul suportă subvenţii şi contribuţii pentru persoanele cu venituri mici .

Cea mai mare sumă pe care românii, fie ei angajaţi sau angajatori, o plătesc la asigurările sociale este pentru fondul de pensii. Un angajat plăteşte lunar 9,5% din salariul brut, iar angajatorul virează către acest fond de pensii 19,5%. În total, 29%. O sumă destul de mare merge şi la fondul pentru sănătate. Lunar, pentru a beneficia de servicii sanitare, angajatul plăteşte 6,8% din salariul brut, iar angajatorul contribuie şi el cu câte 6,3% din salariul fiecărui angajat pe care îl are.

În afară de aceste două contribuţii, atât angajatul cât şi angajatorul plătesc şi pentru fondul de şomaj, dar şi pentru un fond special destinat accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. În total, contribuţiile angajatului la asigurările sociale ajung la 16,5%, iar ale angajatorului ajung la 29% din salariul brut .