Impactul impozitului pe profit asupra activității întreprinderii

Capitolul I. Rolul şi locul impozitului pe profit

în sistemul fiscal modern

„În neocapitalismul modern, impozitul capătă o semnificaţie mai largă;

el încetează de a mai constitui grăuntele de nisip care jenează angrenajele

pentru a deveni unul dintre regulatoarele şi motoarele maşinii”

Maurice Duverger

1.1. Impozitul pe profit: scurtă caracterizare, geneză şi evoluţie

În cadrul societăţii moderne, sistemul fiscal joacă un rol important în cadrul activităţii economice, prin funcţiile care îi sunt atribuite. În particular, impozitul constituie un instrument creat în scopul de a „recompensa” statul pentru asigurarea anumitor utilităţi de natură publică, cu caracter colectiv. Aşadar, impozitul este o categorie economică, element al circuitului economic, strâns legat de apariţia statului, fiind considerat un preţ pe care agenţii economici şi cetăţenii trebuie să îl plătească pentru serviciile publice sociale, culturale sau administrative, inclusiv securitatea, furnizate de stat.

Într-un sens mai larg, impozitul este „contribuţia bănească obligatorie, generală şi definitivă (nerambursabilă), directă sau indirectă, efectuată de persoane juridice şi fizice din veniturile şi averea lor la bugetul statului sau la cele locale, în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat, necesar pentru satisfacerea cerinţelor societăţii” .

Rolul impozitului în cadrul circuitului economic rezidă în faptul că acesta reprezintă izvorul principal al formării veniturilor bugetului de stat şi al finanţării cheltuielilor publice, fiind totodată un instrument al politicii economice, prin care se redistribuie o parte a veniturilor. De asemenea, funcţia sa de principală pârghie financiară constă în capacitatea de a influenţa activitatea economică prin stimularea investiţiilor, orientarea consumului, extinderea schimburilor externe şi corectarea tendinţelor negative în evoluţia proceselor economice şi sociale.

În practica financiară se întâlneşte o diversitate de impozite, care se deosebesc nu numai ca formă, ci şi în ceea ce priveşte conţinutul. În particular, conform clasificării întâlnite în lucrările de specialitate , impozitul pe profit se încadrează în categoria impozitelor directe personale, care se aplică beneficiului obţinut din desfăşurarea unei activităţi economice, reprezentând totodată una din principalele surse de venituri ale bugetului de stat.

În funcţie de criteriul scopului urmărit prin impunere, impozitul pe profit este un impozit financiar, iar după frecvenţa cu care se realizează este un impozit permanent (ordinar). După obiectul impunerii, acesta se încadrează în categoria impozitelor pe venit, deoarece profitul este o formă de venit obţinut prin intermediul unei activităţi economice, ca urmare a investirii unui capital. În acest caz totuşi, este de menţionat faptul că pentru ca venitul realizat să poată fi calificat profit, este necesar ca activitatea economică să fie desfăşurată cu scopul obţinerii de beneficiu.

Geneză şi evoluţie

Dintre categoriile diferite de impozite întâlnite în lucrările de specialitate, impozitele directe (categorie în care se înscrie şi impozitul pe profit) reprezintă forma cea mai veche de impunere, practicându-se şi în perioadele premergătoare epocii moderne, odată cu apariţia primelor forme ale instituţiei statului. Însă o extindere mai mare au cunoscut abia în epoca modernă, în special în primele decenii ale secolului al XX-lea, când în locul impozitelor aşezate pe obiecte materiale sau pe diferite activităţi (impozite de tip real), şi-au făcut apariţia impozitele de tip personal, stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau pe avere, conducând la extinderea impunerii asupra marii mase a muncitorilor şi funcţionarilor .

Introdus pentru prima dată în SUA în 1920, impozitul pe profit s-a răspândit în Germania şi apoi în toate ţările europene, mai ales după al doilea război mondial (în Franţa în 1948). Cu toate că americanii au fost promotorii acestui tip de impozit, tot ei au fost cei care au pus la îndoială existenţa unei taxe asupra corporaţiilor, formulând chiar propuneri pentru integrarea venitului pe venitul corporaţiilor cu impozitul pe venitul personal într-un singur sistem, dintre care cea mai radicală abordare este „metoda parteneriatului” – toate veniturile unei corporaţii erau atribuite acţionarilor, iar fiecare dintre aceştia datora impozit pe venitul personal, metodă criticată în principal datorită dificultăţilor administrative.