Impactul Integrării României în Uniunea Europeană asupra Bugetului Public

Capitolul 1. Bugetul public

1.1. Definire

Bugetul de stat este determinat în ţările cu economie de piaţă, ca fiind un act în care se îregistrează veniturile şi cheltuielile posibile ale statului, într-un interval stabilit de timp, de regulă un an.

Bugetul de stat înfăţişează un document previzional, pentru că măsoară gradul cheltuielilor ce se execută într-o perspectivă viitoare, cât şi volumul veniturilor ce pot fi antrenate la prevederile statului.

Situându-se ca un act ce impune o delegare premergătoare a puterii legislative, bugetul de stat are o factură indispensabilă. Perceperea veniturilor şi realizarea cheltuielilor publice nu sunt realizabile doar dacă bugetul de stat ajunge lege prin admiterea lui de către Parlamentul României. De fapt bugetul de stat este un scop de operatie în sectorul finanţelor publice.

Din punct de vedere economic, bugetul de stat expune conexiunile în formă bănească ce se formează în evoluţia distribuirii produsului intern brut cu privire la realizarea funcţiilor şi atribuţiilor statului. Aceste relaţii se demonstrează în dublă accepţiune: pe de o parte, ca relaţii prin care se antrenează mijloace băneşti la prevederile statului, iar pe de altă parte ca relaţii prin care se distrubuie resursele.

Bugetul de stat este un gen economic cu privire la existenţa statului şi a relaţiilor marfă – bani. În acelaşi timp, relaţiile de mobilizare şi repartizare a resurselor statului prin buget sunt însemnate de mişcarea dispozitivelor pieţei libere.

În prezent bugetul nu semnifică doar un obişnuit document a veniturilor şi a cheltuielilor posibile ale statului, ci şi un segment financiar la stadiu macroeconomic.

Bugetul de stat este definit în România ca un fel de organizare, atât pe termen scurt prin previzionarea pe o perioadă de un an a veniturilor şi cheltuielilor publice, cât şi pe termen mediu prin crearea bugetelor - program, în special pentru cheltuielile publice în ceea ce priveşte investiţiile.

Funcţia bugetului de stat, în economia de piaţă, se realizează mai ales pe plan financiar şi economic.

Pe plan financiar, bugetul garantează mobilizarea şi reglarea resurselor financiare indispensabile efectuării rolurilor şi îndatoririlor statului.

Pe plan economic, rolul bugetului de stat s-a evidenţiat mulţumită aportului său la îndeplinirea politicii economice. Rolul economic al bugetului de stat este prezentat prin încercările statului de a folosi impozitele, taxele, subvenţiile şi alte cheltuieli publice ca pârghii economice pentru marcarea împrejurării economice.

Capacitatea şi organizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare se deosebesc de la un stat la altul în funcţie de gradul de creştere economică a ţării respective, de factorii social – politici interni, şi de condiţiile internaţionale.

Veniturile şi cheltuielile publice nu sunt nişte repere obişnuite ale bugetului de stat, ci satisfac şi funcţia de pârghii utilizare de stat pentru creşterea randamentului evoluţiei ori limitării unor activităţi, a producţiei şi consumului unor anumite produse.

Impozitele şi cheltuielile publice sunt alcătuite ca obiecte de politică economică.

Prin alocarea parţială sau integrală a unor cheltuieli de investiţii, de analiză statul influenţează treptele de întindere a producţiei, fondurile de investiţie brute de capital.

Oferirea de subvenţii producătorilor agricoli are drept consecinţă încurajarea producţiei în agricultură. Deseori, statul contopeşte finanţarea de la buget a unităţilor economice cu creditarea lor de bănci cu credite cu dobândă scăzută.

Luând parte în economie prin instrumente variate, statul oferă ajutor agenţilor economici mărginind autonomia de decizie. Chiar si cu toate ajutoarele oferite, unele zone pot doar să supravieţuiască pe plan financiar, primind metodic consecinţe deficitare. În acest sens subvenţiile aduc o serie de chestiuni discutabile, atât în ceea ce priveşte stabilirea lor, cât şi a consecinţelor mobilizate.

Plasate la intersecţia dintre hotărârile economice şi politice, subvenţiile stârnesc şi rezultate sociale, fapt pentru care efectuarea unor schimbări la acestea trebuie îndeplinit cu mare precauţie, cu atât mai mult cu cât în sectoarele beneficiare de subvenţii, cu ajutorul cărora se subvenzionează în primul rând cheltuielile cu munca vie, care reflectă 70 % din costurile unitare.

O concesie între bugetul serviciului public şi posibilităţile populaţiei de a ajunge la serviciul public se efectuează prin costurile publice. Revizuirea în practică a funcţiilor tarifelor publice demonstrează că în prezent schimbările care se fac la acest nivel nu pot reuşi să guverneze spre o eficientizare a activităţii economice, ci desemnează o adaptare obişnuită la inflaţie.