Implicații ale Crizei Internaționale Recente Asupra Mecanismului de Transmitere a Politicii Monetare

CAPITOLUL 1. Mecanismul de transmisie a politicii monetare

Politica monetară reprezintă o component de bază a politicii economice, alături de alte componente, în principal, politica bugetară şi politica fiscală, îndeplinind un rol important în realizarea obiectivelor principale ale acesteia, şi anume: stabilitatea preţurilor, asigurarea unei creşteri economice echilibrate, ocuparea deplină a forţei de muncă şi asigurarea echilibrului balanţei de plăţi externe Astfel, politica monetară are ca misiune principală reglarea cantităţii de monedă existentă în economie.

Pe termen scurt, preţurile au o evoluţie care se supune unor influenţe multiple, determinate de factori provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor i se acordă conduitei politicii monetare.

Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de instrumente de politică monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie Cu alte cuvinte, mecanismul de transmitere a politicii monetare este reprezentat de căile prin care efectele modificării ofertei de monedă se transmit asupra economiei reale (variabilelor reale)

Mecanismul de transmisie monetară poate fi definit într-o variant mai complexă ca fiind un „sistemul de variabile, funcţional conexate, care descriu acţiunile reciproce ale modificărilor volumului agregatelor monetare şi ale cererii de agregate monetare asupra variabilelor nemonetare (financiare şi nefinanciare), în cadrul ansamblului procesului de restabilire a echilibrului monetar” Aşadar, mecanismul de transmisie este conceptul care poate să explice în primul rând căile prin care modificările endogene şi exogene ale variabilelor monetare acţionează asupra variabilelor nemonetare cum ar fi volumul producţiei şi preţurile şi în al doilea rând, modul în care modificările exogene ale producţiei şi preţurilor influenţează echilibrul monetar. Or, mecanismul de transmisie desemnează o schemă teoretică ipotetică cu privire la căile prin care sfera monetară acţionează asupra sferei reale. Schema respectivă nu relevă, aşadar, conţinutul concret al legăturilor cauzale respective, ci indică doar variabilele implicate, sensul legăturilor dintre acestea, secvenţele de timp în care ele se ajustează şi reajustează reciproc etc. Deplina utilitate a schemei respective se vădeşte însă numai prin concretizarea sa în funcţie de caracteristicile diverselor economii contemporane. Într-adevăr, structura mecanismului de transmisie a politicii monetare este diferită de la un sistem social-economic la altul şi de la un grad de dezvoltare economică la altul, ceea ce impune nu numai evidenţierea trăsăturilor generale ale schemei respective, ci şi concretizarea acestor trăsături în funcţie de elementele menţionate, fapt dovedit şi prin schemele de transmisie a politicii monetare ale Băncii Angliei, Băncii Naţionale a României şi a Băncii Centrale Europene (Figura 1, Figura 2 şi respective Figura 3).

1.1. Canale (mecanismul) de transmisie specifice politicii monetare

În general, semnalele transmise prin deciziile de politică monetară îşi produc efectele asupra economiei în mod indirect, propagându-se prin intermediul verigii intermediare reprezentate de sistemul financiar-bancar. Relaţia dintre banca centrală şi băncile comerciale se stabileşte în cadrul pieţelor financiare (monetară, valutară). De regulă, în cadrul sectorului financiar-bancar transmisia impulsurilor de politică monetară se realizează relativ rapid. La nivelul relaţiei dintre băncile comerciale şi economia reală, impulsurile de politică monetară ale băncii centrale se transmit imperfect şi după o perioadă de timp care depinde de particularităţile structurale ale fiecărei economiei naţionale.