Incertitudine și risc în investiții

1.Semnificaţia noţiunilor de risc şi incertitudine

Decizia de investiţie trebuie să ia în considerare incertitudinea şi riscul implicate de proiect. Riscul există atunci când o mulţime de consecinţe nefavorabile sunt asociate unor decizii posibile şi se poate cunoaşte sau determina şansa acestor consecinţe. Când această şansă nu poate fi estimată cu ajutorul probabilităţilor, analiza se face numai în sfera incertitudinii. Knight (1971) defineşte situaţia riscantă acea situaţie căreia i se pot asocia probabilităţi şi situaţia incertă aceea căreia nu i se pot asocia decât distribuţii de probabilităţi subiective. Există însă situaţii iniţial incerte, ca apoi, pe măsura obţinerii unor noi informaţii, aceasta să se încadreze în sfera riscului (1)

Noţiunea de risc derivă din două surse: din latină, unde are o conotaţie pesimistă, cuvântul risicum însemnând un rezultat negativ al unei provocări şi din arabă, cuvântul risq implicând „orice a fost dat de Dumnezeu şi din care se obţine profit", având o conotaţie pozitivă.

Combinând cele două sensuri, riscul se poate defini ca fiind „un viitor incert care îmbunătăţeşte sau înrăutăţeşte o poziţie". Se remarcă trei aspecte în această definiţie:

- Riscul este probabilistic, incluzând incertitudinea;

- Riscul este simetric, adică rezultatul poate fi plăcut sau neplăcut, fară a forţa sensul într-o magnitudine echivalentă;

- Riscul implică schimbare; dacă nu există schimbare, nu există risc. Definiţia este în concordanţă cu ideea de volatilitate, ca măsură a

riscului şi se exprimă matematic. Fizicianul francez Louis de Broglie spunea: „Trebuie să urmărim riscul, pentru că riscul este condiţia succeselor"

Riscul este o noţiune socială, economică, politică sau naturală a cărei origine se află în posibilitatea ca o acţiune viitoare să genereze pierdere datorită informaţiilor incomplete în momentul luării deciziei sau inconsistenţei unor raţionamente de tip logic. De aceea, riscul poate fi definit în termeni economici, sociali, culturali şi politici.

Ỉn termeni economici, procesul de producţie - într-un sens foarte larg - este decis întotdeauna ex ante; incertitudinea în legătură cu rezultatul acestuia poate şi trebuie redusă cât mai mult posibil. Confruntarea cu cererea va avea loc întotdeauna ulterior, după luarea iniţiativei de a produce, în condiţii fireşti de incertitudine. Indiferent de garanţiile sau de precauţiile luate, va rămâne întotdeauna o marjă pentru ajustare: cu cât este mai important efortul, cu atât mai mare va fi această marjă de incertitudine sau de imprevizibilitate, dat fiind faptul că este luat în considerare timpul real.

In termeni de echitate sau dreptate socială, problema constă în a nu produce sau vinde sau distribui certitudine, care, în orice caz, este un sistem de autoamăgire, atât în termeni politici (vezi dictaturile din secolul XX) cât şi în termeni economici (protecţia excesivă din partea statului a limitat capacitatea instituţiilor sociale de a oferi securitate). Sărăcia definitivă este o situaţie în care nici un risc nu poate fi înfruntat şi nici o opţiune nu poate fi făcută.

Ỉn termeni culturali, nici o întreprindere nu este construită doar cu vise, şi nici una fãră. Acţiunea, pentru a fi un succes, este ghidată în mod necesar de circumstanţe practice. Scopul oricărei acţiuni este definit, implicit sau explicit, de natura profundă a fiinţei umane, de visele sale, de viziunea sa despre viaţă, de cultura sa. Dinamica vieţii, sfidările impuse de risc şi incertitudine reclamă azi din partea noastră un nou efort creativ, de natură să conducă la reconstruirea şi recucerirea noţiunii de progres. Ceea ce face ca riscurile să fie acceptabile oamenilor nu este riscul comparativ, aşa cum este acesta perceput de omul de ştiinţă, ci percepţia individului asupra sindromului risc/excitaţie. Percepţia unor riscuri de către individ este legată în mod intrinsec de diferitele perioade de viaţă. Un factor „iraţional" care influenţează acceptarea riscului de către indivizi îl constituie gravitatea unei potenţiale reacţii în lanţ în sistemele majore făcute de om, cum ar fi centralele nucleare. Cu cât ajunge un sistem mai complex şi mai vulnerabil, cu atât se vor pune mai multe întrebări în legătură cu nevoia, unui singur risc de acest fel, cu asigurabilitatea sa si cu alternativele de evitare a riscului şi de diversificare a riscului de-a lungul unei perioade lungi de timp, care ar include optimizarea

Andreica , M., Luban , F., Metode cantitative ín management , Editura Economicã, 1998

generală a fazelor de producţie, de distribuţie, utilizare şi de îndepărtare a deşeurilor în final. Diferenţele

existente în percepţie conduc la numeroase decizii de management al riscului care nu sunt viabile.

Incertitudinea se referă la îndoiala pe care o creează apariţia unui eveniment viitor. Incertitudinea poate fi descrisă ca suma tuturor pericolelor potenţiale din jurul nostru, percepute sau nu. Fiecare individ poate ignora unele din aceste pericole potenţiale, poate întreprinde acţiuni preventive împotriva altora prin proiecţie fizică sau financiară, sau poate fi transpus într-o stare de anxietate care se poate finaliza prin internarea sa în spital. Incertitudinea radicală este, totodată, propice trecerii ireversibile a timpului. Sistemele vii sunt sisteme de nonechilibru care îşi regenerează energiile potrivit unei logici proprii. Ori de câte ori tehnologia ajunge să predomine asupra ştiinţei, vor rezulta noi forme de incertitudine. Nivelurile incertitudinii percepute se reduc atunci când

Clasificarea investitiilor

Investitiile pot fi clasificate in mai multe categorii dupa mai multe criterii in functie de diferite conceptii.

Potrivit conceptiei franceze o prima distinctie care se face in mod frecvent, separa

- investitiile in active financiare

- investitiile de natura industriala si comerciala.

Opozitia dintre cele doua tipuri de investitii duce la distinctia strategica dintre cresterea interna si cresterea externa.

A doua clasificare ne propune 4 categorii de investitii:

- Investitiile de inlocuire, deci obiectul este mentinerea capacitatii de productie a intreprinderii.

- Investitii de modernizare, deci obiectivul este ameliorarea productivitatii.

- Investitii de extindere care conduc fie la cresterea capacitatii de productie si de comercializare a produselor, fie la lansarea de produse noi.

- Investitii «strategice» care au fie un caracter ofensiv, vizand spre exemplu cresterea unei parti a pietei, fie un caracter defensiv, cum ar fi cautarea unei protectii a debutantilor.

Conform tipului la care se ataseaza investitia, procedura de studiu si de selectie variaza.

Astfel incertitudinea legata de rentabilitate este in mod general mai elevata pentru investitiile de extindere si strategice decat pentru o investitie de inlocuire. Pe de alta parte, natura procedurilor este in functie de suma previzionata pentru investitie. Studiul unui dosar relativ de inlocuire al unui vehicul nu cere aceeasi aprofundare ca cel al unei investitii strategice de diversificare.

Potrivit conceptiei romanesti investitiile se pot clasifica dupa mai multe criterii dupa cum urmeaza:

-Dupa destinatia fondurilor alocate:

- Investitii de capital:cumpararea de bunuri, cum ar fi o fabrica sau diverse utilaje cu scopul de a produce bunuri ce se vor vinde ulterior.

- Investitii financiare: achizitionarea de valori cum ar fi hartii de valoare, opere de arta sau crearea unor depozite bancare

- Dupa destinatia cheltuielilor:

- Investitii directe:construirea cladirilor, achizitionarea utilajelor pentru noul obiectiv.

- Investitii colaterale: destinate asigurarii de utilitati (apa, energie electrica, gaze ).

- Investitii conexe: cheltuielile de investitii in obiective pentru asigurarea materiilor prime, energiei, combustibilului.