Inflația și impactul ei asupra sistemului bancar românesc

1.1 Inflaţia. Concept. Cauze

Inflaţia se defineşte, în prezent, ca un proces complex prin care se afirmă multiple dezechilibre din economie, cu caracter general şi în continuă evoluţie.

Uneori se defineşte inflaţia prin efectul sau cel mai uşor vizibil, i.e. creşterea preţurilor. Creşterea preţurilor este chiar una din formele de manifestare a inflaţiei.

Alteori se apreciaza ca inflaţia consta în faptul de a emite moneda fără contrapartida, ceea ce reprezinta de fapt o cauza a inflaţiei.

Fenomenele inflaţioniste, atunci când sunt minore şi partiale, se numesc tensiuni.

Tensiunile inflaţioniste în unele sectoare pot fi compensate de tensiuni deflationiste din alte sectoare şi se pot astfel echilibra. Alteori, tensiunile se dezvolta, se coreleaza şi devin un proces.

Deşi inflaţia este un dezechilibru sau, mai precis, o suma de dezechilbre, creşterea preţurilor rămâne o caracteristică esentială care pune în evidenta implicit dimensiunile acestui proces.

Creşterea generala a preţurilor are ca efect diminuarea puterii de cumparare. Acestea sunt, de fapt, doua laturi ale aceluiasi fenomen. Pe măsura ce preţurile cresc puterea de cumparare scade, în relatie directa.

Conceptul general despre inflaţie trebuie sa fie concretizat şi prin amplitudinea fenomenelor:

-când creşterile de preţuri sunt de circa 2 – 4% anual inflaţia este apreciata ca taratoare (rampante sau creeping inflaţion) şi exprimata şi prin termenul eroziune monetară;

-când creşterile de preţuri se exprimă în două cifre se consideră că inflaţia este declarată;

-în condiţiile în care se exprimă cu trei cifre poate fi considerată galopanta sau hiperinflatie.

Formele de manifestare a inflaţiei sunt: inflaţia prin cerere, prin costuri, prin monedă, structurală şi importată. Dezvoltarea proceselor inflaţioniste conduce de cele mai multe ori la corelarea şi actiunea reunită a acestor cauze, fiind ajutată în mod direct de comportamente aferente unor mentalitati şi psihologii specifice.

1.2 Creşterea preţurilor, între normal şi patologic

1.2.1 Inflaţia “ideală”

Economia de piaţă îşi bazează existenţa pe semnalul transmis prin preţuri. Preţurile sunt cele care semnalizează neîncetat direcţia în care se îndreaptă cererea, oferta adaptandu-se corespunzator. Simplificat, mecanismul este urmatorul: când cererea pentru un anumit produs creşte, aceeasi tendinta o are şi pretul produsului respectiv. Producatorul, interesat de un profit mai ridicat, mareşte productia, ceea ce duce la restabilirea echilibrului dintre cerere şi oferta. Invers, când cererea scade, pretul scade şi el, orientand producatorul spre alt produs. Aceasta arata ca stabilitatea preţurilor nu inseamna fixitatea lor: unele preţuri cresc, altele scad, în functie de evoluţia raportului dintre cerere şi oferta pe piaţa.

Modificari de preţuri apar şi atunci când se schimbă condiţiile de producţie. Câstigurile induse de progresul tehnic şi tehnologic şi de ameliorarea managementului ajung, în cele din urma, să scadă preţurile. Dificultăţile sporite în obţinerea unor materii prime si, mai recent, măsurile tot mai severe de protecţie a mediului duc la creşterea preţurilor – urmată de adăptari ale consumului la noile condiţii. Din jocul neintrerupt al dezechilibrelor dintre cerere şi oferta se naste echilibrul dinamic al economiei de piaţă.

Exista insa perioade în care toate preţurile au aceeasi tendinta, cea de creştere. În acest moment avem de a face cu inflaţie, ca forma de manifestare a unei stari patologice în economie, ca semn al unui dezechilibru mai adanc – poate, structural – intre cererea şi oferta agregate.

Si în epoca premoderna au existat episoade inflaţioniste, mai lungi sau mai scurte. Europa secolului al XVI-lea, de exemplu, a inregistrat o tendinta de creştere a preţurilor nominale evaluata, a posteriori, la circa 600% de-a lungul intregului secol. Printre cauze sunt citate creşterea vitezei de circulatie a banilor, monetizarea argintului şi creşterea puternica a producţiei de argint.

Inflaţia a devenit insa un fenomen de durata dupa ce s-au raspandit banii de hartie si, mai cu seama, dupa ce legatura dintre stocul de metal pretios şi cel de bani a disparut. De la Revoluţia franceza incoace, aproape de fiecare data când guvernele au avut de finantat cheltuieli exceptionale (de exemplu, pentru un razboi), tiparnita de bani a fost pornita si, o data cu ea, inflaţia – fenomen care a devenit unul dintre cele mai studiate pe taramul stiintei economice.

Intr-o economie aflata în stare de echilibru, cu o creştere apropiaţa de potentialul normal şi o rata a şomajului aflata spre nivelul natural al acesteia, şi în sfarsit, cu un