Inflația și politici antiinflaționiste

Introducere

Fenomenul inflaţionist îşi are o istorie a sa. Termenul de inflaţie a început să fie folosit pentru prima dată în perioada războiului civil din SUA, atunci când bani de hârtie au început să se devalorizeze rapid. Mai târziu, spre sfârşitul secolului XIX, scăderea puternică a preţurilor i-a afectat profund pe fermierii americani, care au devenit incapabili să îşi mai plătească datoriile. Putem spune astfel că începuturile acestui fenomen ţin de apariţia capitalismului, după cum conştientizarea lui şi încercările de analiză şi explicare debutează în lucrările primilor teoreticieni ai economiei moderne.

Studiul ştiinţific asupra fenomenului inflaţionist a fost realizat mult după ce procesul deprecierii banilor şi al creşterii preţurilor s-a instalat în societate. De la începutul manifestării sale şi până în zilele noastre, fenomenul numit inflaţie s-a definit sub raportul conţinutului şi formei de manifestare, prin această trăsătură esenţială – de creştere generalizată a preţurilor. Dacă şomajul apare când există o cerere excesivă de bani, inflaţia este indusă, dimpotrivă, de un exces al ofertei de monedă.

Delimitare istorică

De-a lungul timpului, inflaţia s-a manifestat diferit, în funcţie de formele istorice pe care le-au îmbrăcat bani: monede din metale preţioase, bani din hârtie convertibili în aur, bani din hârtie neconvertibili în aur.

Iniţial s-a manifestat sub forma dezvoltării mascate a monedelor din metale preţioase, acest proces fiind cunoscut în prezent sub denumirea de inflaţie monetaro-bănească

Elementele definitorii ale acestei inflaţii sunt: separarea conţinutului nominal al monedelor metalice (mai mare ) de conţinutul lor real (mai mic); transformarea existenţei – aur a monedei în aparenţa –aur; aglomerarea circulaţiei cu monede ieftine fără valoare deplină; scăderea puterei de cumpărare a monedelor falsificate.

Inflaţia banilor de hârtie convertibili în aur a fost cea de de-a 2-a formă de inflaţie. În perioada formării economiei de piaţă în Europa, tinerele state au fost preocupate de lichidarea haosului monetar specific epocii feudale târzii, haos ce a atins cote înalte. S-a acţionat pentru sisteme băneşti stabile şi o circulaţie monetară sănătoasă (normală) acestea bazându-se pe etalonul aur.

Când bani de hârtie înlocuiau realmente aurul monetar, mişcarea semnelor valorii oglindea legile circulaţiei banilor – aur cu valoare deplină. De altfel, acestea puteau fi convertiţi liber în aur. Corespunzător, cantitatea banilor de hârtie se limitau la aurul pe care aceşti bani îl reprezentau în circulaţie. În această situaţie, inflaţia nu putea să apară, ea nu avea baza de desfăşurare.

Dar, relativ repede, canalele circulaţiei băneşti au început să se aglomereze Într-o anumită perioadă, acestea s-au datorat insuficienţei cantităţii de mărfuri aflate în circulaţie. Dacă banii de hârtie întreceau propria lor măsură (dacă ei depăşeau cantitatea monedelor de aur cu aceeaşi denumire ce ar fi trebui să circule), aceştia se discreditau în faţa agenţilor economici Scăderea puterii de cumpărare a banilor aflaţi în circulaţie antrena creşterea preţurilor.

Inflaţia de acest gen apărea atunci când cantitatea banilor de hârtie aflată în circulaţie o depăşea sensibil pe cea care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar şi etalonul aur (o cantitate de aur ce era aşezată la baza unei unităţi băneşti)