Integrare monetară

CAP 1. INTEGRAREA ECONOMICA SI MONETARA

1.1. APARITIA SI EVOLUTIA IDEII DE INTEGRARE EUROPEANA

Integrarea monetara este denumirea procesului de formare a unei zone monetare, a unui spatiu în care monedele mai multor tari sunt fie legate între ele în mod irevocabil sau fiecare moneda se leaga irevocabil de o moneda "ancora" pe baza unui anumit raport, fie monedele nationale sunt înlocuite cu o singura moneda, care va fi folosita în întreaga zona.

O uniune monetara este un spatiu economic care poate urma aceeasi politica monetara: tarile respective renunta la politica monetara proprie, la folosirea instrumentelor de politica monetara, în special la instrumentul curs valutar, în favoarea unei politici monetare si de curs comune.

Evolutia spre Uniunea Europeana a cerut eforturi deosebite din partea tarilor membre. A fost o problema dificila, care a necesitat intense negocieri legate de armonizarea politicilor economice, unificarea reglementarilor fiscale, schimbarea legislatiilor în domeniu, crearea Sistemului Monetar European si a unitatii de cont european într-o prima etapa si în final a monedei unice.

Prima încercare de cooperare monetara organizata a avut loc în 1950 când a fost înfiintata Uniunea Europeana de Plati (UEP), la care au participat Belgia, Franta, Italia, Olanda si Republica Federala Germania.

Uniunea Europeana de Plati a reprezentat o maniera interesanta de afirmare a ideii "identitatii monetare europene" care va face mai târziu mari servicii constructiei monetare continentale.

O etapa importanta în crearea unei uniuni monetare a fost semnarea Tratatului de la Paris în 1951, care prevedea întemeierea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) si Tratatului de la Roma din 1957, care a dus la constituirea Comunitatii Economice Europene (CEE) si Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA), constituind împreuna Comunitatile Europene.

Crearea CECO e considerata a fi prima etapÎ de constituire a UE.

În anul 1968, a fost înfiintat Fondul Monetar European si creata o unitate de cont europene. În 1969 la Haga s-a lansat ideea unei uniuni monetare si economice europene.

La 8 octombrie 1970 Raportul Werner propune realizarea unei uniuni monetare între tarile Comunitatii Europene într-o perioada de zece ani (1971-1980), fondata pe o economie comuna si un sistem comun al bancii centrale. Planul Werner a esuat deoarece a avut un caracter prematur.

Prin acordul de la Basel, din martie 1972, semnat de Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda, tarile CEE la acel moment, a fost creat asa-numitul „sarpe în tunel”, denumirea simbolizând miscarea solidara a monedelor europene, care floteaza concertat fata de celelalte valute.

În aprilie 1973 a fost infiintat Fondului European de Cooperare Monetara (FECOM) care sa se ocupe de finantarea europeana.

În data de 16 martie 1973, la Conferinta monetara de la Paris, participantii la mecanismul sarpelui renunta la obligativitatea sustinerii cursului monedelor lor nationale fata de dolarul SUA – mai ales ca acesta tocmai fusese devalorizat, la 12 februarie 1973. Dispare astfel tunelul în care fluctua sarpele, si începe cea de-a doua etapa: „sarpele fara tunel”.